teama de abandon

Teama de abandon

Ce este teama de abandon și cum ne poate afecta viata când devenim adulți?

 

Teama de abandon este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare forme de anxietate și una dintre cele mai puternice manifestări de autosabotare și suferință emoțională. Persoanele cu frică de abandon au tendința de a afișa comportamente și modele de gândire care le afectează profund relațiile personale. În consecință, teama de abandon poate fi devastatoare.

Comportamentele și acțiunile noastre în relațiile actuale sunt toate considerate a fi rezultatul unor frici vechi și a unor concepte învățate încă din copilărie.

Mitologia este plină de povești despre îndrăgostiți respinși și abandonați, în special femei care își dedică întregul sine partenerilor lor doar pentru a fi lăsate în urmă când iubitul pleacă să cucerească lumea.

Psihologi de renume precum Carl Jung, susțin că aceste mituri și legende au devenit parte a inconștientului nostru colectiv. La un anumit nivel primar, am interiorizat anumite arhetipuri și povești și le-am făcut parte din viziunea noastră comună asupra lumii.

Fiecare avem însă și un mit personal – unul care nu este împărtășit cu ceilalți, dar care se află adânc în centrul ființei noastre. Potrivit lui Jung, acest mit personal este alcătuit din interpretările noastre despre inconștientul colectiv prin filtrele propriilor noastre experiențe.

 

Care sunt cele mai comune cauze ale apariției fricii de abandon?

În momentul în care ne naștem, avem acest instict intrinsec, această nevoie profundă de a ne simți în siguranță, de a fi protejați și iubiți. Nevoia de siguranță cu care venim pe lume este aceea care ne asigură supraviețuirea, iar atașamentul este o structură afectivă care se dezvoltă în scopul protecției copilului.

Teoria atașamentului dezvoltată de psihologul John Bowlby susține că toți copiii se nasc cu un sistem psihobiologic, așa-numitul sistem comportamental de atașament, care îi motivează să caute și să mențină proximitatea față de o figură de atașament.

Prima relație pe care o vom consolida și care ne va influența primele trăiri și contactul cu lumea este, evident, cea cu mama. Toate comportamentele de atașament se structurează în relația mamă-copil.

Avem patru tipuri de atașament:

  1. Atașamentul securizant – apare atunci când copilul este îngrijit de persoane sensibile și receptive. Copiii cu atașament securizant știu să își regleze suferința și știu că își pot arăta nevoile și sentimentele fără a se simți respinși

 

  1. Atașamentul nesigur evitant tinde să apară atunci când îngrijitorului (părinți, bunici)  îi este greu să accepte sau să răspundă sensibil la nevoile bebelușului. Acești copii au în general figuri de atașament ostile sau obsedate de control și grijă excesivă. Ei ajung să se vadă pe ei înșiși nedemni de iubire și ajung la maturitate să se implice cu greu emotional în relații de iubire.

 

  1. Atașamentul nesigur anxios – tinde să apară atunci când îngrijitorul răspunde inconsecvent la cerințele copilului. Acesti copii exagerează comportamentul lor de atașament pentru a atrage atenția. Ambivalența lor reflectă simultan nevoia lor cât și furia față de  figura de atașament.

 

  1. Atașamentul dezorganizat – se observă la copiii care sunt îngrijiți de cei care au o atitudine violentă emoțional. Copiii se pot teme de principala figură de atașament pentru că nu pot prezice dacă vor răspunde pozitiv (de ex.cu mângâieri) sau negativ (de ex. Strigând, lovind). În consecință, acești copii nu sunt capabili să-și „organizeze” propriul comportament și au dificultăți în reglarea emoțiilor lor.

Sistemul de atașament se formează la vârsta de șase săptămâni și evoluează în timp, ca funcție a răspunsurilor continue ale figurii de atașament la suferința copilului.

Copii care nu dezvoltă un stil de atașament securizant, vor dezvolta cel mai probabil frica de abandon care îi va însoți în toate relațiile, inclusiv la maturitate.

 

Cum se manifestă teama de abandon la bebeluși și copii?

 

Atunci când copiii primesc constant iubire și afecțiune, care răspund nevoilor lor, vor dezvolta modele interne pozitive de lucru în relația cu ceilalți. Acesti copii vor avea un sentiment de securitate în orice relație interumană, și le vor considera interesante și sigure chiar și în situații dificile și de stres. Bowlby a considerat atasamentul securizant ca fiind crucial pentru formarea unor relații sănătoase.

În cealaltă direcție, copiii neglijați, care primesc îngrijiri inconsistente sau sunt despărțiți de figura principală de atașament, vor dezvolta un model intern bazat pe anxietate, neîncredere, îndoială și frică de abandon. Acești copii învață să facă față suferinței folosind strategii de reglare și modele problematice de comunicare interpersonală, care duc în cele din urmă la relații interumane disfuncționale.

Există două tipuri de comportament pe care le poți observa la copiii care încep să dezvolte frica de abandon: hiperactivitate în lipsa figurii de atașament sau încercări insistente de agățare în momentul despărțirii de aceasta.

Formarea fricii de abandon la copii se poate observa în trei faze:

  •   protest (legat de anxietatea de separare),
  •   disperare (legat de durere și doliu)
  •   negare sau detașare (formată ca mecanism de apărare)

Bowlby a susținut că sugarii și copiii experimentează anxietate de separare sau teama de abandon atunci când afișează atât un comportament de evadare, cât și  unul de  atașament, asta înseamnă că de la plans și disperare în momentul despărțirii de părinte copilul trece la nepăsare și lipsă de reacție.

În opinia lui Bowlby, anxietatea de separare excesivă se datorează experiențelor adverse ale familiei, cum ar fi amenințări repetate de abandon sau respingere afectivă de către unul dintre părinți – sau  boala unui părinte, a unui frate pentru care copilul se simte responsabil.

Frica de abandon la copii și bebeluși poate să apară în oricare dintre tipurile de atașament care nu sunt securizate.

Cum recunoaștem frica de abandon la copii?

  • evitarea contactului vizual cu familia și respingere față de persoane necunoscute
  • incapacitatea de a oferi sau a primi afecțiune
  • probleme de furie și impulsivitate
  • reacții exagerate în fața suferinței
  • lipsă de iubire față de animale
  • incapacitatea de a se încadra armonios în societate
  • semne de tristețe timpurie
  • incapacitatea de a crea relații de prietenie, de a se juca armonios cu ceilalți copii.

Cum ajuți copilul care a dezvoltat teama de abandon?

Preventiv, bebelușul ar trebui să rămână în contact (inclusiv fizic) cu mama, cel puțin în primii 3 ani de viață, care sunt piatra de temelie în dezvoltarea personalității copilului. Este important ca mama să fie prezentă în viața copilului nu doar pentru acoperirea nevoilor de bază (hrană, îngrijire) ci și în sens psihologic/emotional.

Asta presupune să-i răspundă cu blândețe și dragoste, să-l iubească necondiționat, să-l încurajeze, să stabilească limite rezonabile, să fie empatică, sensibilă, înțelegătoare și constantă în decizii și comportamente.

Dacă nu este mama principalul îngrijitor al copilului, atunci acest rol este însușit de tată, bunică, bunic sau orice persoană în grija căreia se află copilul.

Ca figură primară de atașament este necesar să:

  • fii un model pozitiv
  • stabilești limite clare în relația cu copilul și să le respecți
  • armonie în decizii și comportament în relația cu partenerul
  • atitudine calmă, blândă și înțelegătoare atunci când copilul este supărat sau are un comportament neadecvat
  • disponibilitate și sensibilitate în timpul unui conflict
  • încercarea de a forma obiceiuri și rutine solide pentru copil
  • stabilirea unui ton echilibrat în comunicarea cu copilul
  • lipsa oricărei forme de violență
  • în loc să cauți o soluție pentru grijile sau temerile copilului, oferă confirmare  sentimentelor lui și învață-l că este OK să simtă așa în acea situație.

 

Interacțiunile timpurii sunt în cele din urmă înlocuite cu o serie de relații interpersonale diverse în adolescență și maturitate (prieteni, iubiți, colegi, consilieri etc.).

 

Cum se manifestă teama de abandon în relație și cum scapi de ea?

Milioane de oameni se luptă cu teama de abandon în relația de cuplu.

Când vine vorba de relații, poți recunoaște teama de abandon dacă ai mai multe dintre următoarele comportamente:

  •   Te atașezi rapid- chiar și în cazul partenerilor indisponibili emoțional sau relațiilor dificile
  •   Lipsă de angajament deplin și puține relații pe termen lung
  •   Consum rapid al etapelor relației
  •   Lipsa scopului în relație
  •   Sexualitate neasumată și raport sexual chiar și în momente când nu ți-l dorești (acest lucru este frecvent la femei)
  •   Rămâi în relații, oricât de nesănătoase ar fi
  •   Te străduiești să pari greu de mulțumit și cucerit
  •   Ai dificultăți în a experimenta intimitatea emoțională
  •   Te simți nesigur și nevrednic de dragoste
  •   Îți este greu să ai încredere în oameni
  •   Ești adesea gelos și nesigur pe orice apare în viața partenerului tău
  •   Experimentezi sentimente intense de anxietate de separare
  •   Ai sentimente de anxietate generală și depresie
  •   Ai tendința să te gândești prea mult la lucruri pentru a afla semnificații ascunse
  •   Ești hipersensibil la critici
  •   Furie reprimată și problemele de control
  •   Te victimizezi constant în fața partenerului dar te cerți în mintea ta pentru orice greșeală
  •   Te obsedează orice greșeală pe care o faci în relație
  •   Ești obsedat de ceea ce gândește partenerul despre tine
  •   Îți vezi partenerul ca singura sursă de fericire și împlinire

Pentru a explica mai bine modul în care un individ cu frică de abandon poate naviga într-o relație, iată un exemplu despre modul în care o relație tipică în care există teama de abandon poate începe și evolua.

Să ne cunoaștem unul pe altul

În acest moment, te simți relativ în siguranță. Nu ai investit încă emoțional în relația cu cealaltă persoană. Așadar, continui să îți trăiești viața în timp ce te bucuri de timpul petrecut alături de persoana aleasă.

Faza lunii de miere

Această fază apare atunci când ai făcut conștient alegerea de a avea o relație serioasă cu partenerul tău. Ești dispus să treci cu vederea posibile probleme și dificultăți, pentru că pur și simplu ești prea îndrăgostit. Începi să petreci mult timp cu cealaltă persoană și te bucuri de fiecare dată. Începi să te simți în siguranță.

Relația reală

Faza lunii de miere nu poate dura pentru totdeauna. Indiferent cât de bine se înțeleg două persoane, viața reală le aduce întotdeauna cu picioarele pe pământ. Oamenii se îmbolnăvesc, au probleme familiale, încep să lucreze ore întregi, au griji financiare și au nevoie de timp pentru a le rezolva.

Deși acesta poate fi un pas foarte normal și pozitiv într-o relație, pentru cei cu frică de abandon poate fi terifiant, percepând momentul ca un semn că cealaltă persoană se îndepărtează. Dacă ai teamă de abandon, probabil că te lupți constant cu tine însuți să nu îți exprimi grijile, de teama de a nu părea disperat, agasant, de a dezamăgi partenerul și de a-l pierde în final.

Reactia

Pentru cei cu teama de abandon , acesta este un punct de cotitură. Dacă ai această teamă de abandon, probabil că începi să vezi cu ușurință semne că partenerul tău nu te mai iubește sau nu te mai dorește cu aceeași intensitate. Ceea ce se întâmplă în continuare este determinat aproape în întregime de frica de abandon și de severitatea acesteia.

Sunt oameni care se agăță și devin extrem de exigenți, insistând ca partenerul lor să le demonstreze dragostea prin orice mijloace. Alții din contra fug, respingându-și partenerii înainte de a ajunge în situația de a fi ei respinși. O a treia categorie este reprezentată de cei  simt simt că poartă toată vina și că nu merită iubirea așa că  încearcă să se transforme în „partenerul perfect”  pentru a-l împiedica pe celălalt să plece.

Toate aceste reacții rezultă dintr-un stil de atașament nesecurizant dezvoltat în copilărie care a produs teama de abandon în relațiile mature.

Cei mai mulți oameni care au dezvoltat frica de abandon se tem de singurătate. Cei mai mulți se luptă cu unele sentimente fundamentale că sunt neiubiți sau acceptați pentru ceea ce sunt. Există acea „voce interioară critică”, un dialog intern negativ care critică cronic sau transmite gânduri și sfaturi negative.

Această „voce” perpetuează deseori teama de abandon: „El te va părăsi”, avertizează. „Probabil că te înșală”, strigă. Deoarece avem cu toții „voci” și alarme care sunt declanșate atunci când ne simțim singuri, este util să avem instrumente și strategii pentru a ne calma atunci când observăm că temerile noastre se amplifică.

 

Cum scapi de teama de abandon în relație?

Teama de abandon este o experiență foarte reală și foarte dureroasă, însă dacă înveți să practici autocompasiunea, poți reuși în timp cu răbdare și înțelegere, să depășești momentele în care se declanșează.

Îmbunătățirea imaginii de sine și iertarea sunt de asemenea elemente favorabile construirii stimei de sine și eliminării fricii de abandon. Acest proces  implică trei elemente principale:

Autocompasiune: în momentele dificile, fii mai blând și mai înțelegător cu tine, și mai puțin judecător și aspru evaluator. Știu, acest lucru pare simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Reține însă că cu cât ai o atitudine mai caldă și de acceptare față de tine însuți și de luptele tale interioare, cu atât te vei simți mai puternic în fața circumstanțelor dificile

Conștientizare: A fi conștient înseamnă să nu te identifici excesiv cu gândurile și sentimentele tale. Când experimentezi teama de abandon, tendința este să ai o mulțime de gânduri răutăcioase față de tine însuți, perpetuând și dând putere acestei temeri. Imaginează-ți cum ar fi dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te copleșească. Ai putea să ai o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca niște nori pe cer în loc să plutești printre ele?

Acceptare: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem simpli oameni și, la fel ca toți oamenii, vom avea lupte de dus în viața asta, cu atât mai multă compasiune de sine și mai multă forță putem cultiva. Dacă îți poți aminti în mod constant că nu ești singurul și că suferința e parte din realitatea vieții, cu atât poți face față mai ușor stărilor și sentimentelor de frică de abandon.

 

Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce îi face rău și să facă față sentimentelor primare de abandon pe care le-a avut în copilărie când nu avea control asupra situației sale .

Cu toate acestea, dacă ești capabil  să faci față acestor sentimente, te poți elibera esențial de multe dintre lanțurile trecutului tău și de teama de abandon. Poți deveni un adult sigur pe tine, care este capabil să creeze noi povești și noi relații în care se simte în siguranță, se simte văzut, liniștit, iubit și acceptat.

Exercițiu pentru iertare și vindecare teama de abandon

Inscrie-te si TU la Cea Mai Mare Bibliotecă Online din România din domeniul Dezvoltării Personale!

Dă click pe linkul de mai jos și intră în Biblioteca Puterea Minții chiar acum, unde ai acces la:

  • sute de ore de cursuri,
  • zeci de ședințe de terapie,
  • demonstrații și exemple de lucru
  • Certificări Internaționale
  • > Inscrie-te Acum <

    Un comentariu la „Teama de abandon

    1. Pingback: Traumele din copilarie: vindecarea lor, carti, test » Puterea Mintii

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *