Cum sa te linistesti
Redactat de Lorena

Cum să-ți păstrezi calmul într-o situație stresantă

Cu toții ne supărăm din când în când, dar ce se întâmplă atunci când anxietatea sau furia preiau controlul și nu te poți liniști? Cum putem face față unei situații stresante sau într-o situație în care simțim foarte multă presiune?

iconBooking
Suferi de Anxietate?

Programează o ședință cu un specialist Puterea Minții.

Atunci când apar evenimente tensionante sau stresante, cel mai bine este să reușim să ne păstrăm calmul iar dacă nu am reușit să ne păstrăm calmul, să reușim să-l recuperăm cât mai repede și ușor.

Pentru aceasta, este bine să fim “înarmați” cu câteva strategii care s-au dovedit a fi eficiente pentru asemenea situații.  Existe mai multe modalități de a învinge anxietatea și de a rămâne calm atunci când apare un eveniment grav.

Una dintre strategii este de exemplu de a respira adânc pentru a ne calma dar,adesea, aplicarea acestei strategii este mai ușor de spus decât de făcut.

O altă metodă este aceea de a invoca mental puterea de a ne calma iar acest lucru necesită multă practică a focusării mentale. La unii oameni abilitatea de a-și calma mintea este naturală, în timp ce alți oameni au nevoie de o pregătire pentru a reuși să facă acest lucru.

Deasemenea abilitatea de a conștientiza cu claritate situația tensionată în care ne aflăm, de a analiza fără a judeca, ne permite să dezvoltăm o atitudine mai detașată față de ceea ce ni se întâmplă și astfel, să reușești să-ți păstrezi calmul.

De aceea,a avea pregătite din timp diferite strategii care funcționează pentru tine, te poate ajuta să depășești cu bine aceste situații. Abordarea cu calm a oricărui eveniment ne ajută să fim capabili să facem față oricărei forme de presiune care poate veni din situațiile dificile de viață sau din relațiile pe care le avem atât cu cei apropiați cât și cu colegii de la locul de muncă.

În general, dacă îți dorești să excelezi în acțiunile pe care le faci, abilitatea de să-ți păstrezi calmul în orice situație este vitală. Calmul te ajută să fii concentrat, încrezător, să gândești clar și fără a fi influențat de emoții.  

Ce se întâmplă în situații stresante? Cum să-ți păstrezi calmul?

Cum să-ți păstrezi calmul într-o situație stresantă - 10 Modalități

Stresul este o parte normală a vieții moderne, face parte din viața noastră de zi cu zi și este o reacție firească pe care o avem atunci când dorim să găsim soluții la problemele pe care le avem și atunci când aplicăm aceste soluții pentru a rezolva problemele.

Stresul poate fi constructiv sau distructiv și depinde de noi cum integrăm stresul și situațiile stresante în viața noastră. Dacă observi că adesea te simți panicat sau copleșit, atunci când te confrunți cu evenimente tensionante sau situații stresante, înseamnă că este nevoie să găsești modalități de a reuși să faci față cu bine acestor situații.

Mecanismul prin care suntem construiți să facem față situațiilor tensionate este prin “luptă și fugi” și apare ori de câte ori percepem că suntem în pericol. Acest răspuns este benefic pentru noi atâta timp cât ne aflăm într-o situație de pericol real și imediat.

În lumea modernă în care trăim, problema este că, răspunsul “luptă și fugi” a devenit “cronic”, în sensul că se declanșează foarte ușor.

Odată declanșat răspunsul de tip “luptă și fugi” în care devenim anxioși și intrăm în panică, corpul eliberează hormoni care te vor ajuta fie să-ți păstrezi calmul și astfel să reușim să rezolvăm mai bine problema cu care ne confruntăm, fie vor crește anxietatea înrăutățind lucrurile iar aceasta va duce la o eliberare și mai mare de hormoni de stres.

