Situațiile din trecutul nostru lasă amprente emoționale în propriul subconștient. Emoțiile conținute în evenimente traumatice pot avea un impact devastator în viețile noastre.
Amprentele emoționale sunt cele care azi ne formează personalitatea și decid modul nostru de a interacționa cu lumea, modul de a ne comporta, deciziile pe care le luăm.
În continuare, propunem o vizită în trecut, acolo unde am experimentat prima dată o traumă ce a lăsat răni emoționale. Parcurgerea acestui drum, în care adultul de astăzi îl îmbrățișează pe copilul de demult, reprezintă un pas important în integrarea și vindecarea unor traume care ne însoțesc de-a lungul vieții, făcându-și simțită influența în variate planuri ale vieții.
Trauma emoțională
Din punctul NLP-ului de vedere, abordarea aceasta a traumei are câteva direcții principale. Cum anume vede NLP-ul acest concept de rană emoțională sau trauma emoțională?
Procesul de vindecare pe care îl avem toți, pe micile stresuri, pe micile probleme din timpul zilei, în mod obișnuit, sistemul nostru interior, sistemul nostru psihologic rezolvă aceste probleme, să le numim de rutină, probleme banale.
Însă, la un moment dat există situații de viață care depășesc capacitatea organismului tău, a creierului tău, a minții tale de a le prelucra, pentru că sunt prea intense și trecând de un anumit prag, în acel moment, mintea noastră se blochează și nu mai face față emoțiilor respective, și atunci putem zice că ne confruntăm cu o asemenea rană emoțională, cu o asemenea traumă.
Dacă ar fi să exemplificăm, e ca și cum pentru un copil, faptul că se ceartă cu un prieten la locul de joacă, poate fi o emoție care îl deranjează, dar nu e neapărat o traumă pentru el. Însă dacă acel copil își pierde un părinte, intensitatea emoției respective e mult mai mare decât cea din momentul în care s-a certat cu un prieten, și atunci el nu mai face față.
Sistemul lui se blochează, nu mai reușește să vindece în mod natural acea problemă, acea traumă, rămânând în cazul acesta un fel de lacăt închis pe emoțiile sale, care mai târziu, peste ani de zile, poate se va traduce prin sentimentul de frică de abandon, sentimentul de teamă că ai fost abandonat de părinte. Nu contează ce tip de abandon, poate că ai resimțit abandonul deoarece unul din părinți a plecat, sau poate că unul din părinți a decedat.
Copilul nu trăiește rațional această semnificație, din momentul respectiv, și de aia o trăiește emoțional. Trăind-o emoțional, indiferent care ar fi justificarea unei traume, ea produce efecte emoționale intense care se văd în timp.
Traumele din copilărie
Trăirile unui copil sunt de regulă mai intense în măsura în care la o vârstă fragedă, este imposibil pentru el să știe cum să proceseze evenimentele din viața sa. Abordarea părinților trebuie să fie în măsura limitelor pe care un copil le are în a înțelege și procesa ce i se întâmplă. Un exemplu relevant în acest sens ar fi generațiile acestea în care atunci când am fost copii, am fost foarte mult criticați: “Tu de ce nu poți să fii ca celălalt, că uite ce bun e la matematică? Uite ce frumos scrie, uite ce bine învață..”.
Văzând experiența acum, prin ochi de adult, îți poți zice că înțelegi faptul că părinții voiau binele meu, că voiau să învăț, că voiau să fac și eu ca ceilalți care făceau bine. Însă din sufletul copilului care a trăit acea experiență, mesajul părintelui ajungea la copil în felul următor: “Mie nu îmi place de tine așa cum ești, vreau să fii ca ălalalt, vreau să fii altul”.
În măsura în care acest lucru se întâmplă o singură dată, nu are mare greutate, dar dacă se întâmplă frecvent, poate să devină traumă, o rană emoțională care greu se vindecă.
Și ajungi să crești cu o rană, cu o traumă care îți dă ori frustrare, care se traduce prin agresivitate, iar mai târziu, ori lipsă de încredere în tine, care e un fel de auto-agresivitate. În esență, o persoană care e tot timpul călcată în picioare, cu capul plecat, că nu are încredere în sine, de fapt e o persoană auto-agresivă, prin faptul că permite celorlalți să îl/o calce în picioare.
Iar această agresivitate poate să fie îndreptată asupra altora – găsesc pe cineva mai slab decât mine: partenerul de cuplu, copilul, sau, de ce nu, inclusiv la job, îmi găsesc un serviciu, un job, care să îmi permită să fiu mai puternic decât ceilalți.
Efectele rănilor emoționale în viața de adult
Astfel, putem extrage două direcții în care te va conduce o rană emoțională: ori să te lași abuzat, ori să îi abuzezi pe alții. Avem exemple de oameni aroganți și îi diferențiem clar față de oameni cu stimă și încredere de sine.
Un om care are încredere în sine nu vrea să demonstreze nimic, și nu e, nu mai e interesat să obțină de la ceilalți validare. Pe când un om arogant, un om care are încă răni emoționale, are nevoie să îi domine pe ceilalți, așadar el se validează.
Rănile emoționale pot fi prezente în cazul multor oameni, pornind de la statutul în care un om le are până când pleacă în drumul lor în viață. Unii oameni își vindecă aceste răni și dezvoltă pe parcurs încredere în sine.
Ce înseamnă încredere în sine? Încredere în sine înseamnă că tu crezi că ești în regulă așa cum ești, tu crezi în tine. Este ca și cum ai zice: îmi place de mine, mă simt bine în pielea mea, nu am nevoie să mă urc pe umerii celuilalt ca să mă simt eu bine. Pe când o persoană care este arogantă, care care nu și-a vindecat rănile emoționale, are nevoie să fie arogantă ca să-și compenseze suferința pe care o poartă în interior.
Perpetuarea traumei – Minte și emoții
De-a lungul vieții, o persoană cu răni emoționale caută să repete scenariile pe care le-a trăit în copilărie. Și mecanismul prin care funcționează mintea e foarte simplu de explicat: pai, eu care, să zicem, am trăit traumele alea în copilărie și am ajuns adult, mă uit în oglindă și zic: “Am supraviețuit! Înseamnă că trebuie să refac aceleași scene, pentru că știu că supraviețuiesc!”
Și atunci transmite mai departe și generațiilor următoare, iar în același timp, se bagă în asemenea situații în care ori este victimă, ori este agresor, deoarece numai atâta știe.
În propria viață de copil, au existat cele două roluri: cineva a fost agresor, cineva a fost victimă. Devenind adult, această persoană știe doar aceleași două roluri: cineva este victimă, cineva este agresor.
Stima de sine scăzută
Un alt aspect important de menționat ar fi că o persoană care are răni emoționale e incapabilă să se iubească pe sine. Pentru că atunci când ai răni emoționale, de obicei, rănile acelea, sau situațiile care le-au generat, ți-au transmis următorul mesaj: “Nu ești suficient de bun”.
Situațiile pot fi variate, un părinte te-a părăsit, sau ai fost criticat, sau cineva te-a luat de gât și te-a bătut când erai copil sau adolescent.
Devenind adult, trecând timpul, apare nevoia aceasta de a fi bine cu tine, de a fi în echilibru cu tine. Însă tu nu poți să faci lucrul ăsta, deoarece nu poți iubi o persoană care nu-i suficient de bună. Ai senzația, primind de-a lungul timpului nenumărate mesaje, că pentru a fi iubit trebuie să fii perfect.
Ori tu ești greșit, pentru că altfel nu ar fi plecat părinții de lângă tine, altfel nu te-ar fi certat, nu te-ar fi bătut. Și toate aceste întâmplări, toate aceste situații prin care tu ai trecut, îți confirmă ideea că ceva nu e în regulă cu tine; și ajungi la concluzia că, dacă ar fi fost totul în regulă cu tine, nu s-ar fi întâmplat nimic din toate acestea – și aceasta este cea mai distructivă concluzie – pentru că terapia, vindecarea rănilor constă tocmai în procesul invers: să îți dai seama că e perfect în regulă să nu fii perfect! Și că toate lucrurile pe care tu le-ai trăit nu au legătură cu faptul că n-ai fost perfect.
Relații de cuplu nesănătoase
Printre cele mai frecvente efecte ale traumei din copilărie, ale rănilor emoționale, pot fi observate în relațiile de cuplu. În relațiile de cuplu se văd atât de bine, deoarece acea relație e trăită ca un fel de pansament pentru persoana rănită.
Aceasta folosește relația de cuplu ca să obțină bucuria, fericirea, iubirea, pe care nu le-a obținut în trecut, și acum mintea zice: “ok, sunt într-o relație de cuplu, relația asta de cuplu trebuie să îmi dea tot ceea ce am eu nevoie”. Ca și când partenerul este acolo ca un burete care trebuie să fie stors pentru propriul beneficiu.
Mintea celui care primește atenție și iubire zice: “E relația perfectă, intru în relatia asta! Dar cum îl fac să fiu sigur că o să vrea, sau cum o fac să fiu sigur că o să vrea în relație? Păi cel mai bun lucru, îi ofer și eu. Îi ofer ultimele picături de iubire, de atenție pe care le mai am!” Și durează pentru că este stimulată inclusiv de hormonii sexuali, în prima parte a relației, durează o perioadă de jumătate de an, un an, un an jumate.
Dar după aceea începe să se estompeze, iar în momentul în care s-a estompat această atracție între cei doi, rămâne doar mesajul: “Dă-mi! Ai intrat în relație cu mine, deci trebuie să ai grijă de mine, trebuie să mă cocoloșești, trebuie să mă validezi, pentru că eu nu pot singur, pentru că nevoile mele emoționale, de atenție, de iubire, sunt mai importante decât ale tale.” Și atunci apar frustrările, certurile și în final despărțirile.
Primii pași spre vindecarea emoțională
În perioada în care un copil, un adolescent trăiește niște traume, dezvoltarea lui emoțională se blochează la vârsta respectivă. Dacă la vârsta de 5 ani a fost abandonat, a trăit niște traume intense – emoțional vorbind, deci nu intelectual,- el rămâne blocat la acea vârstă în dezvoltarea lui.
Și trece timpul, biologic ai crescut, intelectual ai crescut; emoțional, rămâi ca un copil de 5 ani, 6 ani, 10 ani, care are nevoie de atenție, care are tot timpul nevoia de a fi îmbrățișat.
Emoțiile noastre n-au treabă cu logica! Emoțiile tale vin din trecutul tău, nu vin din prezentul pe care îl trăiești. Chiar dacă rațiunea îți zice “nu există!”, emoția te dirijează mult mai mult.
Primul și primul pas este să conștientizezi că există o asemenea rană. E foarte greu să conștientizezi că de fapt, ține de cum te uiți tu, ține de ochelarii ăia pe care tu îi porți la ochi, pentru că aceste răni acționează ca un fel de filtru care schimbă viziunea despre lume.
Un alt pas important este conștientizarea faptului că am învățat că din exterior, cineva, prin ceea ce zice sau face, mă face să mă simt nefericit.
Care este concluzia? Înseamnă că tot din exterior, cineva, sau ceva, trebuie să facă ceva, ca eu să mă simt fericit – Este o capcană în care ajung să cadă aproape toți oamenii cu răni emoționale.
Cheia este, de asemenea, tot conștientizarea faptului că tu ești unicul responsabil pentru fericirea ta interioară, aceasta nu ține de nimic din lumea din afara ta. Drept urmare, trebuie să înveți să faci lucruri care îți oferă fericire și care nu depind de acțiunile altcuiva.
Cine este Marius Simion
Cu o activitate de 20 de ani, Marius Simion este trainer și autor de programe de dezvoltare personală precum NLP Practitioner & Master Practitioner (începători și avansați), Inteligența emoțională, Psihologia relațiilor de cuplu, Managementul conflictelor, Tehnici avansate de comunicare, Limbaj Non-Verbal și Managementul timpului. Marius este fondatorul proiectului NLP Mania, o comunitate cu peste 70.000 de cititori și cel mai cunoscut blog de dezvoltare personală prin Programare Neuro-Lingvistica din România.
Dacă vrei să vezi întreaga prezentare a lui Marius Simion din cadrul Summitului Vindecarea Traumei, plus încă 25 de prezentări extraordinare de la cei mai buni psihologi, terapeuți și traineri specialiști în vindecarea traumei și transformare interioară, poți achiziționa varianta înregistrată a evenimentului de AICI.
