certuri in cuplu
Redactat de Nuțu Angela
Motivele pentru care exista certuri in cuplu sunt multiple: de la problema banilor, la educatia copiilor si pana la relatia cu parintii. Toate acestea pot duce la aparitia disputelor. Majoritatea conflictelor din cuplu prezinta aceleasi motive care se reiau din nou si din nou. Astfel, pentru a obtine echilibrul si linistea mult dorite este important sa se rezolve problema psihologica profunda.

Nu poți să citești acum? Ascultă acest articol cu ușurință

1. Certuri în cuplu după nastere

Nasterea reprezinta un moment important in viata oricarui cuplu: o noua viata a aparut sa le lumineze clipele impreuna si sa le faca existenta mai frumoasa… … Asa ar trebui sa fie. Din pacate, insa, odata cu nasterea unui nou copil (si, in mod deosebit la primul copil) se produce o transformare majora care are inclusiv puterea de a distruge cuplurile mai putin solide. Ce se intampla?  Femeia este vulnerabila. Au trecut 9 luni in care nu a avut parte de un somn prea odihnitor, corpul i-a trecut prin multe modificari si la fel si psihicul. Dupa aceste 9 luni urmeaza o eliberare hormonala puternica, odata cu nasterea.  Un mix de oxitocina si serotonina inunda – intr-o prima etapa – totul, pentru ca mai apoi sa urmeze o perioada grea. Rezervorul de vitamine si energie seaca, iar femeia poate fi foarte predispusa la depresie post-natala. In acest moment rolul barbatului este extrem de important in mentinerea echilibrului cuplului. Ea are asteptarea de a fi sustinuta si iubita neconditionat. Dar, mai mult decat atat, femeia isi doreste sa fie inteleasa. Oricat ar fi de puternica, o mana de ajutor in plus nu este niciodata rau venita. El, pe de alta parte, este speriat. Totul este nou si poate nu este cel mai familiarizat cu zgomotele copilului, cu nevoile si fricile ei… si cu siguranta nu isi da seama ce simte si ce asteptari are ea (mai ales daca ea nu le verbalizeaza). Si de aici ia nastere un conflict care poate degenera puternic. Astfel, pentru a evita unele certuri in cuplu dupa nastere este recomandat ca ambii parteneri sa invete sa se asculte, sa comunice proactiv si asertiv si sa invete sa ceara si sa ofere: o mana de ajutor, un pahar de apa si chiar o imbratisare.  Amandoi trebuie sa inteleaga ca o casnicie reprezinta o responsabilitate comuna. Nasterea unui copil pune multa presiune si asupra barbatului, motiv pentru care este important ca amandoi sa invete sa isi acorde atentie si sa isi inteleaga nevoile si frustrarile. Pana la urma acolo unde exista iubire sincera exista si intelegere!  
Citește și  Relatii la Distanta: 8 Sfaturi de la psiholog

2. Certuri in cuplu din cauza parintilor

Un alt laitmotiv al certurilor din cuplu il reprezinta parintii. Realitatea este ca fiecare om reprezinta o oglinda a propriilor parinti… si daca partenerii s-au acceptat, inevitabil (cel putin din punct de vedere psihologic) sunt nevoiti sa ii accepte si pe parintii celuilalt (in forma preluata de partener in propria persoana).
Totusi, ce se intampla atunci cand poti accepta trasaturile parintelui preluate de partener, dar nu il poti suporta pe parinte, in sine. Chiar daca, de exemplu, sotul este cicalitor, precum mama sa… si ai acceptat asta, cu siguranta nu iti va pica bine in momentul in care soacra vine si iti repeta la nesfarsit cum ar trebui sa impachetezi hainele, sa iti cresti copiii sau sa iti iubesti barbatul. Si atunci ce faci? Uneori este mai simplu, alteori mai dificil.  Totusi, in momentul in care iubirea dintre parteneri este suficient de puternica ei devin capabili sa inteleaga ca asa, buni sau rai, parintii trebuie cel putin suportati. Parintii nu ti-i-ai ales, iar daca nu sunt pe placul partenerului, cu siguranta nu este vina ta.  Din acest motiv cei doi parteneri pot invata sa stabileasca reguli. Sa accepte ca parintii au rolul lor, dar ca nu este obligatoriu sa fie si parte din viata celuilalt.  Dar pentru a putea rezolva o problema cu parintii este important sa se afle motivul real. Iar pentru aceasta trebuie „sapat”. De multe ori ceea ce este la suprafata nu are nimic a face cu ceea ce se afla in profunzime.  Terapia de cuplu reprezinta o forma foarte usoara si placuta de a solutiona certurile din cuplu care apar din cauza parintilor.  Si desi multa lume nu se simte comod sa discute problemele de aceasta natura cu altcineva, un terapeut este o persoana neutra care va poate ajuta sa intelegeti exact care sunt frustrarile reale ce determina anumite reactii, precum si ce nevoi raman nesatisfacute si izbucnesc in felul acesta.
Citește și  Relații de cuplu: Cum să fii fericit în Relație

3. Certuri de cuplu din cauza problemelor de la job

Nu de putine ori oamenii aduc acasa problemele de la lucru… si isi varsa supararile asupra partenerului. Atunci cand ai avut o zi proasta, orice te poate stimula sa te descarci. Si cel mai comod si mai la indemana este sa iti versi nervii pe cineva mai slab decat tine. Sau, daca nu mai slab, mai tolerant.  Partenerul, pe de alta parte, poate avea propriile frustrari si probleme si poate fi atacat de lipsa ta de reactie sau, dimpotriva, de emotiile tale negative. Din acest motiv, ce poti face pentru a preveni certurile datorate problemelor de la job este:
  • sa intri in casa doar dupa ce consideri ca te-ai linistit: mergi si plimba-te, mai da o tura cu masina daca asta te face fericit, foloseste diverse tehnici de eliberare a stresului… tu stii. Important este sa intelegi ca atunci cand ajungi acasa, tot ce a fost in acea zi trebuie lasat in urma. Partenerul nu este sacul nimanui de box si te asteapta cu multa iubire, dorindu-si liniste si intelegere;
  • sa intelegi ca nu tot ce iti spune partenerul obosit, intors de la munca dupa o zi grea, este despre tine. Si cu siguranta nu este facut cu intentie (daca asa iti pare).
Barbatii si femeile au moduri diferite de a se raporta atat la situatiile stresante, cat mai ales la emotii. In timp ce femeile vor sa discute despre problemele lor si se simt bine facand asta, barbatii au nevoie de liniste.  In consecinta, invatand sa comunicati sincer si deschis, veti putea preveni orice conflict. Fiecare om are nevoi diferite, insa nu poti astepta de la partener sa ti le cunoasca, daca nu i le comunici. cearta-in-cuplu
Citește și  Relații de cuplu: Cum să fii fericit în Relație

4. Certurile din cuplu din cauza prietenilor

Un alt motiv ce sta la baza multor discutii din cuplu il reprezinta prietenii. Daca familia nu ne-o alegem, prietenii sunt rezultatul propriilor selectii. Totusi, de multe ori exista o diferenta evidenta de comportament, preferinte si personalitati intre partener si prietenii personali, diferenta ce duce adesea la conflict. Totusi, aceasta cearta poate fi rezolvata printr-o comunicare lipsita de invinovatire. Daca nu iti plac prietenii partenerului, spune-i deschis care sunt acele comportamente care iti trezesc aceste emotii neplacute.  Cauta in interiorul tau si vezi daca reactia este obiectiva, normala, sau daca nu cumva este ceva ce acele persoane activeaza in tine. Sentimentul de gelozie (ca petrece timp cu ei si nu cu tine) se regaseste adesea in topul argumentelor pentru care apar conflictele de acest gen.  Orice ar fi, fara o comunicare sincera cu sine (in primul rand) si cu partenerul, intreaga discutie nu face nimic altceva decat sa dea nastere unor frustrari care pe termen lung sa constituie piatra de temelie pentru cetatea singuratatii psihologice. Poti fi in cuplu dar sa te simti singur. 

5. Probleme de cuplu generate de copii

Pastrarea unui echilibru in cuplu dupa nasterea unui copil nu este usoara. De fapt, in cele mai multe cupluri aparitia unui copil duce la instrainare. Cand adultii nu stiu sa comunice si sa isi stabileasca reguli de conduita, educatia copilului devine un permanent motiv de cearta. Atunci cand responsabilitatile nu sunt delimitate, ramane loc pentru reprosuri, pentru discutii si pentru cearta.  Chiar daca, poate, amandoi partenerii isi doresc acelasi lucru: copii fericiti, sanatosi si bine crescuti, este posibil ca fiecare sa aiba propria definitie pentru cele amintite mai sus. Si pana nu se aseaza la masa, in liniste, asemenea unor diplomati, sa discute si sa stabileasca limite si reponsabilitati, conflictele nu vor inceta!
Citește și  Relatii la Distanta: 8 Sfaturi de la psiholog

6. Problemele financiare: un motiv de ceartă in cuplu

Majoritatea cuplurilor se cearta din cauza banilor. Din acest motiv, cel mai bun lucru pe care il puteti face este sa va stabiliti impreuna, in acord, bugetul si prioritatile.  Vedeti ce este important pentru fiecare in parte, care sunt veniturile gospodariei si ce prioritati exista. De asemenea va prinde bine sa stabiliti in acord sa tineti evidenta cheltuielor lunare. Daca amandoi sunteti transparenti 100% in abordarea problemei banilor, puteti transforma o problema emotionala intr-o solutie practica!

7. Stresul genereaza probleme in cuplu

Aceasta nu este deloc o noutate. Toate problemele amintite mai sus sunt, de fapt, motive de stres Stresul, in sine, este util. El ajuta corpul si mintea sa functioneze bine si sa fie productiv. Totusi, atunci cand nu se mai termina si cand depaseste anumite limite roade incet relatia si o transforma din ceva ce ar trebui sa fie placut, intr-o corvoada. Ce poti face este sa dai o denumire stresului. Numeste-l exact si vezi ce poti face in legatura cu el. E mult mai contraproductiv sa te uiti la stres si sa te lasi atacat… si, in acelasi timp mult mai usor si mai placut sa afli motivele reale, pentru ca mai apoi sa poti formula solutii pentru a scapa de acel stres. Schimba jobul, fa sport, mananca mai sanatos, cere ajutorul. Oricare ar fi motivul stresului tau, cu siguranta exista o solutie! 

8. Cum afecteaza sanatatea problemele din cuplu

Atunci cand nu te simti bine… nu iti arde de nimic. Este ceva evident. Nu poti sa oferi iubire cand iti este rau. Nu poti sa faci nimic pentru partenerul tau, cata vreme nu te poti ridica din pat. Si, mai mult decat atat, boala ta ii poate afecta si pe cei din jur.  Oamenii se privesc in oglinda si sunt capabili sa faca un schimb de energie. Daca energia ta vibreaza pe o frecventa joasa, fara sa vrei, ii vei transmite o stare proasta. Asa ca pentru a preveni aceste probleme e bine sa inveti sa te iubesti sincer si neconditionat. Iar prin iubire neconditionata fata de tine insuti se intelege si acordarea atentiei cu privire la starea de sanatate. Investeste in teste de rutina, dar nu cadea in plasa ipohondriei! Mananca sanatos, fa exercitii fizice si, nu in ultimul rand, fii sincer cu tine! certuri-cuplu
Citește și  Relații de cuplu: Cum să fii fericit în Relație

Care sunt cele mai comune certuri în cuplu și cum pot fi rezolvate?

Cele mai comune certuri în cuplu includ comunicare proastă, gelozie și probleme financiare. Pentru a le rezolva, este crucial să aveți încredere reciprocă, să comunicați deschis și să stabiliți reguli clare. De asemenea, sfaturi pentru relatii la distanta pot ajuta în menținerea unei legături puternice.

Sfaturi pentru certuri in cuplu

Asadar, acum ca ai vazut care sunt cele mai comune cauze ce duc la conflicte in cuplu, tine minte:
  1. Comunicarea este cea mai importanta. Dar fiecare om are propriul limbaj… si chiar daca folositi o limba comuna, este posibil sa aveti coduri diferite. Altfel spus, experientele din spate asociate unor cuvinte pot fi diferite. Daca vezi ca o problema se repeta la nesfarsit, vezi daca nu cumva aveti valori si credinte diferite pe care le asociati aceluiasi termen. 
  2. Terapia de cuplu va ajuta! Terapeutul nu este acolo pentru a va judeca, ci strict pentru a va ajuta sa faceti relatia sa mearga. Asa cum mergeti la medic, este benefic sa mergeti si la psiholog.
  3. Invatati sa va mai si relaxati (macar din cand in cand). Viata este oricum mult prea tensionata. Amintiti-va de ce va iubiti, ce v-a adus impreuna si care sunt obiectivele comune. Visati, calatoriti si dati-va voie sa fiti voi insiva!

Nuțu Angela

Angela Nuțu este vicepreședinte al Asociației Române de Hipnoză. Este Coach și formator susținând cursuri de Consilier Dezolvtare Personală și Specialist în activitatea de Coaching, acreditate de Ministerul Muncii și...

Articole publicate: 16

Vezi pagina autorului
Publicat în categoria Relatii pe de .

Despre Nuțu Angela

Angela Nuțu este vicepreședinte al Asociației Române de Hipnoză. Este Coach și formator susținând cursuri de Consilier Dezolvtare Personală și Specialist în activitatea de Coaching, acreditate de Ministerul Muncii și Educației. Convingerea sa este că adevărata realizare vine din interior. Mottoul său este: O Viașă cu Sens. Scopul Angelei este să te călăuzească spre reușita holistică - atât spirituală, cât și profesională.

Inscrie-te si TU la Cea Mai Mare Bibliotecă Online din România din domeniul Dezvoltării Personale!

Dă click pe linkul de mai jos și intră în Biblioteca Puterea Minții chiar acum, unde ai acces la:

  • sute de ore de cursuri,
  • zeci de ședințe de terapie,
  • demonstrații și exemple de lucru
  • Certificări Internaționale
  • > Inscrie-te Acum <

    2 comentarii la „Certuri în cuplu

    1. Pingback: Cum să gestionezi şi cum să aplanezi o ceartă în cuplu ? - Gedave

    2. Pingback: 50 Activitati de cuplu sanatoase pentru relatia ta ❤️ Puterea Mintii

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *