Arhive categorie: Uncategorized

Relatii de cuplu- cum sa fii fericit in relatie

Relații de cuplu: Cum să fii fericit în Relație

Intrăm într-o relație de cuplu pentru că vrem să fim fericiți. Nevoia de apartenență, de iubire și de afecțiune ne face să căutăm neîncetat un partener potrivit. Ne așteptăm ca dragostea să ne ofere un sentiment unic de bucurie, ceva ce nu am simțit niciodată în viața noastră.  Dragostea și relațiile de cuplu ne pot arunca însă și în unele dintre cele mai grele încercări și ne pot provoca multă durere.

Într-o relație de cuplu este vital să te simți fericit și susținut de partenerul tău. Dar este important să știi că nu este responsabilitatea partenerului tău să te facă fericit. Singura relație de succes este cea în care fiecare partener este atent la el în timp ce își construiește partea sa în relație.

A-ți asuma responsabilitatea pentru fericirea ta înseamnă să acorzi  prioritate sănătății tale emoționale, să te concentrezi pe acțiunile tale mai mult decât pe ale partenerului, să ai  timp pentru tine și să te străduiești să aduci energie și stare de bine în relație.

Relațiile de cuplu necesită multă muncă și dăruire și ar fi greu de găsit una care să nu includă argumente în contradictoriu și neînțelegeri. Cu toate acestea, dacă înțelegi câteva lucruri esențiale despre relațiile de cuplu, cu răbdare și dăruire poți aduce schimbări extraordinare în viața ta. Fie că ai deja pe cineva, fie că te pregătești să alegi mai bine de data aceasta 😊

În ce tip de partener te încadrezi în relatia de cuplu?

De ce suntem atrași de anumiți oameni și ce anume îi face atrăgători pentru noi?

Potrivit neurobiologului Helen Fisher, există patru tipuri de personalitate ce îşi au sursa într-o activitate mai mare în rândul a doi hormoni sexuali (testosteron şi estrogen) şi a doi neurotransmițători (serotonina şi dopamina).

Antropolog și cercetător, consultant leader pentru pagina de internet Match.com, speaker Ted Talks cu zeci de milioane de vizualizări și unul dintre experții de top în materie de iubire și relații de cuplu, Helen Fisher a scris șase cărți despre sexualitate, relații de cuplu, iubire și căsătorie.

Helen a conceput o structură a personalității pentru a ajuta bărbații și femeile să înțeleagă aspectele de bază despre ei înșiși și partenerii lor romantici, precum și pentru a înțelege de cine sunt cel mai probabil atrași și compatibilitatea lor în crearea unei relații de cuplu.

In cartea  “De ce el? De ce ea?” Cum sa gasesti si sa pastrezi dragostea de durată”  publicată în 2010, Fisher scrie ca există patru tipuri de personalitate:

Fă testul acum și află ce tip de personalitate ai și cu ce tip de partener te potrivești cel mai bine în relație:

Exploratorii

Tipar: Exploratorii doresc aventură și sunt dispuși să își asume riscuri. Foarte curioși, creativi, energici, spontani, au multe interese – de la drumeții la teatru și lectură.

Exemple celebre: John F. Kennedy, Prințesa Diana, Angelina Jolie.

Sub influență: Comportamentul exploratorului este în mare parte afectat de dopamina chimică a creierului, care este un jucător cheie în experiența noastră pentru plăcere și noutate.

Tânjește după: “Un coleg de joacă.”

În relația de cuplu se înțelege bine cu: Alți exploratori.

Dacă ești un explorator: sfatul este să o iei mai încet. Pentru că ești atât de impulsiv, poți să te implici romantic prea repede. Dacă găsești pe cineva care te interesează cu adevărat, ai grijă la înclinația de a ieși și cu alții și concentrează-ți energia către el sau ea.

Dacă te întâlnești cu un explorator: fii pregătit să trăiești această poveste de dragoste o zi întreagă. Rămâi flexibil și nu uita că pentru partenerul tău „plictiseala este o infracțiune”

Constructorii

Tipar: de obicei convenționali, aceste femei și bărbați sunt onorabili și loiali; precaut, fără să-i fie frică; calm; social; popular; bun în gestionarea relatiilor cu oamenii, în societate și în construirea familiei și a comunității. Atrași de programe și reguli, aceștia sunt, de asemenea, orientați spre detalii.

Exemple celebre: George Washington, Tiger Woods, Jennifer Aniston, Regina Elizabeth.

Sub influență: serotonina, care modulează toate stările de spirit de la agresivitatea și furie la calmul.

Tânjește după: Un partener pe care se poate baza.

În relația de cuplu se înțelege bine cu: Alți constructori.

Dacă ești un constructor: nu lăsa ca planificarea și programarea să te împiedice să încerci lucruri noi la o întâlnire, cu excepția cazului în care ești alături de un alt constructor. Laudă-te puțin, învață sa te relaxezi (Constructorii pot fi prea modesti) și, în ciuda nevoii tale de socializare de grup, fă-ți timp pentru a fi singur cu partenerul tău romantic. Tendința ta de a fi protector va fi apreciată, dar asigură-te că nu devii prea posesiv și că protecția nu se transformă în control.

Dacă te întâlnești cu un costructor: nu uita că unui constructor îi place  să se bucure de detalii. În general sunt atrași de cei care sunt ordonați și calmi, așa că atunci când faci planuri, ține-te de ele. Constructorii sunt cei care caută un partener pentru toată viața.

Conducătorii

Tipar: Conducătorii sunt analitici și logici, simpli, decisivi, cu mintea dură, concentrați și pricepuți la abilități bazate pe reguli. De asemenea, tind să fie ambițioși și competitivi, precum și conținuți emoțional, chiar distanți.

Exemple celebre: Albert Einstein, Donald Trump, Hillary Clinton, Margaret Thatcher.

Sub influență: Testosteronul (îl considerăm hormonul sexual masculin) este activ în special în modelarea personalității conducătorului.

Tânjește după: Un partener cu care să se conecteze mental.

În relația de cuplu se înțelege bine cu: Negociatorii.

Dacă ești conducător: îți place să deții controlul și ai tendința să pornești foarte hotărât, dar dacă poți avea răbdare și poți lăsa lucrurile să se desfășoare în mod natural, te va ajuta să eviți posibilele romantisme care pe tine nu te atrag. Și, deși poți vedea exprimarea emoțiilor ca pe o slăbiciune, este posibil ca cealaltă persoană să considere această reținere ca pe un semn că ești rece, secretos sau neinteresat. Așadar, învață să-ți comunici sentimentele.

Dacă te întâlnești cu un conducător: amintește-ți de el că îți va răspunde cel mai bine dacă ești logic, corect și clar. Nu te critica prea mult pe tine însuți (conducătorii nu acceptă acest lucru) și, dacă vrei să-i captezi interesul, caută subiecte mari.

Negociatorii 

Tipar: negociatorii sunt intuitivi, empatici și expresivi emoțional și au bune abilități de comunicare și sociale.

Exemple celebre: Bill Clinton, Gandhi.

Sub influență: estrogenul (așa-numitul hormon sexual feminin) joacă un rol important în caracterul negociatorului.

Tânjește după: Un suflet pereche.

În relația de cuplu se înțelege bine cu: Conducătorii

Dacă ești negociator: Dacă ai întâlnit pe cineva care îți place, nu gândi excesiv situația, enumerând la nesfârșit argumentele pro și contra. Inclinația ta spre a fi prea diplomat te poate face să fii prea reținut, încearcă să găsești o punte între a comunica sincer și a-ți păstra discreția și diplomația.

Dacă te întâlnești cu un negociator: reține că negociatorii nu sunt întotdeauna direcți, așa că învață să citești  printre rânduri. Evită să fii competitiv cu ei. Și nu ezita să vorbești despre tine: oameni le place să audă despre ceea ce gândiți și simțiți. Mai presus de toate, vor cădea pentru tine dacă le stimulezi imaginația.

Cu toții suntem o combinație a acestor patru constelații de trăsături, dar pe unele le exprimăm mai mult decât pe altele. Mai mult, fiecare dintre noi are o combinație unică de trăsături generale, o „semnătură personală” unică cu care intrăm în relația de cuplu.

relatii-de-cuplu-fericite

Tipuri de relaţii de cuplu

Când vine vorba de relații de cuplu, putem trece prin mai multe tipuri diferite de relații romantice care ne pot atrage în diferite etape ale vieții. Etapele vieții și evenimentele specifice vârstei, dar și experiența de viață joacă un rol imens în tipul de relație de cuplu în care alegem să ne implicăm.

De exemplu, este necesar un anumit nivel de maturitate pentru ca relațiile la distanță să funcționeze, ceea ce înseamnă că nu orice cuplu poate funcționa în acest tip de relație de cuplu. Astfel, unii oameni nu sunt niciodată deschiși la relații la distanță sau la relații ocazionale, în timp ce alții nu sunt niciodată deschiși la relații monogame serioase.

Înțelegerea avantajelor și dezavantajelor fiecărei relații de cuplu dar și o evaluare corectă a propriilor dorințe și nevoi  te poate ajuta să înțelegi ce tip de relație de cuplu  este cel mai potrivit pentru tine.

Iată principalele tipuri de relații de cuplu și avantajele și dezavantajele fiecărui tip:

 

  1.   Relații de cuplu codependente

Într-o relație de cuplu de codependență, amândoi depindeți unul de celălalt pentru a funcționa, astfel încât separarea poate provoca stres sau anxietate intensă. Te simți incomplet fără el și invers. Îți este foarte greu să-ți imaginezi viața fără partenerul tău.

Îți dorești să fii tot timpul cu el, să faceți totul împreună, să știi totul despre el, să-i povestești fiecare amănunt din viața ta. Și asta poate să lege doi oameni – cel puțin până când devine sufocant.

Relațiile de codependență pot părea minunate până în ziua  în care îți dai seama că „cealaltă jumătate” este întotdeauna acolo și că nu poți face ceva vreodată doar pentru tine fără să te simți vinovat.

Oamenii aflați într-o relație de codependență sunt foarte buni la compromisuri și ar face orice  pentru a râmâne uniți în toate aspectele (cu excepția cazului în care interesele lor sunt atât de similare încât nu trebuie să facă compromisuri).

Cuplurile codependente tind să fie foarte armonizate între ele, însă de cele mai multe ori oamenii codependenți pierd contactul  cu propriile dorințe și nevoi. Persoanele care au relații de cuplu codependente riscă să renunțe atât de mult la independența lor, încât își pierd identitatea în relație.

Indiferent cât de mult îți place să petreci timpul cu partenerul tău, este important să reușești să te simți bine și în activități care nu-l includ,  astfel încât să poți în orice moment să-ți evaluezi nevoile și dorințele individuale. Să poți să te depărtezi de partenerul tău din când în când este sănătos și absolut necesar.

În relațiile de cuplu codependente pot interveni ușor posesivitatea și gelozia dacă partenerii nu stabilesc limite sănătoase. Există modalități de a avea o relație codependentă sănătoasă, atât timp cât dorințele și nevoile individuale ale partenerului sunt îndeplinite.

 

  1.   Relații de cuplu independente

Într-o relație independentă, ambii parteneri pot funcționa autonom și se pot bucura de pasiuni foarte diferite.

Partenerii aflați într-o relație de cuplu independentă tind să petreacă o cantitate semnificativă de timp departe de partenerul lor și să aibă o mulțime de hobby-uri personale care nu-l implică și pe partener.

Oamenii din aceste tipuri de relații de cuplu tind să fie foarte siguri și să aibă încredere în partenerul lor, nefiind de obicei geloși sau posesivi.  Relațiile independente funcționează cel mai bine atunci când ambii parteneri sunt persoane independente.

Un dezavantaj al relațiilor independente este lipsa (sau lipsa percepută) de compromis sau interes față de cealaltă persoană. Dacă un partener își centrează atenția constant doar pe activitățile sale și nu se implică și în interesele sau preferințele celeilalte persoane, partenerul (mai ales dacă nu este și el un independent)se poate simți negliat sau dat la o parte.

Cea mai dificilă relație de cuplu pentru un independent este cea cu un codependent.

Iată de ce în relațiile independente, este important să discutați despre nevoile fiecărui partener, astfel încât nimeni să nu se simtă trecut cu vederea sau subevaluat. Un grad de independență este important în fiecare relație, dar este important să rețineți că fiecare relație necesită o anumită codependență, empatie și compromis. Cheia pentru o relație independentă de succes este găsirea unui echilibru între independență și investiție în partenerul tău și în relație.

 

  1.   Relații de cuplu deschise

O relație de cuplu deschisă este o relație în care partenerii sunt liberi să aibă relații romantice sau sexuale cu alte persoane. Relațiile deschise pot fi adesea privite ca versiunea extremă a relațiilor de cuplu independente. Ambii parteneri sunt atât de independenți încât se simt confortabil explorând alte relații.

Fiecare relație deschisă este unică, iar cuplurile deschise au reguli diferite pentru ceea ce este și nu este acceptabil în relație. De exemplu, unele cupluri sunt de acord ca partenerii care se întâlnească cu alte persoane atât timp cât se află în „relația principală”.

Alte cupluri nu se simt confortabil cu relațiile romantice în afara „relației principale” și permit doar relații sexuale. Alte persoane în relații deschise nu au o „relație principală” și, în schimb, pun cantități similare de timp și energie în mai multe relații diferite.

Relațiile de cuplu deschise sunt pentru persoanele care nu cred în relațiile monogame și doresc să exploreze romantismul și sexualitatea cu parteneri diferiți. Relațiile de cuplu deschise sunt, de asemenea, excelente pentru persoanele care au orientări sexuale diferite. Alternativ, relațiile deschise sunt o opțiune excelentă pentru persoanele care cred în monogamie, dar intr-o anumită etapă a vieții lor nu își doresc să se implice într-o relație de cuplu cu o singură persoană.

Unele relații monogame se „deschid” pentru o perioadă de timp (datorită faptului că sunt fizic la distanță mare sau la o distanță metaforică, emoțională), astfel încât partenerii să poată explora intimitatea sexuală și emoțională în afara relației.

Relațiile deschise de succes necesită multă încredere și comunicare deschisă, dar le pot oferi partenerilor și o cantitate imensă de satisfacție romantică și sexuală.

Deși există o mulțime de aspecte pozitive asociate cu relațiile deschise, nu orice persoană se poate adapta. Relațiile deschise pot crea multă gelozie, nesiguranță și suferință dacă nu te simți cu adevărat confortabil ca partenerul tău să se vadă si cu alte persoane. Relațiile de cuplu deschise pot de asemenea să facă dificilă crearea unei legături intime reale cu un partener.

  1.   Relații de cuplu la distanță

O relație la distanță este o relație romantică în care partenerii trăiesc în locuri diferite. Relațiile la distanță tind să aibă mai mult succes dacă cuplul este independent. Relațiile la distanță pot deveni uneori relații deschise în timp ce partenerii sunt separați.

Relațiile la distanță nu pot reprezenta o stare permanentă într-o relație. Ar trebui să existe un scop final de a fi împreună în același loc, chiar dacă nu este planificat în viitorul apropiat.

Relațiile de cuplu la distanță pot oferi partenerilor multă independență și timp pentru ei. De asemenea, sunt minunate pentru persoanele care simt că au nevoie să realizeze anumite lucruri înainte de a se stabili complet, indiferent dacă este vorba de studii sau de locul lor de muncă.

Dacă ambii parteneri sunt dispuși să se angajeze în comunicare și să facă tot ce este necesar pentru ca relația să funcționeze, atunci relațiile la distanță sunt o modalitate excelentă de a rămâne dedicați unul la altul în timp ce vă urmăriți obiectivele în mod independent.

Nu orice cuplu este pregătit pentru o relație la distanță, în special cele formate din persoane care preferă relații codependente.

Relațiile la distanță pot crea, de asemenea, gelozie dacă ești îngrijorat de faptul că partenerul tău se simte prea bine într-o viață care nu te implică. Acest tip de relație romantică poate fi o modalitate excelentă de a continua o conexiune romantică (sau chiar de a începe o relație romantică) doar dacă amandoi sunteți capabili să creați limite și să comunicați eficient. Și dacă există o dată de încheiere într-un viitor cel puțin indepărtat 😊

12 principii pentru o relatie de cuplu sanatoasa

S-au scris mii de cărți și s-au făcut nenumărate filme despre lupta unui cuplu pentru a fi împreună și pentru a depăși obstacolele ce apar inevitabil între doi oameni care aleg să-și împartă viețile.

Există mai multe principii pe baza care oferă o posibilitate frumoasă de a stabili o relație armonioasă și de a evita o mulțime de greșeli.

Relațiile de perspectivă sunt cele care promit că vor fi durabile, stabile și vor aduce fericire ambilor parteneri. Psihologul american Tracy Cabot definește 12 principii ale iubirii sănătoase care conduc la o relație de cuplu frumoasă.

  1. Când o persoană intră într-o relație, viața celeilalte ar trebui să se transforme în bine.
  2. Nu încerca niciodată să cumperi dragoste prin nicio metodă.
  3. Controlează-ți gelozia.
  4. Într-o relația sănătoasă, ambii parteneri sunt la fel de codependenți și independenți.
  5. Partenerul cu adevărat îndrăgostit nu cere dovezi ale sentimentelor la schimb. El se concentrează pe dragostea pe care o oferă el.
  6. Ferește-te de dorința de a-ți schimba partenerul. Amintește-ți mereu că persoana în care vrei să-ți transformi partenerul este posibil să nu te mai considere potrivit pentru el.
  7. Este dificil să iubești o persoană nemulțumită tot timpul. Cultivă optimismul și starea de bine ca bază a relației.
  8. Previzibilitatea absolută plictisește, dar nici imprevizibilul nu oferă siguranță. Caută să te joci cu cele două.
  9. Ce e val ca valul trece 😊 Iubirile fulgerătoare deseori se încheie la fel de fulgerător.
  10. Dacă partenerul tău a învățat că te poate trata urât, va fi foarte dificil să-i demonstrezi contrariul. Ai grijă de la început cum setezi limitele.
  11. Impulsivitatea rareori duce la decizii înțelepte.
  12. De regulă, oamenii se simt cel mai confortabil cu partenerii care sunt egali cu ei. Cei cu același statut social și caracteristici psihologice. Cu alte cuvinte, cel mai bun partener pentru tine este cel care are același statul social și nivel de educație.

Dacă observi că în relația ta de cuplu aceste principii nu se potrivesc, poate este timpul să te uiți mai atent la partenerul pe care l-ai ales și la relația pe care ați contruit-o.

Greseli in relatiile de cuplu si cum sa le îndrepti

Așadar, ați trecut de etapa inițială de întâlnire și sunteți acum într-o „relație”. Aceasta poate fi cea mai bună sau cea mai proastă parte a vieții tale, în funcție de modul în care alegi să te implici și să-ți trăiești povestea de iubire.

Atâta timp cât nu o mai repeți, o greșeală poate fi o experiență imensă de învățare și o oportunitate de creștere în relația de cuplu. Cu toate acestea, mulți dintre noi facem aceleași greșeli din nou și din nou, rezultând cicluri de relații nepotrivite și incapacitatea de a găsi adevărata fericire într-o relație de cuplu.

Iată care sunt cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le fac în relațiile de cuplu:

  1.   Lupta pentru putere

Dorința de a avea mereu dreptate și de a câștiga toate disputele este una dintre cele mai frecvente situații care duc la destrămarea relațiilor de cuplu.  Ne concentrăm să ne impunem punctul de vedere și să arătăm celeilalte persoane cât de mult greșește.

Lupta pentru a câștiga orice ceartă conduce rapid spre resentimente și  toxicitate într-o relație. „Câștigarea” fiecărui teren de luptă nu este productivă pentru o relație sănătoasă și poate fi un dezastru în marea schemă a vieții tale amoroase.

Ce să faci în schimb: Scopul este să te străduiești să înțelegi și perspectiva persoanei iubite, nu să „câștigi” fiecare argument. În loc să cauți un nou argument și să escaladezi conflictul, mai bine îți pui întrebări pentru a înțelege mai bine punctul de vedere al partenerului. Nu te gândi la dezacordul care există în acel moment între voi, gândește-te cum puteți să rămâneți uniți împotriva problemei.

Sfat bonus: indiferent de ce ai de spus, se poate spune cu amabilitate și respect.

  1.   Nu stabilești limite

Primele noastre relații seamănă, de obicei, mai mult cu perioadele de încercare – ne cunoaștem mai puțin dorințele, nevoile și ceea ce este „normal” pentru noi (nu că ar exista un „normal”). Prima relație devine apoi baza pentru toate celelalte relații, ceea ce înseamnă că putem trece apoi printr-o mulțime de încercări repetând aceleași  alegeri nefericite.

Ce să faci în schimb: setează-ți ce îți dorești cu adevărat dintr-o relație și stabilește limitele în consecință. Ai nevoie de o listă non-negociabilă atunci când vine vorba de trăsăturile pe care trebuie să le aibă partenerul de viață (cum ar fi simțul umorului, loialitatea și compasiunea etc) și nu te mulțumi cu mai puțin. Alegerea ta poate fi una bună doar atunci când  știi ce vrei de la partenerul tău și cum vrei să arate relația ta de cuplu.

  1. Te plângi de relația ta altor persoane

Atragem aici atenția în mod deosebit femeilor, care consideră că discuțiile interminabile cu prietenele și colegele de serviciu despre cât de nemulțumite sunt de partenerul lor, o normalitate “între fete” 😊

Pentru multe femei, subiectul principal de discuție  cu prietenele mele este analizarea relației pe toate părțile. Dar iată problema cu împărtășirea tuturor detaliilor din relația ta de cuplu: nu numai că scade încrederea între parteneri, dar pur și simplu nu este productivă și te ține concentrată pe negativ.

Ce să faci în schimb: comunică cu partenerul tău când ceva nu este în regulă și rezolvă înainte să începi să te plângi prietenilor. Remediați problema de la rădăcină și construiți o relație mai bună în loc să vă concentrați asupra dramei. În afară de voi doi, nimeni nu trebuie să cunoască toate problemele din relația voastră de cuplu.

4.Urmărirea pe  social media

Oricât de tentant este, trebuie să te oprești din a-i urmări fiecare mișcare pe social media. Și pe ale prietenilor și urmăritorilor săi, desigur! 😊

În primul rând, este inevitabil să tragi concluzii și să-ți formezi idei pe baza prezenței lor online. În felul acesta curiozitatea scade și ajungi să nu te mai intereseze să afli cu adevărat anumite aspecte ale vieții sale. De asemenea, poți deveni cu ușurință nesigur și gelos, doar pentru că interacționează cu anumite persoane despre care tu habar nu ai.

Ce să faci în schimb: Rezistă tentației de a derula tot Instagramul sau Facebookul și de a afla detalii despre toți cei pe care încă nu-i cunoști dar par prezenți în viața partenerului . Amintește-ți că viața reală are de puține ori legătură cu varianta online, și că un simplu like nu înseamnă o poveste între doi oameni. Nu-ți încărca mintea cu detalii inutile și nu crea tensiune acolo unde nu ar trebui să existe.

  1.   Nu ești total sincer cu privire la sentimentele tale

 De câte ori te-ai oprit din a-ți transmite sentimente din teama de rspingere? De câte ori nu ai fost complet sincer cu privire la ceea ce simțeai pentru că nu voiai să rănești sentimentele cuiva? Cum rămâne cu vremurile în care spuneai „da”, când chiar ai fi vrut să spui „nu?” Majoritatea dintre noi am avut cel puțin un moment în care nu am fost cu adevărat deschiși în relația de cuplu, indiferent de teama care se ascundea în spate.

Ce să faci în schimb: este deja un clișeu, dar singurul adevăr valabil pentru o relație de cuplu sănătoasă: onestitatea este esențială. Nu acorda mai multă putere fricii tale de respingere și nu pierde ocazia de a spune cuiva ce simți cu adevărat. Fii sinceri si transmite cu compasiune și înțelegere atunci când ceva nu funcționează în relație; persoana potrivită îți va permite să fii brutal de cinstit și va accepta asta ca pe un dar în relația voastră de cuplu.

  1. Te aștepți ca partenerul tău să fie totul pentru tine

Mai mult ca oricând, pare că ne cautăm partenerul pentru a bifa fiecare căsuță dintr-o listă lungă de nevoi. Ne așteptăm ca un partener să fie „cel mai bun prieten”, colegul de aprtament perfect, psihologul nostru, părintele nostru, și în același timp  iubitul care se străduiește zi de zi să păstreze pasiunea și scânteia în relația de cuplu. Un moment de realism: dacă o persoană ar fi tot ceea ce ne trebuie nouă și ar bifa cuy succes toate aceste roluri, nu ar mai avea timp sau energie pentru a-și trăi propria viață.

Ce să faci în schimb: Ai nevoie de pasiuni și de prieteni cu care să poți face activități semnificative pentru tine. Ai nevoie de relații importante în viața ta și în afara cuplului. Dincolo de partenerul tău, ai nevoie de cel puțin alte trei persoane de siguranță în viața ta, fie că sunt prieteni, membri ai familie sau un terapeut.

  1. În așteptarea perfecțiunii

De cele mai multe ori, vedem „dragostea” ca fiind un substantiv. Ne îndrăgostim și apoi sperăm să fim fericiți pentru totdeauna ca și cum dragostea este ceva care ni se întâmplă doar nouă. În realitate, dragostea este un verb. Este ceva ce practici, nu ceva ce obții în timp ce bifezi lista de dorințe și nevoi. Cu cât îl practici mai puțin, cu atât îl vei simți sau vei observa mai puțin. Să te aștepți ca totul să fie perfect și apoi să fii dezamăgit când nu este, nu înseamnă să trăiești iubirea. Cu cât te aștepți mai mult la perfecțiune (în special din partea partenerului) , cu atât te vei simți mai frustrat.

 Ce să faci în schimb: așteptă progresul în loc de perfecțiune. Lucrează în primul rând pentru a comunica mai bine și pentru a te apropia de partenerul tău. Fii mai atent la greșelile tale și la îndreptarea lor, decât la cele ale partenerului tău. Analizează-te constant în relația cu partenerul tău și schimbă în permanență ceea ce nu este util.

 

In ce moment al relatiei de cuplu este recomandat sa apelezi la un specialist

Pentru multe cupluri terapia de cuplu poate suna dramatic, mai ales că am fost crescuți într-o cultură în care mergem la psiholog doar atunci când avem probleme grave. Lucrurile s-au mai relaxat în ultimii ani și oamenii sunt tot mai deschiși către terapie, însă terapia de cuplu reprezintă pentru mulți încă un subiect sensibil.

În realitate, terapia de cuplu poate fi un pas foarte sănătos pentru o relație de cuplu, în multe cazuri chiar salvator. De obicei este un semn că un cuplu este interesat să lucreze la relație într-un mod angajat, intenționat.

Terapia de cuplu este un tip de psihoterapie axat pe a ajuta un cuplu să rezolve provocările care apar, să înțeleagă mai bine relația lor și să dezvolte modalități mai sănătoase de relaționare între ei. Terapeutul folosește tehnici și intervenții terapeutice specifice pentru a susține obiectivele cuplului.

Multe cupluri merg la terapia de cuplu pentru că se confruntă cu o provocare specifică, cum ar fi problemele de comunicare, dificultățile legate de sex, neînțelegi în familie, banii și schimbările majore de viață, cum ar fi căsătoria sau întemeierea unei familii.

Terapia de cuplu este, de asemenea, o idee bună dacă unul dintre voi se confruntă cu o problemă care ar putea afecta relația de cuplu (cum ar fi depresia) sau pur și simplu dacă vă simțiți blocați și stagnați în relația voastră.

Cuplurile ar trebui să meargă la terapie cu mult timp înainte să creadă că „au nevoie”. Majoritatea experților consideră că terapia poate fi o parte importantă a relației tale. Majoritatea problemelor în cadrul unui cuplu încep ca fiind mici și apoi cresc în dimensiuni atunci când nu se rezolvă. Aici terapia poate ajuta, oferind instrumente și tehnici pentru a îmbunătăți rezolvarea conflictelor.

Nu aștepta ca micile probleme să ajungă drame în relație, dacă simți că așa mici cum sunt, te sufocă și produc mai multă nefericire decât armonie în relație, e timpul să căutați un specialist.

relatii-de-cuplu-despartire

Care sunt semnele ca este momentul sa parasim o relatie de cuplu?

Este timpul să-ți închei relația?

Finalul unei relații de cuplu nu este niciodată ușor. Este o decizie mare, emoțională. Ar putea fi însă și cea mai bună decizie pe care ai luat-o vreodată.

Uneori, vechea zicală „Iubirea este oarbă” este cât se poate de adevărată. Vine un moment în viața noastră când suntem atât de prinși în toxicitatea relației de cuplu, încât nu putem vedea cât de dăunătoare a ajuns să fie.

Dar, oricât de mult am iubi pe cineva, este important să trasăm linia dintre o relație sănătoasă și o codependență nesănătoasă.

Deci, cum îți da seama când e momentul să părăsești o relație când ești prea prins în ea?

Iată cum.

  1.   Relația produce mai multă suferință decât bucurie.
  2.   Cauți prea multe justificări pentru comportamentul partenerului de cuplu.
  3.   Valorile și crezurile voastre de viață sunt fundamental diferite și nu ați găsit o punte de legătură.
  4.   Abuz fizic și/sau emoțional.
  5.   Lipsa unui scop comun în relație.
  6.   Începi să ascunzi lucruri de partenerul tău.
  7.   Îți monitorizezi în mod constant acțiunile și cuvintele, îngrijorat de părerea partenerului.
  8.   Te simți anxios și frustrat ori de câte ori partenerul tău este în prezența ta. Acest nor se ridică ori de câte ori se îndepărtează.
  9.   Ești îngrijorat că vei fi judecat pentru acțiunile și deciziile tale.
  10. Nu te poți uita în ochii partenerului tău mai mult de 5 secunde.

Iată și câteva întrebări pe care ți le poți pune pentru a-ți da seama dacă partenerul tău este cel potrivit:

  •       Îți spune că te înșeli mereu, chiar dacă ceea ce transmiți este real?
  •       Încerci mereu să-i faci pe plac, dar niciodată nu pare să fie suficient de mulțumit?
  •       Partenerul tău își justifică întotdeauna comportamentul, chiar dacă este în mod clar greșit sau revoltător?
  •       Partenerul tău profită mereu de tine?

Dacă poți răspunde cu da la aceste întrebări, atunci poate a venit timpul să te retragi din actuala relație de cuplu. Un partener toxic suge viața din tine puțin câte puțin. Poate cu comentarii dureroase, lovituri emoționale sau comentarii care îți elimină încrederea în tine.

În final, dacă îți dorești cu adevărat să găsești fericirea într-o relație stabilă, echilibrată și armonioasă, amintește-ți mereu:

„Iubirea nu moare ușor. Este un lucru viu. Ea prosperă în fața tuturor pericolelor vieții, cu excepția unuia: neglijare.” James D. Bryden

cum sa te calmezi

Cum sa te calmezi cand esti nervos

Cum să te calmezi atunci când ești nervos? Acel moment “când ești nervos” este un rezultat direct al uneia dintre emoțiile umane de bază, furia. Oricât ți-ai dori să nu o experimentezi și să nu ajungi în situația de a fi nervos, se pare că este aproape imposibil să eviți aceste descărcări emoționale puternice, fiind adânc înrădăcinate în structura noastră umană. Așa că tot ce îți rămâne de făcut este să înveți să gestionezi și să depășești acele momente când ești nervos.

La rădăcină, furia este un semnal, este un răspuns instinctiv la un stimul pe care îl percepi ca fiind negativ și periculos pentru integritatea ta. Îți atrage atenția și te motivează să corectezi acel stimul. Modul în care manevrezi semnalele pe care ți le dă furia când ești nervos poate avea consecințe foarte importante asupra sănătății și stării de spirit generale.

Există o furie, o mânie primară care poate fi interpretată ca un instrument de supraviețuire, când ne determină să acționăm în momente de pericol real pentru noi sau cei din jurul nostru. Acest tip de furie ne ajută să depășim frica paralizantă, astfel încât să putem să ne ținem pe picioare și să ne apărăm existența.

Cu toate acestea, cel mai adesea furia este o emoție secundară, cauzată de frică, nesiguranță,  încredere de sine scăzută, rănire, teama de abandon  și durere neînțeleasă. Când suntem siguri și încrezători, nu răspundem cu furie criticilor, judecăților sau atacurilor la adresa ego-ului nostru.

Cuvintele sau acțiunile altor persoane nu te afectează atunci când stima ta de sine este puternică.

În mod similar, atunci când există stimuli, în general externi care ne provoacă o suferință mare, ne temem de mai mult rău și mai multă durere și răspundem involuntar cu furie când simțim că se poate întâmpla din nou. Alegem inconștient de multe ori calea furiei pentru că ne face să ne simțim mai puternici.

Un om furios se consideră întotdeauna mai puternic decât un om îndurerat.

Furia pare să fie eficientă în a ne ajuta să îndepărtăm sentimentele excesive de neputință, un tip de panaceu împotriva durerilor psihologice.

Când ne înfuriem, creierul nostru secretă norepinefrina analgezică (cunoscuta si ca hormonul “fight or flight) , dar și epinefrina (sau adrenalina), un hormon cu efecte asemănătoare amfetaminei, care ne permite să experimentăm o creștere a energiei în tot corpul.

Așadar, o persoană sau o situație cumva ne face să ne simțim înfrânți sau neputincioși, iar furia ne poate duce la transformarea acestor sentimente de neputință și să ne ofere instantaneu un sentiment sporit de control. Din păcate, cei mai mulți oameni, fără să conștientizeze, ajung dependenți de furie din cauza aspectelor sale iluzorii de control si putere.

Reacțiile necontrolate când ești nervos crează conexiuni puternice la nivel subconștient, ceea ce face ca o veche furie să fie revocată în orice situație care reamintește de o rană veche.

Suntem de asemenea supărați atunci când ni se refuză împlinirea dorințelor noastre. În cele mai multe cazuri, oamenii își dezvoltă resentimentele și reacțiile acide încă din copilărie.

Copilul plânge teribil atunci când îi este foame; mai târziu plânge cu furie când nu primește jucăria pe ca și-o dorește sau când fratele mai mare primește mai multă atenție din partea părinților.

Ulterior în viața de copil apare nevoia de acumulare de bunuri, primirea de premii pentru un anumit tip de comportament, ceea ce îl face să se simtă puternic, important, sigur pe el. Acestă nevoie de confirmare duce însă la nesiguranță și încredere de sine scăzută.

Așadar, furia nerezonabilă care apare atunci când lucrurile nu se petrec așa cum ne dorim noi, când nu primim ceea ce ne așteptăm, are rădăcini adânci în trecutul nostru.

Când suntem eliberați de acest tip de dorințe, de nevoia de a fi perfect înțeleși, de nevoia de a fi deosebiți, de a fi mai buni decât alții, momentele de furie scad pentru că nu ne mai evaluăm în principal în raport cu cei din jurul nostru.

Atunci când nu conștientizezi și nu știi cum sa te calmezi când ești nervos, acțiunile tale pot declanșa reacții defensive din partea celorlalți. Presiunea sangvină crește, la fel și hormonii de stres. Violența poate să apară.

Furia necontrolată cauzează relații tensionate cu familia, prietenii și colegii. De asemenea, este o cauză a multor probleme de sănătate și mortalitate timpurie. Furia agresivă sporește riscul unui deces timpuriu, cât și riscul izolării sociale.

Acestea sunt doar câteva dintre multele motive pentru care este important să înveți cum să te calmezi când ești nervos.

Am probleme cu nervii, ce sa fac?

Îți pierzi ușor calmul? Ridici în mod regulat vocea, te superi sau devii agresiv cu cei apropiați? Nu știi niciodată cum să te calmezi? Furia ta este atât de puternică încât îi sperie pe ceilalți, inclusiv pe tine însuți? Problemele tale de furie provoacă tensiuni și chiar îți distrug relațiile?

Eșecul de a-ți gestiona furia și de a ști cum să te calmezi atunci când ești nervos poate duce la o varietate de probleme și situații neplăcute: arunci cuvinte pe care apoi le regreți, poți țipa la copii, îți poți amenința colegii, poți ajunge să dezvolți probleme de sănătate sau chiar să ajungi la violență fizică și emoțională etc.

A-ți gestiona furia nu înseamnă să nu te enervezi niciodată. În schimb, implică învățarea modului de a recunoaște, a face față și a-ți exprima furia într-un mod sănătos și productiv. Gestionarea furiei este o abilitate pe care toată lumea o poate învăța.

Modul instinctiv și natural prin care te exprimi când ești nervos este un răspuns agresiv. Furia este un răspuns natural, adaptabil la amenințări; inspiră sentimente și comportamente puternice, adesea agresive, care îți permit să te lupți și să te apări când ești atacat. O anumită cantitate de furie, prin urmare, este necesară pentru supraviețuire.

Pe de altă parte, nu poți reacționa agresiv în fața fiecărei persoane sau obiect care te irită sau ne enervează; legile, normele sociale și bunul simț delimitează cât de departe ne putem duce cu mânia. Este important să știi cum sa te calmezi.

Omul poate să folosească o varietate de procese conștiente și inconștiente pentru a face față atunci când este nervos. Cele trei abordări principale sunt exprimarea, suprimarea și calmarea.

Exprimarea sentimentelor atunci când ești nervos într-o manieră asertivă și nu agresivă este cea mai sănătoasă modalitate de a-ți exprima furia. Pentru a face acest lucru, trebuie să înveți cum să îți clarifici nevoile și cum să le îndeplinești fără a-i răni pe ceilalți. A fi asertiv înseamnă să fii respectuos față de tine și de ceilalți.

Furia poate fi suprimată și apoi convertită sau redirecționată. Acest lucru se întâmplă atunci când încerci să oprești mânia, să nu te mai gândești la ce te supără și te concentrezi pe ceva pozitiv. Scopul este de a inhiba sau de a suprima furia și de a o transforma într-un comportament constructiv.

Pericolul în acest tip de răspuns este că, dacă nu permiți exprimarea exterioară, furia se poate întoarce și te poate măcina în interior. Furia întoarsă spre interior poate provoca hipertensiune arterială și pe termen lung poate duce la depresie.

Furia neexprimată poate crea astfel alte probleme. Aceasta poate duce la manifestări patologice ale furiei, cum ar fi comportamentul pasiv-agresiv sau o personalitate care pare a fi permanent cinică și ostilă.

Oamenii care dau vina constant pe alții, critică totul și fac comentarii cinice nu au învățat să-și exprime constructiv furia. Nu este surprinzător că nu reușeșc să aibă relații de succes.

În cele din urmă, cel mai important este să reușești liniștirea în interior. Aceasta înseamnă nu doar controlul comportamentului tău extern este important, ci și controlul răspunsurilor interne, scăderea ritmului cardiac, calmarea și ieșirea din furie.

Cele trei tipuri generale de exprimare când ești nervos sunt: Agresiv, Pasiv, Asertiv.

Agresiv: Mânia exprimată în acest fel este îndreptată spre cealaltă persoană pentru a-i face rău emoțional, fizic sau psihic. Tipatul, îmbrâncirea și lovirea sunt exemple de furie agresivă.

Pasiv: O persoană internalizează expresia furiei atunci când evită să se ocupe de situația care a condus la  sentimentele de furie. Mânia poate fi apoi exprimată prin răbufniri, creșterea unor sentimente negative față de anumite persoane, anxietate, atacuri de panică sau depresie. Bârfa, zvonurile mincinoase pot fi exemple de furie pasivă. Lipsa de reacție imediată nu înseamnă că știi cum sa te calmezi.

Asertiv: În general, cea mai bună modalitate de a comunica sentimente când ești nervos, deoarece furia este exprimată direct și într-o manieră cât mai corectă persoanei implicate. O declarație precum “Sunt supărat când …” este un exemplu de furie asertivă și un mod de a sti cum sa te calmezi.

Ce se întâmplă când ești nervos?

Orice moment când ești nervos începe cu un gând, un gând foarte discret și special: “iarăși îmi este încălcat teritoriul”. Adesea, lururile scapă de sub control atât de repede, încât nici nu ești conștient de acest gând. Probabil că reacționezi pur și simplu.

Urmează o reacție corporală. Sistemul simpatic și mușchii ni se mobilizează ca pentru un atac fizic. Mușchii se încordează. Tensiunea și ritmul cardiac cresc fulgerător. Procesul digestiv se oprește. Sunt declanșați centrii cerebrali și procesele chimice cerebrale trec în modalitatea de atac. Toate acestea sunt însoțite de sentimente subiective de furie.

Da, asta se întâmplă în corpul tău în mai puțin de o secundă atunci când ești nervos. Iată de ce orice moment în care nu reușești să te calmezi când ești nervos devine un atac direct în primul rând asupra corpului și sănătății tale.

Inima noastră este o pompă și, ca orice pompă mecanică, are o limită de funcționare în privința numărului de bătăi pe cre le poate efectua înainte de a ieși din funcțiune. După ce s-a depășit limita este foarte probabil să ajungem la un atac de cord, una dintre cele întâlnite probleme pentru oamenii care nu învață să îți gestioneze furia.

Unele emoții, cele care cresc ritmul cardiac și tensiunea, ne consumă mai repede decât altele numărul de bătăi alocate. Furia și teama sunt două dintre acestea: ele mobilizează exact în acest fel sistemul nervos simpatic. Relaxarea și calmul au exact efectul contrar. Persoanele care sunt des nervoase își consumă mai repede bătăile alocate.

Când ești nervos, inima începe să galopeze și tensiunea țâșnește în sus. Într-o zi proastă poți ajunge să consume bătăile prevăzute pentru două zile.

Pe lângă acestea, complicațiile care pot apărea ca urmare a gestionării dificile a momentelor când ești nervos include:

Probleme de sănătate fizică:

  • Dureri de cap
  • Dureri de spate
  • Hipertensiune arterială
  • Insomnie
  • Sindromul intestinului iritabil sau alte tulburări digestive
  • Sistem imunitar slăbit, având ca rezultat mai multe infecții, răceli și gripă
  • Accident vascular cerebral
  • Scăderea rezistenței la durere

Consecințe emoționale și psihice:

Metode de a te calma în doar cateva secunde

Respiră adânc. Relaxează-te.

Metodele simple de relaxare, cum ar fi respirația profundă și vizualizarea creativă te pot ajuta să te calmezi când ești nervos.

Câțiva pași simpli pe care îi poți încerca:

Respiră profund, din diafragmă; respirația din piept nu te va relaxa. Când respirăm abdominal, prin mișcarea diafragmei, este stimulat nervul vag, care eliberează acetilcolină, cea care anihilează efectele adrenalinei produse de furie.

Respirația profundă ajută la oxigenarea masivă a creierului, induce starea de calm și încetinește procesul de creștere a nivelului de adrenalină.

Așează mâna dreaptă pe abdomen la nivelul ombilicului, iar mâna stângă pe piept. În timpul respirației mâna dreaptă se va înălța și se va adânci iar mâna stângă va rămâne nemișcată.

Elimină treptat aerul din plămâni în timp ce tragi peretele abdominal spre interior, adică spre coloana vertebrală (diafragma urcă, mâna dreaptă se adâncește, mana stânga rămâne nemișcată)

Începe inspirația prin extinderea mușchilor abdominali (diafragma coboară, mâna dreaptă se înalță, mâna stângă rămâne nemișcată)

Poți de asemenea să repetați încet un cuvânt sau o expresie calmă, cum ar fi “relaxează-te “, “ia-o ușor”. Repetă în timp ce respiri adânc.

Poți să vizualizezi o experiență relaxantă, fie din memoria fie din imaginație.

Practică acestă tehnică cât mai des posibil, prin exercițiu poate ajunge un aliat de nădejde într-o situație tensionată.

Ai grijă la cuvintele pe care le foloșești când ești nervos

Persoanele furioase tind să blesteme, să înjure și să folosească termeni foarte colorați, care reflectă gândurile lor interioare. Când ești nervos, gândirea ta poate deveni exagerată și prea dramatică.

Încercă să înlocuiești aceste gânduri cu unele mai raționale, conștient fiind că gândurile din acel moment sunt alterate. Reține că nu trebuie să crezi tot ceea ce simți sau gândești, așa că permite-ți să te contrazici singur

Ai grijă la cuvinte precum “niciodată” sau “întotdeauna” când vorbești despre tine sau despre altcineva. “Această mașină nu funcționează niciodată” sau “întotdeauna uit lucrurile” nu sunt doar exprimări inexacte, dar te și fac să simți că furia ta este justificată și că nu există nicio modalitate de a rezolva problema.

Logica  poate înfrânge furia, pentru că furia, chiar și atunci când este justificată, poate deveni rapid irațională. Deci, încearcă să râmâi cât mai logic. Amintește-ți că lumea nu este un loc ostil, ci că tocmai te confrunți cu unele dintre aspectele mai puțin frumoase ale vieții de zi cu zi. Fă asta de fiecare dată când te simți furios și în timp vei putea obține o perspectivă mai echilibrată.

Atunci când ești nervos tinzi să ceri: corectitudine, apreciere, acord, dorința de a face lucrurile în felul tău.

Ca parte a restructurării cognitive, este util ca atunci când ești nervos  să conștientizezi natura ta exigentă și să traduci așteptările  în dorințe. Cu alte cuvinte, spunând: “Aș vrea” ceva este mai sănătos decât să spui “cer” sau “trebuie să am ceva”. Când nu reușești să obții ceea ce dorești, vei simți reacțiile normale – frustrare, dezamăgire, rănire – dar nu furie.

Chiar dacă la început o să ți se pară că nu are vreun efect, puterea cuvintelor asupra creierului tău va duce în timp la o diminuare firească a reacțiilor în fața refuzului sau dezamăgirii pierderii. Încearcă! 😊

Ce sa faci cand ești nervos ca să te linistești

Esti gata sa preiei controlul asupra furiei?

Ia in considerare aceste 10 sfaturi pentru momentele când ești nervos.

  1. Numără

Numără crescător sau descrescător până la 10. Dacă ești cu adevărat furios, începe de la 50. În timpul necesar pentru a număra, ritmul cardiac va încetini, iar furia ta va descrește.

  1. Respiră

Respirația ta devine mai superficială și se accelerează pe măsură ce te enervezi. Inversează această tendință (și furia ta) inspirând lent și adânc pe nas și expirând pe gură pentru câteva momente.

  1. Repetă o mantră

Găsește un cuvânt sau o frază care să te ajute să te liniștești și să te  concentrezi din nou. Repetă acest cuvânt din nou și din nou atunci cand esti nervos: „Relaxează-te, totul este bine”, „Fii calm”, „Totul se rezolvă” etc.

  1. Fă puțină mișcare

Activitatea fizica poate ajuta la reducerea stresului atunci când ești nervos. Daca simti că furia crește în intensitate, pornește la o plimbare în pas alert sau aleargă.

  1. Evadează mental

Atunci când ești nervos și cuprins de furie, caută să te retragi într-un loc în care să fii singur. Închide ochii și imaginează-te într-o scenă relaxantă. Poate ești pe o plajă sau în vârful unui munte, alege scena cea mai potrivită pentru tine.

Concentrează-te asupra detaliilor din scena imaginară: Ce culoare are apa? Cât de înalți sunt munții? Cum sună păsările ciripitoare? Acest exercițiu de vizualizare te poate ajuta să găsești calmul  în mijlocul furiei.

  1. Ascultă muzică

Lasă muzica să te ajute atunci cand esti nervos. Puneți căști sau crește volumul dacă ești în mașină. Ascultă melodiile care îți dau o stare de bine și de optimism.

  1. Gândește înainte să vorbești

In “vâltoarea” momentului, este ușor să spui ceva ce vei regreta ulterior. Ia-ți câteva clipe să îți aduni gâdurile înainte să spui ceva – și lasă-i și pe ceilalți care sunt implicați în situație să facă același lucru.

  1. Exprimă-te dupa ce te calmezi

Imediat ce gândesti clar, exprimă-ți frustrarea într-un mod direct, însă neagresiv. Formulează-ți preocupările și nevoile clar și direct, fără să-i rănești pe ceilalți și fără să încerci să-i controlezi.

  1. Ia o pauză

Ia-ti pauze scurte în acele momente ale zilei mai stresante. Câteva momente de liniște te pot ajuta să te simți mai bine pregătit să gestionezi anumite situații fără să devii iritat sau nervos.

  1. Apelează la umor pentru a elibera tensiunea

Relaxarea poate ajuta la atenuarea tensiunii. Foloseste umorul pentru a face față aspectelor care te infurie, dar și acelor așteptări nerealiste în legatură cu felul în care lucrurile ar trebui să fie. Evită sarcasmul, fiindcă poate răni și poate agrava lucrurile.

Meditație pentru relaxarea și reducerea stresului

atacul de panica

Primul ajutor în atacul de panică

Atacul de panică reprezintă un episod brusc, un val intens de anxietate și panică copleșitoare, care declanșează reacții fizice și emoționale debilitante, în ciuda faptului că el nu produce un pericol real.

Atacul de panică apare adesea din senin, fără niciun avertisment și, uneori, fără un declanșator clar. El poate apărea chiar și atunci când ești relaxat sau adormit.

Organismul are un sistem de răspuns la frică, sistem ce pregăteşte individul pentru a face faţă unei situaţii sau pentru a se feri de pericol. Atacul de panică survine atunci când acest sistem reacţionează exagerat sau când nu este necesar. În timpul atacului de panică, sistemul nervos reacţionează ca atunci când se are de a face cu o situaţie ameninţătoare de viaţă.

Atacul de panică reprezintă o stare de frică sau de anxietate intensă, determinând accelerarea ritmului cardiac, respirații rapide și scurte, sentimentul de pierdere al controlului și de moarte iminentă.

Iată de ce este atât de important să știi să recunoști un atac de panică și să ai instrumentele necesare pentru a depăși momentele tulburătoare ale unui atac de panică.

Cum recunoști un atac de panică?

Atacul de panică poate sa apară oricând, fără vreo avertizare prealabilă. Se poate produce oricând și oriunde– când conduci, când esti la mall, când esti pe punctul de a adormi, când esti într-o discutie. etc.

La început, atacurile de panică pot apărea din senin și fără vreun avertisment, dar, în timp, ele pot fi declanșate de anumite situații, oamenii dezvoltând adevărate fobii față de oarecare locuri, circumstanțe sau activități.

Un atac de panică durează de obicei între 5-20 de minute, dar simptomele pot persista până la 1 oră.

In general, atacul de panica include unele semne sau simptome. Acestea pot fi:

  • Respirație grea sau hiperventilație
  • Palpitații, bătăi puternice ale inimii
  • Dureri toracice
  • Sentimentul de sufocare
  • Senzații de irealitate sau detașare
  • Transpirație
  • Valuri de căldură sau frig
  • Greață sau disconfort abdominal
  • Senzație de amețeală
  • Senzație de amorțeală sau furnicături
  • Puls accelerat

În timpul unui atac de panică s-ar putea să îți fie teamă că:

  •       Pierzi controlul
  •       Leșini
  •       Ai un infarct
  •       Urmează să mori.

Cauze și factori de risc 

Deși cauzele exacte ale atacurilor de panică și ale tulburării de panică sunt neclare, tendința de a avea atacuri de panică pornește în cele mai multe cazuri din mediul familial.

Există, de asemenea, o legătură cu evenimentele de tranziție majore în viață, cum ar fi absolvirea facultățiii și integrarea într-un loc de muncă, căsătoria sau apariția unui copil. Stresul sever, cum ar fi moartea unui iubit, divorțul sau pierderea locului de muncă pot provoca, de asemenea, un atac de panică.

Atacurile de panică pot fi, de asemenea, cauzate de afecțiuni medicale și alte cauze fizice.

Cei mai importanți factori care pot conduce la un atac de panică sunt:

Factori de personalitate:

– hipersensibilitate la stimuli de natură emoțională;

– perfecționism;

– un nivel ridicat de imaginație/creativitate;

– gândire în termeni de “alb și negru”;

– nevoia de control/aprobare;

– tendința de a nega sau suprima sentimente;

– tendința de a ignora necesitățile de ordin fizic.

Factori familiali:

prezența unui părinte cu tulburare anxioasă;

– abuzul fizic sau psihic;

– mediul familial cu reguli foarte stricte;

– critica exagerată sau așteptări nerealiste din partea părinților;

– părinte/părinți alcoolici.

Factori biologici:

– hipersecreția de adrenalină;

– sensibilitate crescută la modificări hormonale;

– hipersensibilitate la unii stimuli fizici (temperatură, lumină);

– reacții adverse la medicamente;

– dificultati de integrare a diferitelor informatii: vizuale, tactile, de echiibru.

Un factor de risc este ceva care îți crește șansele de a avea o problemă de sănătate.

Poți avea atacuri de panică cu sau fără oricare dintre riscurile enumerate mai sus. Dar, cu cât ai mai multe, cu atât șansele tale de a o avea atac de panică sunt mai mari.

Substantele care pot declanșa atacurile de panica sunt: nicotina în exces, cafeina, respectiv băuturile care conțin aceasta substanță, alcoolul ingerat în cantițăți mari sau consumul de droguri.

Atacul de panică apare de aproape două ori mai frecvent la femei decât la bărbați. Femeile sunt, de asemenea, mai susceptibile de a o avea și agorafobie.

Agorafobia a fost în mod tradițional considerată ca  o teamă de locurile publice și spațiile deschise. Cu toate acestea, se consideră acum că agorafobia se dezvoltă ca o complicație a atacurilor de panică.

Dacă ești agorafob, îți este frică să ai un atac de panică într-o situație în care evadarea ar fi dificilă sau jenantă. Ți-ar putea fi, de asemenea, frică de un atac de panică în care nu ai putea obține ajutor.

Cum oferi unei alte persoane primul ajutor în atacul de panica?

Dacă ești cu un prieten sau o persoană dragă, sau pur și simplu ești cu cineva  care are un atac de panică, există lucruri pe care ar trebui să le faci- și lucruri pe care nu ar trebui să le eviți – pentru a putea ajuta o altă persoană să depășească momentul atacului de panică.

Lucruri pe care ar trebui să le faci

Rămâi calm. Nu lăsa situația să te copleșească. Persoana afectată are nevoie să se simtă în siguranță, în afara oricărui pericol, iar starea ta poate fi un semnal că totul este în regulă. Vorbește calm, liniștitor. Ce poți spune:

        Sunt aici cu tine până te liniștești

        Se va termina curând

        Ești în siguranță, nimic nu ți se poate întâmpla.

Ajută persoana afectată sa-si controleze respiratia. Sa respire calm si uniform câteva minute. Odată ce a reusit sa recapete un ritm respirator normal, îi va fi mai ușor să elimine celelalte simptome ale atacului de panică.

Mai puține cuvinte, mai multă atingere fizică cum ar fi ținerea de mână până se liniștește și atacul de panică trece.

Dacă persoana nu îți este apropiată și nu se simte confortabil să te țină de mână, pune-i în mână un obiect pe care să-l poată ține strâns, încurajând-o să se întindă sau să se miște.

Stai prin preajma. Rămâi lângă persoana afectată până ești sigur că s-a relaxat în totalitate, chiar dacă simptomele s-au diminuat sau au încetat. Majoritatea atacurilor de panică se diminuează în 20 până la 30 de minute.

Fii înțelegător, pozitiv și încurajator. După ce depășește momentul simptomelor severe, ai putea întreba:

De câte ori ai trecut prin asta?

Ce crezi că se va întâmpla?

Ce s-a întâmplat de fapt?

Lucruri pe care nu ar trebui să le faci

Nu încerca să minimizezi situația. Înțelege că panica pe care o vezi este reală pentru persoana afectată, chiar dacă ție cauza îți pare irațională.

Nu judeca sau critica. Nu îi spune că are o problemă, că nu este normal ce se întâmplă, că are nevoie de ajutor etc. În acel moment, pentru persoana afectată este mai important să știe că are pe cineva de sprijin lângă el, pe cineva pe care se poate baza.

Cum îți oferi ție însuți primul ajutor în atacul de panică?

În timpul unui atac de panică, nivelul de adrenalină este foarte ridicat. Adrenalina crește fluxul de sânge, ceea ce, la rândul său, te va face să te simți mai puternic fizic. Ești însă și hiperconștient de potențialele pericole și vei experimenta simptome fiziologice asociate cu panica.

Când experimentezi un atac de panică, corpul tău imită exact reacția pe care ar avea-o  într-o situație de pericol real. Parcă își imaginează că un leu este după tine și trebuie să fugi ca să te aperi, doar că acest lucru nu se întâmplă în realitate. Iată de ce poate fi atât de înfricoșător să experimentezi atacuri de panică și să nu știi de unde au venit.

Când nu poți identifica simptomele, s-ar putea să te simți neputincios în fața atacului de panică. Aceasta este o iluzie; ai puterea de a respira și de a depăși un atac de panică, trebuie doar să înveți câteva tehnici esențiale pentru a face acest lucru.

Respiră adânc

Respirația profundă ajută foarte mult în controlul unui atac de panică.

Atacurile de panică pot provoca o respirație rapidă, superficială, ce accentuează sentimentele de anxietate și tensiune.

În schimb, încearcă să respiri încet și profund, concentrându-te pe fiecare respirație. Respiră adânc din abdomen, umplând plămânii încet și constant, în timp ce numeri până la 4 atât pe inspirație, cât și pe expirație.

Concentrează-te pe un obiect

Atunci când devii copleșit de gânduri, sentimente sau amintiri dureroase, concentrarea asupra a ceva fizic din mediu te poate ajuta să rămâi  în prezent.

Dacă ai atacuri de panică recurente, poți purta un anumit obiect familiar pentru a-l avea la  îndemână.

Metoda 5-4-3-2-1

Atacurile de panică te pot face să te detașezi de realitate, datorită nivelului ridicat de anxietate și panică.

Metoda 5-4-3-2-1 ajută la îndepărtarea focalizării pe sursa de stres și împământarea în realitate.

Pentru a utiliza această metodă, trebuie să parcurgi fiecare dintre pașii următori încet și temeinic:

Uită-te la 5 obiecte separate. Gândește-te la fiecare pentru o scurtă perioadă.

Ascultă 4 sunete distincte. Gândește-te de unde vin și ce le deosebește.

Atinge 3 obiecte. Ia în considerare textura, temperatura și importanța fiecăruia.

Identifică 2 mirosuri diferite. AR  putea fi mirosul cafelei, al săpunului sau al parfumului.

Numește 1 lucru pe care îl poți gusta. Observă orice gust ai în gură sau încearcă să guști o bomboană.

Repetă o mantră 

Ceva ce te poate ajuta într-un atac brutal de panică este o afirmație cheie sau o frază care să îți dea putere; aceasta se numește mantra. Mantrele sunt cuvinte, sunete, grupuri de silabe şi afirmaţii despre care specialiştii spun că au efecte asupra subconştientului.

Când simți furnicături în corp, palpitații ale inimii și te întrebi dacă acest atac se va termina vreodată, spune mantra în cap sau cu voce tare. Iată câteva exemple de mantre pe care le puteți încerca:

  • „Pot sa trec prin asta.”
  • “Mă simt din ce în ce mai bine”
  • “Sunt din ce în ce mai relaxat”
  • „Aceasta este anxietate. O las să treacă.”
  • „Respir”
  • „Sunt în siguranță.”

Ce trebuie să faci după ce scapi de atacul de panică

Dacă atacurile de panică apar frecvent în același mediu, cum ar fi un loc de muncă sau un spațiu social, poate fi util să informezi pe cineva și să stabilești câteva reguli de ajutor în cazul în care un nou atac ar putea să apară.

Dacă un atac are loc în public, comunicarea cu o altă persoană poate ajuta pentru a te liniști.

Atacurile de panică ale unei persoane pot fi adesea declanșate de aceleași lucruri, cum ar fi spațiile închise, aglomerația, probleme financiare sau emoționale etc. Este important să descoperi care sunt factorii declanșatori și să înveți să-I gestionezi sau să-i eviți pe cât de mult posibil. În felul acesta ai putea să fii capabil să reduci frecvența și intensitatea atacurilor de panică.

Dacă suferi de atacuri de panică în mod frecvent sau chiar un singur astfel de episod te-a speriat suficient de tare încât să îți provoace o stare continuă de stres și anxietate, cu siguranță ești unul dintre oamenii care au nevoie de ajutor.

Deși atacurile de panică nu te afectează la nivel fizic și sunt uneori tratate poate prea superficial de cei din jurul tău, pentru sănătatea ta, iar în unele cazuri poate fi prescrisă și mintală și emoțională este vital să înveți să depășești momentul.

În mod obișnuit, tratarea atacului de panică are scopul de a ușura impactul pe care îl are anxietatea asupra vieții tale și te  învață cum să faci față când veți simți că un atac poate fi declanșat. Terapiile psihologice sunt opțiuni de tratament obișnuite, iar în unele cazuri poate fi prescrisă și medicamentație.

Când vine vorba de atacuri de panică, terapia poate face o mare diferență. Dar există multe lucruri pe care le poți face și singur pentru a evita viitoare evenimente similare:

  • Informează-te despre panică și anxietate. Simpla cunoaștere a mai multor informații despre atacurile de panică ajută la ameliorarea stresului. Așa că citește cât mai mult despre anxietate, tulburare de panică și înțelege ce se întâmplă cu tine când experimentezi un atac de panică.
  • Evită fumatul, alcoolul și cofeina. Toate acestea cred gradul de risc la atacuri de panică atacuri mai alea la oamenii susceptibili. Ca urmare, este bine să eviți alcoolul, țigările, cafeaua și alte băuturi cu cofeină. De asemenea, ai grijă la medicamentele care conțin stimulente, cum ar fi pastilele de slăbit.
  • Învață să controlezi respirația și fă constant exerciții de respirație. Hiperventilația (aprinderea și senzația de apăsare a pieptului) este unul dintre cele mai întâlnite simptome în timpul unui atac de panică, și cea care generează panica. Respirația profundă, pe de altă parte, poate ameliora simptomele de panică.
  • Practică tehnici de relaxare. Atunci când practici în mod regulat activități precum yoga, se întărește răspunsul de relaxare al organismului – opusul răspunsului la stres implicat în anxietate și panică. Și nu numai, aceste practici măresc și sentimentele de bucurie și echilibru.
  • Conectează-te mai mult cu familia și prietenii. Riscul apariției unui atac de panică este mai mare în cazul persoanelor care se izolează sau nu au relații sociale apropiate.
  • Fă sport regulat. Exercițiul este un remediu natural de anxietate, așa că încearcă să te deplasezi timp de cel puțin 30 de minute pe zi (trei sesiuni de 10 minute sunt la fel de bune). Exercițiul ritmic care necesită mișcarea atât a brațelor cât și a picioarelor – cum ar fi mersul pe jos, alergatul, înotul sau dansul – poate fi deosebit de eficient.
  • Dormi suficient. Somnul insuficient sau de slabă calitate poate provoca și spori anxietatea, așa că încercă să dormi între 7 și 9 ore în fiecare noapte.

 

traumele din copilarie

Află totul despre traumele din copilărie și aplică aceste metode pentru vindecarea traumelor din copilărie!

Traumele din copilărie se formează în urma unor evenimente care reprezintă experiențe dureroase din punct de vedere emoțional, ceea ce duce adesea la efecte mentale și fizice de durată. Experiențele traumatice pot iniția emoții puternice și reacții fizice care vor persista mult după eveniment.

Deși adulții spun adesea lucruri de genul: „este mic; nici măcar nu-și va aminti asta”, studiile psihologice din ultimele decenii arată că traumele din copilărie pot avea efecte pentru tot restul vieții.

Deși fac parte „din trecut”, traumele copilăriei nu pot fi vindecate până când modul în care ne trăim experiențele, simptomele și relațiile actuale sunt profund înțelese.

Care sunt traumele din copilărie?

Traumele copilăriei se dezvoltă din:

  • Abuz emoțional
  • Abuz fizic
  • Abuz sexual
  • Neglijare emoțională
  • Neglijare fizică
  • Mama tratată violent
  • Abuzul de substanțe din familie
  • Boala mintală a unui membru al familiei
  • Separarea parentală sau divorțul
  • Membru din familie aflat la închisoare

Un studiu realizat în 1998 de Centrul de Control și Prevenire a Bolii (CDC) a condus la o schimbare de paradigmă în abordarea bolii de către comunitatea medicală. Acest studiu, care a inclus peste 17.000 de americanii de clasă mijlocie a demonstrat foarte clar cum experiențele adverse din copilărie (cunoscute acum ca ACE)contribuie în mod semnificativ la un adult disfuncținal emoțional și/sau fizic. Rezultatele experiențelor traumelor din copilărie afectează sănătatea mintală la mai mult de  60% dintre adulți.

Rezultatele acestui studiu au condus la o schimbare radicală în abordarea terapeutică a problemelor emoționale și a traumelor din copilărie, modificând principala întrebare din „Ce-i cu tine?” mai degrabă în „Ce ți s-a întâmplat?„.

Uneori – ca în cazul abuzului fizic sau sexual – trauma este destul de evidentă. Dar există multe tipuri de traume din copilărie pe care s-ar putea să nu le identifici deloc ca experiențe traumatizante.

Neglijarea emoțională, lipsa iubirii, a armoniei în familie, la fel ca și pierderea unui părinte, o boală gravă din copilărie, un handicap de învățare care te-a făcut să te îndoiești de tine, prea mulți frați, un părinte detașat, indisponibil din punct de vedere emoțional sau anxios, duc la unele dintre cele mai profunde traume cu rezultate în viața adultă.

Neglijarea în copilărie înseamnă că nevoile tale emoționale sau fizice nu au fost satisfăcute. Acest lucru se poate datora faptului că părinții tăi au fost copleșiți și preocupați. Sau din cauza propriilor traume a unuia sau a ambilor părinți – determinându-i să nu fie sensibili la nevoile tale emoționale.

Un părinte detașat emoțional sau anxios a fost probabil și el traumatizat, și aici vorbim despre trauma transgenerațională –  pentru că ceea nu vindecăm la noi, vom transmite inconștient mai departe copiilor noștri.

Dacă mama sau tatăl tău au avut o copilărie traumatizantă, și au rămas cu răni nevindecate,  nerezolvate, acestea se transmit de la părinte la copil, de la subconștient la subconștient. Asta pentru că un părinte cu traume din copilărie, continua să trăiască sub infleunța lor în toate relațiile adulte.

Pierderea unui părinte prin moarte sau abandon la începutul vieții este o traumă. Indiferent cât de iubit și protejat ai fost de alte rude sau părintele tău rămas, acest tip de pierdere provoacă traume profunde. Dacă tristețea ta nu a fost văzută, auzită sau permisă, atunci acea pierdere trăiește și mai semnificativ în interiorul tău. Ai avut nevoie (sau poate încă ai nevoie) de o șansă la doliu. Pentru că ai învățat mult prea devreme că o persoană dragă necesară poate dispărea brusc, vei crește cu teama de abandon.

În timp ce un anumit stres în viață este normal – și chiar necesar pentru dezvoltare – tipul de stres care rezultă atunci când un copil experimentează oricare dintre traumele copilăriei poate deveni toxic atunci când există „activarea puternică, frecventă sau prelungită a sistemele de răspuns la stres ale corpului în absenta protecției tampon a unui adult care susține relație. ”

Răspunsul biologic la acest stres toxic poate fi incredibil de distructiv și poate dura o viață întreagă.

Cum te pot afecta la maturitate traumele copilăriei?

Cercetările arată că multe dintre cele mai comune probleme de sănătate care pun viața în pericol, inclusiv obezitate, boli de inimă, alcoolismul și consumul de droguri sunt direct legate de traumele copilăriei.

Un copil care a trăit traume în copilărie are șanse mai mari să dezvolte probleme de învățare și de comportament, prezintă un risc mai mare de inițiere precoce a activității sexuale și sarcină în adolescență.  De asemenea este mai vulnerabil în a încerca diverse substanțe și a dezvolta vicii.

La nivel comportamental, vom recunoaște un adult cu traume din copilărie pentru că prezintă:

  • Furie și agresivitate
  • Anxietate
  • Dificultate în a avea încredere în ceilalți
  • Frică
  • Sentimente de izolare
  • Stimă de sine scăzută
  • Comportament autodistructiv
  • Probleme de atenție
  • Probleme de alimentație
  • Frică de moarte
  • Teama de abandon
  • Iritabilitate
  • Pierderea interesului pentru activități normale
  • Probleme de somn
  • Tristeţe, plictiseală
  • Probleme somatice frecvente, cum ar fi durerile de cap și durerile de stomac

Evenimentele traumatice pot afecta modul în care se dezvoltă creierul, având consecințe pe tot parcursul vieții. Cu cât o persoană are mai multe experiențe traumatizante în copilărie, cu atât mai mare este riscul să dezvolte probleme de sănătate mai târziu în viață.

  • Astm
  • Boli de inimă
  • Boli ale stomacului: gastrită, ulcer.
  • Depresie
  • Diabet
  • Accident vascular cerebral

Probabil locul în care se manifestă cu cea mai mare putere traumele din copilărie, dar și spațiul în care le puteam vedea, înțelege și vindeca cu cea mai mare ușurință sunt relațiile intime.

Modul în care vom relaționa cu partenerul de viață reprezintă modelul relației copilului cu îngrijitorii săi- indiferent dacă sunt părinții, bunicii sau educatorii. Aceste relații și atașamentul îl ajută pe cel mic să învețe să aibă încredere în ceilalți, să gestioneze emoțiile și să interacționeze cu lumea din jur.

Cu toate acestea, atunci când un copil are o traumă din care învață că nu poate avea încredere sau nu se poate baza pe acel îngrijitor, este foarte probabil să ajungă să creadă că lumea din jurul său este un loc înfricoșător și toți adulții sunt periculoși – și asta face incredibil de dificilă formarea relațiilor încă din copilărie și până la vârsta adultă.

Fă gratuit testul traumelor din copilărie!

Testul Experiențelor Adverse din Copilărie – Adverse Childhood Experiences (ACE)

ACE este un test simplu care  îți poate indica în ce masura experientele din copilărie te fac vulnerabil la comportamente de risc, dependențe și chiar boli fizice sau accidente.

Abordarea și vindecarea traumelor din copilărie este un proces complex, dar necesar. Prin terapie, orice adult își poate depăși traumele copilăriei, poate avea o familie fericită și o viață împlinită.

Iată cele mai bune terapii pentru tratarea traumelor din copilărie:

Terapie cognitiv comportamentală focalizată pe traume

Terapia cognitiv comportamentală axată pe traume este un tip de psihoterapie axată în mod special pe traume, care ajută pacienții să schimbe tiparele distructive, cum ar fi modelele negative emoționale, comportamentale modul de a gândi, în soluții pozitive, prin utilizarea conștientizării și a răspunsurilor cognitive.

Desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare (EMDR)

Desensibilizare și reprocesare prin mișcări oculare și este o formă de terapie utilizată pentru tratarea traumei copilăriei și a problemelor legate de stres. EMDR este o terapie holistică, având o abordare somatică, ce se concentrează pe conexiunea dintre minte și corp.

EMDR folosește mișcări oculare pentru a stimula ambele emisfere ale creierului și pentru a activa centrii de procesare a informației pe care trauma i-a blocat. Aceste mișcări ale ochilor au rolul de a scădea intensitatea imaginilor și emoțiilor asociate evenimentului care a provocat traumele din copilărie.

Psihoterapia narativă

Psihoterapia narativă urmărește înțelegerea vieții prin intermediul poveștilor: terapeuții narativiști sunt interesați să se alăture oamenilor, pentru a explora poveştile pe care aceştia le au despre viețile și relațiile lor, despre efectele, despre sensurile și contextul în care acestea au fost formate și concepute. Conform terapiei narative, problemele supravieţuiesc și prosperă doar când sunt sprijinite şi susţinute de anumite idei, credinţe şi principii. Schimbarea cadrului de referință poate avea ca urmare un rol mai mic al problemei în preocupările clientului.

Vindecarea copilului interior

Ideea copilului interior a fost introdusă în psihologie pentru prima dată de Carl Jung. Copilul interior – numit și copilul divin sau adevăratul sine – se referă la acea parte a personalității adulte care păstrează comportamente, atitudini, modele de gândire reprimate sau neînțelese începând din copilărie până la pubertate. Lipsa de conștientizare a copilul interior este de multe ori motivul care provoacă dificultăți comportamentale, emoționale și implicit relaționare.

Când sunt copleșiți emoțional, oamenii tind să se regenereze și să revină la strategiile din copilărie pentru a-și satisface nevoile. Atunci când mintea este supraîncărcată, este natural să cauți o evadare.

Traumele sau evenimentele neînțelese in copilărie lasă copilului sentimente de rușine, de neacceptare, de lipsă de încredere de sine, ceea ce înseamnă că el va simți că trebuie să-și ascundă experiența și emoțiile pentru a supraviețui, pentru a se adapta mediului.

Vindecarea copilului interior este o metodă de autocunoaștere care îți permite să navighezi prin universul tău interior prin joc, discuții libere, introspecție și meditații ghidate. Este în acest moment una dintre cele mai populare forme de vindecare a traumelor din copilărie.

Exercițiu vindecarea copilului interior și eliberarea de traumele copilăriei

Beneficiile meditației sunt numeroase. În timpul unei meditații înveți să te asculți și să îți percepi conștient sentimentele și senzațiile.

Dacă faci din copilul tău interior centrul meditației tale, s-ar putea să-ți fie mai ușor să recunoști problemele sinelui tău mai tânăr cu care te confrunți în viața de adult. Emoțiile suprimate joacă, de asemenea, un rol important în medierea cu copilul tău interior rănit.

Vizualizarea, în special, te poate ajuta să construiești o relație mai profundă cu copilul tău interior, pentru a-l vindeca treptat, imaginându-ți pur și simplu în timpul meditației cum porți o conversație cu copilul tău interior.

Fă exercițiul de mai jos și începe vindecarea traumelor din copillărie acum!

 Exercitiu VIDEO – meditație vindecarea copilului interior și eliberarea de traume din copilărie

Recomandări de cărți despre traumele copilăriei

Evenimentele din copilărie și felul în care am fost crescuți au o influență majoră asupra vieții noastre de adult – copilăre este așadar extrem de formatoare. Să admitem asta nu înseamnă însă că trebuie să rămânem prizonierii propriului trecut. La maturitate, nimic nu ne împiedică să ne schimbăm. Vindecarea ne aparține.

Dacă ești hotărât să te eliberezi de traumele din copilărie, iată o listă cu cele mai bune cărți de psihologie care te vor ajuta să descoperi, să înțelegi și să începi procesul de vindecare.

Vindecarea traumelor din trecut – Francine Shapiro

vindecarea-traumelor-din-trecut

Preia controlul asupra vietii tale cu ajutorul tehnicilor de dezvoltare personala din terapia EMDR

„Francine Shapiro a oferit lumii un dar capabil sa transforme viata, in urma cercetarilor riguroase pe care le-a facut. Metoda stiintifica pe care o ofera ea alina in mod eficient suferinta generata de traumele pe care le-am suferit de-a lungul vietii, mai mari sau mai mici. Prin studiile de caz oferite si prin instructiunile clar prezentate in Vindecarea traumelor din trecut, autoarea ne conduce de-a lungul mai multor etape practice si foarte eficiente, derivate din tratamentul aplicat multor milioane de oameni (fara exagerare), ce pot transforma vechile traume intr-un triumf. Exploreaza aceasta carte alaturi de cineva drag… incepand chiar cu tine insuti!“ – Daniel J. Siegel, dr. in medicina, profesor clinic de psihiatrie la Facultatea de Medicina a Universitatii UCLA si autor al cartii Dezvoltarea mintii si a viziunii mentale

Corpul nu uită – Myriam Brousse, Valerie Peronnet

corpul-nu-uita

Vindecarea traumelor profunde din inconstient

Corpul incearca adesea sa ne vorbeasca, sa ne spuna o poveste: propria poveste, uitata de noi. In strafundurile lui, el pastreaza amintirea unor suferinte si traume din copilaria timpurie, din viata intrauterina, uneori chiar din istoria parintilor si a stramosilor. Imprimate in muschi, tesuturi si in carne, aceste dureri rasuna in organism si ies la suprafata de-a lungul vietii.

Prin cartea de fata, Myriam Brousse te ajuta sa iti identifici si sa intelegi originile propriilor suferinte, precum si tiparele inconstiente dupa care iei hotarari. Elibereaza-te de traume actionand asupra corpului pentru a-l vindeca, iesind astfel din cercul infernal al repetitiilor, recapatandu-ti sanatatea si carma propriei vieti.

Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl

Cartea fenomen care prezintă una dintre cele mai profunde concept psihologice – copilul interior

vindecarea-copilului-interior

Ce-ai zice daca ai afla ca, atunci cand doi oameni se cearta, de fapt conflictul nu e declansat de doi adulti cu o constiinta de sine solida, ci de copiii aflati in fiecare dintre ei?

Fie ca avem probleme legate de increderea in fortele proprii, ne indoim ca partenerul, seful sau noua cunostinta ne place cu adevarat sau avem adesea dificultati in a relationa, motivul este ca asociem amintiri urate sau chiar traumatice cu perioada copilariei; sau poate ca unii dintre noi au avut o copilarie nefericita, dar si au reprimat aceste experiente.

Dar cum sa ne redobandim increderea? Cum sa nu ne mai complacem in mediocritate si sa ne aruncam in viata plini de curaj?

Psihoterapeuta Stefanie Stahl e de parere ca abia cand vom face cunostinta cu copilul din noi si ne vom imprieteni cu el ne vom da seama ce nazuinte si rani profunde avem in noi. Atunci vom putea accepta aceasta parte ranita a sufletului nostru si o vom vindeca. Astfel, increderea in noi insine va creste, iar copilul din noi isi va gasi, in sfarsit, un refugiu.

Cu ajutorul exercitiilor practice pe care le propune autoarea, iti vei vindeca ranile sufletesti, iti vei descoperi resursele si vei gasi raspunsurile la intrebarile pe care ti le-ai pus intotdeauna. Pentru ca meritam cu totii sa ne simtim protejati, in siguranta si doriti, sa avem relatii mai bune si sa ne simtim impliniti.

Corpul meu, trauma mea, eul meu – Franz Ruppert, Harald Banzhaf

Corpul meu, trauma mea, eul meu. Constelarea intentiei – eliberarea de biografia traumatică

corpul-meu-trauma-mea-eul-meu

De ce copiii au deja tot felul de boli care nu se vindeca? De ce adolescentii isi otravesc corpurile cu droguri sau se infometeaza pana mor? Oare infarctul miocardic cauzat de prea mult stres constituie un risc profesional normal? Oare cancerul este inevitabil, la fel ca si dementa aparuta la batranete? Trebuie sa ne resemnam pur si simplu cu faptul ca dezvoltam boli, precum diabetul, reumatismul sau ulcerul gastric si sa ne multumim cu un tratament axat pe simptom, deci cu niste remedii locale?

Bazandu-se pe experienta lor terapeutica, Franz Ruppert si colaboratorii sai arata ca „bolile” nu sunt in niciun caz bazate doar pe predispozitiile organice, pe conditionarea varstei sau pe expresia unor „gene rele”, ci sunt rezultatul experientelor de viata pe care nu le-am putut procesa din punct de vedere psihic, sunt consecintele traumelor psihice care se exprima prin intermediul corpului nostru.

Aceste afirmatii sunt sustinute de cazurile prezentate in volumul de fata de diferiti terapeuti care au lucrat cu metoda constelarii intentiei in scopul tratarii problemelor psihosomatice.

Franz Ruppert este specializat in psihoterapia traumei si este profesor la Universitatea Catolica de Stiinte Aplicate din Munchen. De acelasi autor, la Editura Trei au mai aparut: Trauma, atasament, constelatii familiale (2012) si Simbioza si autonomie (2015).

Harald Banzhaf este specialist in medicina generala, preda la Universitatea din Tubingen si coordoneaza un grup de cabinete particulare din Baden-Wurttemberg, dedicate medicinei integrative.

Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei – Franz Ruppert

trauma-atasament-constelatii-familiale

Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei

Teoria constelatiilor familiale deschide noi cai de acces catre profunzimile sufletului uman unde se afla resurse nebanuite de vindecare a durerilor noastre! Simptomele aparute dupa experientele traumatizante sunt numeroase si blocheaza functionarea si evolutia fireasca a persoanei afectate.

Suferinta nu atinge doar persoana ranita, ci si pe cei din apropierea ei, cei cu care aceasta se afla in legatura emotionala. De aceea, intelegerea si dezvoltarea unor teorii si maniere de lucru cu persoanele traumatizate sunt de importanta capitala pentru psihologie, medicina si celelalte stiinte care abordeaza psihicul uman.

Prof. dr. Franz Ruppert este psiholog, profesor de psihologie la Katholische Stiftungsfachhochschule din Munchen si psihoterapeut. Din 1994 lucreaza cu conste¬latii familiale si organizationale in grupuri, iar din 1999 se ocupa cu formarea facilitatorilor; s-a specializat in psihoterapia tulburarilor psihice grave, a depresiei, precum si a tulburarilor de personalitate borderline.

Parinții toxici – Dr. Susan Forward

Vindecă-ți rănile din copilărie și reia controlul asupra vieții tale

parintii-toxici

Cand erai copil…
• Ti-au spus parintii tai adeseori ca esti rau sau ca nu esti bun de nimic?
• Au folosit ei durerea fizica pentru a te disciplina?
• A trebuit sa ai grija de ei din cauza problemelor lor?
• Ti-a fost adeseori teama de parintii tai?
• Ti-au facut acestia vreodata ceva ce a trebuit sa nu spui la nimeni?

Acum ca ai ajuns adult…
• Continua sa te trateze parintii tai ca si cum ai fi un copil?
• Experimentezi reactii emotionale sau fizice intense dupa ce iti peteci timpul cu ei?
• Te controleaza ei prin amenintari sau vinovatie? Te manipuleaza ei cu ajutorul banilor?
• Simti ca orice ai face, nu este niciodata de ajuns pentru parintii tai?

In acest ghid de dezvoltare personala, dr. Susan Forward descrie o sumedenie de studii de caz din practica ei privata, citandu-si adeseori clientii – copii deveniti adulti ai unor parinti toxici – pentru a te ajuta sa te eliberezi de tiparele frustrante ale relatiei tale cu parintii, descoperind o lume noua a increderii in sine, puterii interioare si independentei emotionale.

 

 

 

terapie cognitiv comportamentala

Terapia Cognitiv Comportamentala

Ce este terapia cognitiv comportamentala?

Terapia cognitiv comportamentală (TCC) este una dintre cele mai utilizate forme de psihoterapie, care îi ajută pe oameni să învețe cum să identifice și să schimbe modele de gândire distructive, care au o influență negativă asupra comportamentului, emoțiilor și modului în care își trăiesc viața.

– “Oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum înţeleg ei ceea ce li se întâmplă” – Epictet  

Psihologii Albert Ellis și Aaron Beck sunt sunt cei care, în anii 1960, pun bazele și definesc terapia cognitiv comportamentală plecând de la înțelegerea practică că felul cum gândim, simțim și ne comportăm sunt într-o strânsă legătură.

Emoțiile, cogniția și comportamentul nu sunt funcții umane disparate, ci sunt integrate într-un mod intrinsic și holist. Atunci când simțim, gândim și acționăm; atunci când acționăm, simțim și gândim; iar atunci când gândim, simțim și acționăm.

Principalele responsabile pentru problemele comportamentale și emoționale sunt așa-numitele distorsiuni ale gândirii, care duc la percepții eronate despre sine, ceilalți și lume. Atunci când sunt tulburați, oamenii simt-gândesc-acționează într-o manieră disfuncțională și dăunătoare lor, iar atunci când trec peste tulburare, își schimbă, aproape invariabil, o parte din cogniții, din reacțiile emoționale și din activitățile lor.

Termenul cognitiv provine din latinescul „cognoscere”, adică „a recunoaște”. Scopul psihoterapiei cognitiv  comportamentale este de a-ți forma o idee clară a propriilor gânduri, atitudini și așteptări. Scopul este de a dezvălui și schimba convingeri false și tulburătoare, deoarece adesea nu numai lucrurile și situațiile în sine cauzează probleme, ci și importanța pe care le-o acordăm  lor.

De exemplu, un model de gândire periculos ar putea fi atunci când cineva trage imediat concluzii negative dintr-o întâmplare, le generalizează și le aplică în situații similare. În psihologie, acest mod generalizat de a gândi este numit „suprageneralizare”.

O altă eroare dureroasă în raționament este „catastrofizarea”: dacă se întâmplă ceva deranjant, oamenii trag imediat concluzii exagerate cu privire la întinderea presupusului dezastru care urmează.

Astfel de modele de gândire se pot transforma uneori în profeții care se împlinesc de la sine și pot face viața dificilă pentru persoanele afectate. Terapia cognitiv comportamentală îi ajută pe oameni să învețe să înlocuiască aceste modele de gândire cu gânduri mai realiste și mai puțin dăunătoare. De asemenea, îi ajută pe oameni să gândească mai clar și să-și controleze mai bine propriile gânduri.

Cum funcționează psihoterapia cognitiv comportamentala?

Psihoterapia cognitiv comportamentală pornește de la conceptul că gândurile, sentimentele, senzațiile fizice și acțiunile tale sunt interconectate și că cele negative te pot prinde într-un cerc vicios.

Procesul terapeutic are rolul de a te ajuta să faci față problemelor copleșitoare într-un mod mai pozitiv, obiectiv, descompunându-le în părți mai mici.

Înțelegi, accepți și înveți cum să schimbi aceste modele negative pentru a îmbunătăți modul în care te simți în și cu viața ta.

Terapia cognitiv comportamentala include de obicei acești pași:

  • Identificarea situațiilor sau condițiilor tulburătoare din viața ta. Acestea pot include probleme precum o afecțiune medicală, divorț, durere, furie sau simptome ale unei tulburări de anxietate. Tu și terapeutul tău decideți asupra problemelor și obiectivelor pe care alegeți să vă concentrați.
  • Urmează procesul de conștientizare a gândurilor, emoțiilor și convingerile tale despre aceste probleme. Fiind o formă de terapie vorbită, bazată pe comunicarea dintre tine și psihoterapeut, acest pas  include observarea a ceea ce îți spui despre o experiență (vorbire de sine), interpretarea ta despre semnificația unei situații și convingerile tale despre tine, alte persoane și evenimente.
  • Identificarea gândirii negative sau inexacte. Pentru a te ajuta să recunoști modele de gândire și de comportament care ar putea contribui la problema ta, terapeutul te va ajuta și îți va arăta cum să acorzi atenție răspunsurilor tale fizice, emoționale și comportamentale în diferite situații.
  • Remodelarea gândirii și comportamentelor tale în situațiile problematice. Acest pas este cel mai dificil dar și cel mai important în procesul de eliberare și vindecare. Poți avea modele de gândire distructive adând înrădăcinate, care vor avea nevoie de energie, concentrare din partea ta și exerciții specificice din partea psihoterapeutului cognitive comportamental.

Cand este necesar să apelez la un psiholog de terapie cognitiv comportamentala?

La terapia cognitiv comportamentală poți apela oricând simți că te confrunți cu anxietate, depresie, evenimente stresante din viață sau orice altă dificultate de sănătate mintală. S-ar putea să nu știi nici măcar ce se întâmplă, ci doar să simți că ceva nu funcționează sau că viața ta a devenit prea dificilă.

Psihoterapia cognitiv comportamentală îți oferă, de asemenea, un loc sigur pentru a te vindeca atunci când treci prin provocări de viață, cum ar fi o despărțire, durere, boala sau moartea cuiva drag, dificultățile parentale sau luptele familiale, probleme de adaptare la locul de muncă etc.

Ia în considerare să apelezi la un psihoterapeut cognitiv comportamental atunci când ceva îți cauzează suferință și interferează cu o parte a vieții, în special atunci când:

  • Gândirea sau rezolvarea problemei durează cel puțin o oră în fiecare zi
  • Problema îți provoacă jenă sau te face să vrei să-i eviți pe ceilalți
  • Problema ți-a cauzat scăderea calității vieții
  • Problema a afectat negativ relația ta cu munca, familia, persoana iubită și prietenii
  • Observi la tine comportamente noi care nu îți sunt benefice
  • Intensificarea viciilor și/sau dobândirea unor noi adicții
  • Reacții emoționale exagerate în situații normale (instabilitate emoțională)
  • Apatie, plictiseală, lipsă de speranță.

Ce probleme se pot trata în cadrul unei sedințe de terapie cognitiv comportamentala?

Terapia cognitiv comportamentală este utilizată cu succes pentru a trata afecțiuni precum depresia, anxietatea, atacuri de panică, modificări ale dispoziției, disperare, plictiseală și tulburări obsesiv-compulsive dar și adicții și dependențe.

Autocritica, autoînvinovățirea, pesimismul, lipsa concentrării, gânduri de suicid, frici nerealiste sau excesive, iritabilitate, furie, indecizie, confuzie, tulburări de somn, visuri intense cu puternic impact emotional, pot fi și ele îndreptate în cadrul terapiei cognitiv comportamentale.

Este, de asemenea, o opțiune pentru tratarea afecțiunilor fizice, cum ar fi durerea cronică, tinitus și reumatism. Poate ajuta la ameliorarea simptomelor de oboseală cronică, palpitatii, constipație, pierderea apetitului, slăbire / îngrășare rapidă.

Cum te ajută un psiholog de terapie cognitiv comportamentala?

Terapia cognitiv comportamentală necesită angajamentul și propria inițiativă a pacientului. Terapia poate avea succes doar dacă pacientul este implicat activ și, de asemenea, lucrează la problemele sale între ședințe de consiliere.

Este așadar important ca tu și psihoterapeutul tău să aveți o relație de lucru strânsă și de încredere. Psihologul de terapie cognitiv comportamentală și pacientul / clientul lucrează împreună, într-un mod colaborativ, pentru a dezvolta o înțelegere a problemei și pentru o strategie de tratament.

Terapia cognitiv comportamentală pune accent pe a ajuta persoanele să învețe să fie proprii lor terapeuți. Prin exerciții în sesiune, precum și exerciții și „teme” în afara sesiunilor, un terapeut bun te ajută să-ți dezvolți abilitățile de coping, prin care pot învăța să-ți schimbi propria gândire, emoțiile problematice și comportamentul de autosabotare.

Cum se desfășoară și ce se discută în cadrul unei ședințe de psihoterapie cognitiv comportamentala?

Comparativ cu abordările psihoterapiei analitice sau altor terapii vorbite, psihoterapia cognitiv comportamentală este un “tratament” pe termen scurt. Deși nu există nicio durată standard a terapiei cognitiv comportamentale, unele persoane se simt deja mult mai bine după câteva ședințe, în timp ce altele au nevoie de câteva luni de consiliere. Acest lucru depinde de felul și severitatea problemelor, printre altele.

În general, în prima sesiune, vei explica pe scurt problemele tale actuale și îți vei expune așteptările și dorințele de transformare, vindecare sau autocunoaștere. Aceasta constituie baza pentru stabilirea obiectivelor terapiei și a planului de terapie cognitiv comportamentală. Planul poate fi ajustat dacă obiectivele tale personale se schimbă pe parcursul terapiei.

Terapia poate include adesea înregistrarea propriilor gânduri într-un jurnal într-o anumită perioadă de timp. Terapeutul va verifica apoi următoarele lucruri cu tine: percep lucrurile în mod adecvat și realist? Ce se întâmplă dacă mă comport diferit decât mă comport în mod normal într-o anumită situație? Veți discuta în mod regulat despre orice problemă pe care o poți avea și despre progresele pe care le faci.

Terapia cognitiv comportamentală folosește, de asemenea, exerciții de relaxare, metode de stres și ameliorare a durerii și anumite strategii de rezolvare a problemelor.

În timpul sesiunilor, vei lucra cu terapeutul pentru a descompune problemele în părți separate, cum ar fi gândurile, sentimentele fizice și acțiunile tale. Impreună cu psihologul cognitiv comportamental vei analiza aceste domenii pentru a afla dacă acestea sunt nerealiste sau inutile și pentru a determina efectul pe care îl au unul pentru celălalt și asupra ta în general.

Terapeutul te va ghida să descoperi cum să schimbi gândurile și comportamentele inutile. După ce ai aflat ce și cum poți schimba, urmează să practici aceste schimbări în viața de zi cu zi, analizând toate schimbările apărute în următoarea sesiune.

Scopul final este să inveți cum să aplici abilitățile pe care le-ai învățat în timpul terapiei, în viața de zi cu zi. Acest lucru ar trebui să te ajute să îți gestionezi problemele și să le împiedici să aibă un impact negativ asupra vieții tale, chiar și după încheierea terapiei cognitiv comportamentală.

Cât durează o sedință de terapie cognitiv comportamentala și ce preț are?

O sesiune individuală de psihoterapie cognitiv comportamentală durează aproximativ o oră. Sesiunile au loc de obicei o dată pe săptămână. Terapia cognitiv comportamentală este oferită în cabinetele de psihoterapie, spitale și clinici de reabilitare. Uneori ea este oferită și ca terapie de grup, atunci când se adună la un loc mai mulți oameni cu aceeași problem sau probleme similare.

Cursul procesului terapeutic durează de obicei între 5 și 20 de sesiuni, prețul mediu fiind cuprins între 100 și 300 de lei, în funcție de pregătirea și de specializările psihologului cognitiv comportamental.

Sesiunile de terapie cognitiv comportamentală se pot realiza în cabinetul terapeutului sau online.

Ce comportamente dobândești în urma terapiei cognitiv comportamentale?

Dacă ești dispus să încerci să cauți vindecare, transformare și autocunoaștere printr-un proces atent studiat, terapia cognitiv comportamentală poate fi plină de satisfacții. Îți oferă un spațiu sigur, fără judecăți, fără critică, unde poți  împărtăși orice, cu un profesionist instruit, care este acolo pentru a te ajuta.

În urma terapiei cognitiv comportamentală, o persoană poate învăța să:

  • Să se observe și să identifice mai ușor momentele de blocaj, reacțiile și răspunsurile negative.
  • Conștientizeze gândurilor automate negative și elementele declanșatoare.
  • Să își pună la indoială gândurile negative și să nu ia decizii impulsive.
  • Înțeleagă cum experiențele din trecut îi pot afecta sentimentele și convingerile prezente
  • Elimine anxietatea și ingrijorarea față de viitor.
  • Înțeleagă mai bine acțiunile și motivațiile altor persoane
  • Dezvolte o atitutine pozitivă
  • Devină mai conștientă de propriile gânduri
  • Stabilească obiective realizabile
  • Evite erorile de gândire extreme.
  • Să fie mai puțin critic față de sine și față de ceilalți.
  • Își înfruntă fricile cu curaj și încredere în sine.

Ce beneficii are terapia cognitiv comportamentala pentru copii?

Susținerea copilului să devină conștient de modalitățile prin care gândurile pot influența emoțiile și comportamentul este una dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poți face pentru el.

Realizarea faptului că emoțiile și comportamentele pot fi reglementate și gestionate poate duce la îmbunătățiri în autocontrol, reglarea emoțiilor, abilități de coping și conștientizare emoțională în această etapă critică de dezvoltare.

Tulburările de anxietate sunt cea mai comună formă de psihopatologie la copii și adolescenți. La copii, simptomele tulburării de anxietate generalizată sunt adesea expuse ca ruminație asupra sănătății lor și a sănătății celor dragi, a școlii, a opiniilor altora și a problemelor sociale.

Aproximativ 30-40% dintre adolescenți vor experimenta la un moment dat un episod de tulburare depresivă majoră, cei mai puternici factori de risc fiind o vulnerabilitate genetică la depresie și expunerea la stres psihosocial, cum ar fi divorțul părinților, doliu și abuz .

Terapia cognitiv comportamentală ajută copiii și adolescenți să recunoască gândurile dezadaptative și comportamentele inutile – înlocuindu-le cu modele de gândire mai realiste și strategii de adaptare benefice.

Aceste ajustări pot contribui la modificarea simptomelor unui număr de probleme asociate copilăriei și adolescenței:

  • Terapia cognitiv comportamentală sporește autocontrolul, percepțiile asupra eficacității personale, abilitățile raționale de rezolvare a problemelor, abilitățile sociale și participarea la activități care aduc un sentiment de plăcere sau măiestrie.
  • Copiii cu vârsta cuprinsă între 7-15 ani pot experimenta o reducere a anxietății, creșterea abilităților de a face față și îmbunătățirea conștientizării emoționale.
  • Terapia cognitiv comportamentală poate dota copiii cu abilitățile necesare pentru a înțelege și a face față emoțiilor lor: copiii și adolescenții care își pot gestiona efectiv emoțiile au cu 60% mai puține șanse de a dezvolta tulburări mentale în viața ulterioar.
  • Psihoterapia cognitiv comportamentală centrată pe traume îmbunătățește semnificativ simptomele stresului post traumatic și reduce depresia, rușinea și comportamentele sexuale dăunătoare legate de abuz la copiii cu vârsta sub 7 ani.
  • S-a demonstrat că terapia cognitiv comportamentală de grup îmbunătățește expresivitatea și abilitățile sociale, reducând în același timp anxietatea socială și singurătatea auto-raportată la adulții tineri cu vârsta cuprinsă între 11-18 ani.
  • Terapia cognitiv comportamentală poate fi adaptată pentru a permite copiilor care nu pot sau nu vor verbaliza să-și exprime emoțiile prin alte căi.
  • Psihoterapia cognitiv comportamentală poate ameliora furia moderată până la severă, iritabilitatea și agresivitatea fizică la copii și adolescenți. În timpul terapiei, copiii pot învăța cum să regleze frustrarea, să îmbunătățească abilitățile sociale de rezolvare a problemelor și să joace roluri comportamente asertive care pot fi folosite în timpul conflictelor în loc de agresivitate.
  • Terapia cognitiv comportamentală prin joc poate fi utilizată în tratamentul, tulburărilor de anxietate, anxietății de separare, abuzului sexual, problemelor de somn, comportamentului de comportament și efectelor divorțului părinților la copiii mici, În timpul psihoterapiei cognitiv comportamentale instrumentele adecvate vârstei sunt utilizate pentru a reprezenta scenarii care descriu modalități sănătoase de a face față emoțiilor negative, ajutând astfel copiii să învețe noi modalități de a face față traumei.
  • În rândul copiilor care suferă de migrene cronice, utilizarea terapiei combinată cu medicația a dus la reduceri mai mari ale apariției cefaleei și a dizabilității legate de migrenă, comparativ cu utilizarea tratamentului farmaceutic singur.
  • Somnul la copii și adolescenți poate fi afectat de o serie de factori, inclusiv factori biologici, stres, creșterea obligațiilor școlare și sociale. S-a demonstrat că terapia cognitiv comportamentală îmbunătățește semnificativ latența la apariția somnului, cazurile de trezire după apariția somnului, timpul total de somn și eficiența somnului.

terapia cognitiv comprtamentala

Tipuri de psihoterapie cognitiv comportamentala

Terapia cognitivă

Se concentrează pe identificarea și schimbarea modelelor de gândire distorsionate, a răspunsurilor emoționale și a comportamentelor.

Terapia dialectic-comportamentală

Este la baza o terapie cognitiv comportamentala la care au fost adaugate multiple concepte filozofice si umaniste care pun accentul pe acceptare, validare, relatie si sinteza. Mindfulness constituie o parte esentiala a terapiei dialectic-comportamentale.

Terapia multimodală

Se bazează pe principiul conform căruia problemele de ordin psihologic trebuie tratate prin abordarea a șapte dimensiuni diferite ale personalității, dar care sunt interconectate, cum ar fi: comportamentul, afectul, senzațiile, imagistica, cogniția, relațiile interpersonale și considerațiile de ordin biologic.

Terapia rațional-emotivă și comportamentală

Este o forma de terapie cognitiv – comportamentala care se focalizeaza pe convingerile  irationale si rationale, avand ca puncte fundamentale identificarea si modificarea credintelor irationale care genereaza patologie si suferinta.

Riscuri terapie cognitiv comportamentala

În general, nu există riscuri în a urma orice formă de terapie cognitiv comportamentală. Dar s-ar putea să te simți uneori inconfortabil din punct de vedere emoțional. Acest lucru se datorează faptului că terapia te va ajuta să explorezi sentimente, emoții și experiențe dureroase. Poți ajunge să plângi, să te superi sau să te simți furioș  în timpul unei sesiuni provocatoare. De asemenea, s-ar putea să te simți epuizat fizic.

În terapie este posibil să fii provocat să te confrunți cu situații pe care preferi să le eviți – cum ar fi avioanele dacă îți este teamă să zbori. Acest lucru poate duce la stres temporar sau anxietate.

Cu toate acestea, lucrul cu un terapeut calificat va reduce la minimum orice riscuri. Abilitățile de coping pe care le înveți te vor ajuta să gestionezi și să depășești sentimentele negative și temerile.

Rezultatele terapiei cognitiv comportamentale

Pentru a beneficia la maximum de terapia ta și pentru ca ea să fie un succes, ia în calcul următoarele:

  • Abordarea terapiei ca parteneriat. Terapia este cea mai eficientă atunci când ești un participant activ în sesiunile terapeutice.
  • Fii deschis și sincer. Succesul cu terapia depinde de disponibilitatea ta de a-ți împărtăși gândurile, sentimentele și experiențele și de a fi deschis la noi perspective și moduri de a rezolva problemele. Dacă ești reticent să vorbești despre anumite lucruri din cauza emoțiilor dureroase, jenă sau frici cu privire la reacția terapeutului, vorbește cu terapeutul tău despre rezervele tale.
  • Respectă planul de tratament. Urmează toate exercițiile și indicațiile terapeutului tău între ședințele de consiliere.
  • Nu te aștepta la rezultate instantanee. Lucrul la probleme emoționale poate fi dureros și adesea necesită o muncă grea. Nu este neobișnuit să te simți mai rău în prima parte a terapiei, în timp ce începi să te confrunți cu conflictele trecute și actuale. Este posibil să ai nevoie de mai multe sesiuni înainte de a începe să vezi îmbunătățiri.

Dacă simți că ceva nu este în regulă în viața ta, dacă te simți anxios, deconectat, pierdut în gândurile tale, dacă nu mai găsești liniște și bucurie în relațiile tale, dacă ți-ai pierdut interesul și productivitatea în muncă,  gândește-te serios să apelezi la un psiholog de terapie cognitiv comportamentală, care te va ajuta printr-un proces precis și  îndelung studiat să regăsești echilibrul.