Citește și  Tipuri de Comportament in Psihologie

Dacă anxietatea este prezentă constant în viața noastră atunci este important să învățăm să controlăm aceste răspunsuri naturale pentru a ne menține liniștea sufletească, în ciuda factorilor de stres care pot apărea în timpul unei zile.

Studiile în domeniul controlului stresului arată că respirația este un instrument foarte puternic pe care îl putem folosi pentru a ne ajuta să fim calmi atunci când suntem sub presiune.

Folosirea respirației pentru a ne calma în situații stresante se bazează pe echilibrarea energiei fizice și mentale. Respirația profundă și lentă declanșează niște mecanisme fiziologice prin care corpul încetează să mai elibereze hormoni de stres și începe să se relaxeze.

Deasemenea, concentrarea minții asupra respirației ne ajută să trăim momentul prezent, să conștientizăm ceea ce se întâmplă în acel moment și să acordăm mai puțină atenție și importanță lucrurilor care ne deranjează. 

Încetinește!

Stresul afectează fiecare persoană în mod diferit. Unii oameni sunt mai sensibili la el, în timp ce alții pot face facă cu ușurință stresului. Indiferent care este nivelul tău personal de stres, trebuie să înțelegi că mintea și corpul reacționează diferit atunci când sunt stresate.

Pentru a te calma, este necesar să refaci energia pe care ai pierdut-o în timpul evenimentului stresant și de aceea, întotdeauna, atunci când te confrunți cu o tensiune, este o idee bună să o “iei mai încet”.

Dacă este posibil, nu reacționa imediat. Ai răbdare și adună cât mai multe informații pe care apoi să le folosești pentru a lua cea mai bună decizie cu privire la modul în care să procedezi în situația respectivă. Nu te lăsa pradă emoțiilor, nu te lăsa “luat pe sus” de emoții pentru că dacă reușești să faci acest lucru, vei rămâne în cea mai bună stare de spirit pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. Iată câteva sfaturi pe care poți să le urmezi atunci când te afli sub presiune:

• Rămâi calm și nu intra în panică.  Intrarea în panică nu face altceva decât să înrăutățească situația, așa că este bine să faci tot ce este posibil să-ți păstrezi calmul. Ori de câte ori te afli într-o situație tensionantă, amintește-ți că a rămâne calm este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a depăși cu bine acea situație.

• Respiră adânc și amintește-ți ce este important.  Acest lucru te poate ajuta să nu te lași pradă emoțiilor atunci când te confrunți cu un eveniment neașteptat. Respirația profundă te ajută să menții legătura cu corpul și astfel, mintea se calmează.

• Vizualizează situația și gândește-te la soluții, gândește-te la ceea ce poți să faci pentru a ieși în siguranță din acea situație.  Amintește-ți că întotdeauna există o cale de a rezolva toate lucrurile. Toate lucrurile se rezolvă până la urmă! Respiră adânc, rămâi în legătură cu corpul tău și amintește-ți că “totul va fi bine”.

• Amintește-ți o situație pe care ai rezolvat-o cu succes atunci când ai fost calm și întruchipează acel personaj și în situația cu care te confrunți.

• Rămâi conectat la situație cerând cât mai multe detalii, date sau fapte concrecte despre ce s-a întâmplat, despre cine este implicat și ce face pentru a o rezolva.  Abține-te de la a face presupuneri sau de a lua decizii pripite, înainte a cunoaște toate datele problemei.

• Încearcă să-ți controlezi impulsul de a intra în panică a-ți menține mintea clară. Mintea clară te ajută să reduci stresul și să scazi agitația mentală, susținând relaxarea și calmul.

Rămâi pozitiv

Cu toții știm că stresul poate avea un impact asupra sănătății mentale și fizice. De aceea, este atît de important atât să știi cum să te eliberezi de stres din când în când dar și cum să faci să nu te mai lași afectat de situațiile stresante, adică să “nu mai pui la suflet toate lucrurile”.

Citește și  Hipnoza - Cea Mai Buna Metoda De Terapie

Există o mulțime de modalități prin care te poți detensiona și este important să găsești acele lucruri care te ajută să-ți menții o atitudine pozitivă asupra vieții, să-ți aducă echilibru și împlinire sufletească. Fie că îți place să pescuiești, să mergi cu bicicleta, să citești, să faci plimbări în natură, alege ce te face pe tine fericit.

Stresul nu este întotdeauna rău, poate fi și motivant, iar corpul reacționează la stres prin producerea de cortizol, care ne ajută să rămânem în alertă pentru situații de urgență. Dar atunci când suntem în mod constant în starea de “luptă sau fugi”, sistemul nostru imunitar devine mai slab, deoarece resursele sale se epuizează.

Nu uita că viața este plină de suișuri și coborâșuri. Pentru a avea o atitudine pozitivă, încetează să dai mai dai atenție excesivă gândurilor negative și gândește-te mai degrabă la cât de bine ai gestionat în trecut situațiile dificile.

Amintește-ți că, dacă îți pui mintea la contribuție, există întotdeauna o soluție la orice problemă! 

Ia o pauză

Pur și simplu ia o pauză de la situația care te stresează. Mergi la o plimare în care să respiri adânc și să uiți complet de problemă.

Comportă-te ca și cum nu ar fi nimic în neregulă. Înainte de a te întoarce la situația de la care ai luat pauză, folosește acest timp pentru a găsi un pic de calm în interiorul tău. După această pauză vei fi gata să te apuci cu entuziasm din nou de treabă sau să aplici soluția la problemă.   Ia-ți o pauză de la o situație stresantă cu care te confrunți și vei fi surprins cât de revigorat și proaspăt te vei simți după doar cinci minute de deconectare de la o problemă.

Când ești din nou calm, întreabă-te care ar trebui să fie următorii pași pentru a ține situația sub control sau pentru a afla mai multe informații care să-ți contureze imaginea de ansamblu al acelei situații.

Rămâi în contact cu oamenii

Rămâi în contact cu oamenii care te sprijină, cu care te simți bine, care te ajută să înțelegi și care te înțeleg. Pentru sprijin emoțional, vorbește cu cineva care a trecut prin ceva asemănător cu ceea ce ți se întâmplă ție.

Vorbește deschis cu prietenii despre problemele pe care le ai, împărtășește cu ei cum te simți, ce emoții ai, care este soluția la care te gândești. Ei te pot ajuta să ai o perspectivă valoroasă asupra modului în care ei ar gestiona lucrurile dacă s-ar confrunta cu aceeași problemă.

Acest lucru îți va oferi confort, știind că nu este nevoie ca o singură persoană să poarte toată povara și că există persoane care te pot ajuta oferindu-ți asistență și sfaturi dar și empatie.

Un alt mod de a te conecta cu oamenii este prin social media. Social media oferă oamenilor din întreaga lume posibilitatea de a se simți conectați chiar dacă nu sunt fizic unul în prezența celuilalt.  Păstrând aceste conexiuni puternice, suntem capabili să ne menținem sănătatea mintală în perioadele de stres, construind în același timp noi relații de sprijin.

Conectarea umană este valoroasă indiferent de mediul în care se stabilește, online sau offline.  Să rămânem împreună este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le avem în aceste vremuri grele. Așa că, asigură-te că ești unul dintre acei oameni care îi susțin pe ceilalți, atât față-în-față cât și online. De exemplu, în online, fii prezent în comentariile pe care le faci, trimite un mesaj cuiva pe care nu l-ai întâlnit niciodacă dar cu povestea căruia empatizezi sau postează lucruri care să ridice starea de spirit a oamenilor. Aceste lucruri te vor face să te simți bine și îți vor scădea nivelul de stres.

Citește și  Schizofrenia - Cauze, Simptome și Tratament

Asigură-te că mănânci bine

Stresul poate provoca variații ale nivelului de zahăr din sânge, cu creșterea glicemiei urmată de o scădere a acesteia. Acest lucru duce la modificări ale dispoziției care îngreunează modul în care poți să-ți păstrezi calmului și poate agrava situația.  De aceea, este bine să fim bine hrăniți.

Consumăm gustări sănătoase de multe ori pe parcursul zilei sau luăm mese mici la fiecare câteva ore, astfel încât să nu simțim înfometați. Atunci când suntem înfometați, nu putem fi eficienți în ceea ce facem pentru că, cea mai mare parte a atenției noastre este acaparată de senzația de foame.

Ca să facem față situațiilor stresante din viața noastră dar și pentru a rămâne calmi în astfel de situații, avem nevoie de energie. Iată de ce, este bine să ne asigurăm că suntem bine hrăniți.

Învață din greșelile pe care le-ai făcut în trecut

Dacă am trecut prin experiențe stesante sau tensionante, dacă am simțit multă presiune în viața noastră, nu este nevoie să trecem din nou prin asta. Privește înapoi pentru a învăța din experiențele pe care le-ai avut. Împărtășește aceste lecții valoroase și altor oameni, astfel încât și ei, la rândul lor, să evite să facă aceleași greșeli.

Gândește-te cum o singură mică schimbare care te ajută să reduci sau să eviți stresul, poate schimba fundamental lucrurile. Gândește-te cum ar fi arătat lucrurile dacă ai fi reușit să rămâi calm în acele situații tensionante. Iată câteva sfaturi pe care să le urmezi pentru a învăța din greșelile din trecut:

•Ai grijă de tine în loc să-i pui pe toți ceilalți pe primul loc! Meriți să-ți faci timp pentru tine și nevoile tale.

• Dacă la o situație există ceva care o face stresantă, schimbă acel lucru sau găsește o soluție alternativă, astfel încât stresul să nu intre în joc mai târziu, când lucrurile sunt deja dificil de îndreptat și controlat.

• Învățarea din greșelile din trecut este importantă pentru a evita complicațiile viitoare. Când te confrunți cu o problemă nouă, gândește-te la modul în care alții au mai gestionat situații similare înainte; par a fi soluții promițătoare?; dacă ți se par promițătoare, nu ezita să le aplicim imediat!

• Analizează cauzele pentru care acțiunile au mers prost ultima dată și află din timp dacă aceste decizii pot duce la un anumit grade de anxietate.

• Există situații pe care le poți schimba și situații pe care nu le poți schimba. Fă ce poți în situațiile pe care le poți schimba și lasă-le să treacă, acceptă-le pe cele pe care nu le poți schimba.

• Este important să fii flexibil și să înveți să improvizezi atunci când este nevoie. Dacă există mai multe soluții posibile, alege-o pe cea care crezi că va aduce mai mult bine în viața ta.

• Fii conștient de propriile gânduri și emoții. Schimbă-ți perspectiva asupra situțiilor din viața ta. În acest fel, îți poți regla emoțiile și sentimentele, astfel încât acesta să nu devină copleșitoare și să afecteze deciziile negativ. În acest fel poți învăța din experiențele trecute.  

Ai grijă de sănătatea ta mentală

Este important să te menții sănătos în toate modurile posibile, atât fizic cât și mental, inclusiv de exemplu, să te obișnuiești să iei pauze în mod regulat de la factorii de stres, cum ar fi ecranul telefonului sau al computerului. Faptul că nivelul de stres general din viața ta este relativ scăzut, te va ajuta să fii mai în măsură să te ocupi de situațiile dificile atunci când acestea vin și să nu simți că ceea ce ți se întâmplă este prea mult pentru tine.

Citește și  Tratament pentru Stres Puternic

Elaborează o strategie de adaptare

Unii oameni sunt mai buni în a gestiona situații stresante decât alții. De aceea, nu este o idee bună să preiei strategiile celorlalți ci să găsești ceea ce funcționează pentru tine. De exemplu, poate că pe tine te ajută exercițiile de respirație sau să-ți notezi gândurile și sentimentele într-un jurnal în timp ce pe altcineva îl ajută plimbările și deconectarea de la situațiile stresante.

Pentru a-ți elabora o strategie de adaptare la stres, este necesar să înțelegi diferența dintre stres și anxietate. Stresul este sentimentul că ceva trebuie făcut acum iar anxietatea este atunci când îți faci griji cu privire la posibile evenimente viitoare.

În primul rând, ai grijă de tine! Deși este evident că avem nevoie să avem grijiă de noi, acest lucru ne poate părea imposibil, mai ales atunci când avem un program supraîncărcat cu foarte multe lucruri de făcut. Totuși, amintește-ți că dacă tu nu ești bine, nici lucrurile pe care le faci nu pot ieși bine și atunci, ia-ți un timp doar pentru tine și ai grijă de tine.

Situațiile stresante sunt inevitabile dar este important să știi să faci față stresului și să-ți păstrezi calmul atunci când te simți copleșit. Știind ce funcționează cel mai bine pentru tine, îți poți face câteva strategii care să te ajute să te adaptezi situațiilor tensionate:

• Schimbă-ți perspectiva asupra situației încercând să găsești o modalitate prin care o poți face să funcționeze.

• Practică tehnici de relaxare, tehnici de respirație, yoga sau taijiquan.

• Fă ceva activ cum ar fi o plimbare pe afară sau niște exerciții fizice ușoare.

• Dormi suficient și mănâncă mese echilibrate care te ajută să rămâi echilibrat.

• Relaxează-ți corpul și mintea prin tehnici de autohipnoză, creîndu-ți propriul program de sugestii pe care să ți le oferi pentru a deveni o persoană mai calmă și mai echilibrată.

• Fii blând cu tine însuți, nu te critica prea aspru, fii îngăduitor cu greșelile pe care le faci și nu avea așteptări prea mari de la tine.

• Fă-ți obiceiul de a petrece pauza de cafea uitând de timp, pentru a te relaxa și a-ți reface energie, pentru a simți recunoștința pentru tot ceea ce este bun în viața ta. Respiră adânc și eliberează-te de toate tensiunile fizice și emoționale, uită de lume și de probleme, rămâi calm și bucură-te de timpul petrecut cu tine însuți.

Refuză perspectiva catastrofică

Cum să-ți păstrezi calmul într-o situație stresantă - 10 Modalități

Obiceiul de a ne imagina cel mai rău scenariu posibil este cunoscut clinic sub numele de gândire catastrofică. Gândirea catastrofică poate crește anxietatea și sentimentele de panică.

iconBooking
Rezervă o ședință cu un specialist

Programează o ședință cu un specialist Puterea Minții.

Obișnuința de a vedea lucrurile într-o lumină pozitivă, de a nu pune răul înainte, te poate ajuta să rămâi calm atunci când te afli sub presiune.  Indiferent de ceea ce se întâmplă, încearcă să găsești ce este bun în acea situație în loc să te legi de aspectele sau de rezultatele negative pe care le-ar putea aduce.

De exemplu, dacă a venit cineva în vizită la tine care a uitat robinetul deschis la baie și toată casa a fost inundată, fie privești această situație ca fiind stresantă, fie o privești ca pe oportunitate de a folosi banii de pe asigurarea locuinței pentru a-ți renova întreaga casă. În loc să te superi că ai pierdut avionul și că trebuie să iei alt avion a doua zi dimineață, bucură-te că vei dormi mai mult noaptea care urmează! Învață-te să privești partea bună a lucrurilor.

Dacă te afli blocat în trafic întârziind la job, oricum nu ai ce să faci să ieși din blocaj, acceptă situația și în loc să te enervezi și să faci din asta o catastrofă, dă drumul la radio și ascultă postul de radio favorit. Rămâi calm, pozitiv, acceptă-ți sentimentele negative, simte momentul și rămâi concentrat cu convingerea că totul va fi bine.

Citește și  Ruminatia: Cum Ne Afecteaza Gandurile Negative?

Amintește-ți că, indiferent cât de rău a fost înainte, există întotdeauna zile mai bune înaintea noastră.  Procedând astfel, perspectiva asupra vieții se schimbă și nu doar că nu te aștepți la ce e mai rău ci anticipezi ceea ce este cel mai bun. Poate că această întârziere după mult timp de ajuns la timp la job, ar putea însemna o promovare neașteptată săptămâna viitoare. Așa că, poți să folosești cu înțelepciune aceste 10 minute de întârziere!

Bineînțeles că nu vom reuși întotdeauna imediat să nu alunecăm în gândirea catastrofică dar este bine să nu renunțăm și doar știind că gândirea catastrofică nu se oprește nici ușor și nici imediat, ne va ajuta să nu ne simțim copleșiți și neliniștiți. Ne amintim că atunci când am avut  gândurile cele mai rele și cele mai negative, nu ne-a ajutat niciodată, nu a rezolvat niciodată situațiile în care ne-am aflat.

Așa că, ne abținem cât de mult putem să dezvotăm acest tip de gândire negativă.   Este bine să știm că atunci când avem un atac de panică este bine să respirăm lent și adânc pentru a ne calma și să nu respirăm rapid și superficial aplificând senzația de panică.

Meditația ajută la calmarea minții și ameliorarea stresului

Stresul are multe efecte negative asupra sănătății și bunăstării generale, dar vestea bună este că există o mulțime de modalități de a-l combate.  Dintre toate modalitățile de a reduce stresul în viața de zi cu zi, cea mai la îndemână și cea mai eficientă este practica meditației.

Există mai multe tipuri de meditație și fiecare dintre noi avem preferințele noastre. Aici chiea este să găsești acel tip de mediție care funcționează pentru tine.

Nu toate tipurile de meditație oferă aceleași beneficii pentru toată lumea. Încearcă mai multe variante ale meditației până o descoperi pe care care ți se potrivește ție cel mai bine, cea în care te simți confortabil și care are pentru tine potențialul cel mai mare de a obține rezultate.

Meditația este secretul luptei împotriva stresului, anxietății și a sentimentului de a fi copleșiți de evenimentele din viața noastră.

Cei mai mulți oameni, atunci când încep să practice meditația, au senzația că este o pierdere de timp. Când stai într-o poziție nemișcat, mintea îți spune: de ce stai acolo degeaba, fără să faci nimic când ai atâtea lucruri de făcut? După ce începi să “guști” binefacerile meditației, vei vedea cât de mult te ajută să devii eficient în acțiunile zilnice și cât de mult contribuie la o stare generală de calm cu care întâmpini evenimentele care apar.

În adâncul inimii tale știi că nu se va întâmpla nimic rău cu tine dacă stai nemișcat câteva minute, fără a-ți lăsa mintea să fie distrasă de tot felul de lucruri.

În schimb, meditația îți aduce claritate mentală,  putere de concentrare, capacitate de control a gândurilor și emoțiitor.   Știi în adâncul inimii tale că stând nemișcat fără distrageri nu te va ucide – Nu va face nimic mai rău, fie; în schimb, se va da claritate cei care au încercat orice altceva, inclusiv medicamente doar pentru a afla munca lor grea nu a fost de plată off era de așteptat, deoarece acestea au fost lipsesc o componentă cheie: meditație. Meditația este adesea asociată cu sentimentul de calm și relaxare dar acest lucru trebuie testat.

Explorează modul în care meditația te poate ajuta să-ți reduci sentimentele de anxietate și cum contribuie la reducerea nivelului de stres.

Lorena

Articole publicate: 1

Vezi pagina autorului

Inscrie-te si TU la Cea Mai Mare Bibliotecă Online din România din domeniul Dezvoltării Personale!

Dă click pe linkul de mai jos și intră în Biblioteca Puterea Minții chiar acum, unde ai acces la:

  • sute de ore de cursuri,
  • zeci de ședințe de terapie,
  • demonstrații și exemple de lucru
  • Certificări Internaționale
  • > Inscrie-te Acum <

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *