Arhive categorie: Articole

teama de abandon

Teama de abandon

Ce este teama de abandon și cum ne poate afecta viata când devenim adulți?

 

Teama de abandon este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare forme de anxietate și una dintre cele mai puternice manifestări de autosabotare și suferință emoțională. Persoanele cu frică de abandon au tendința de a afișa comportamente și modele de gândire care le afectează profund relațiile personale. În consecință, teama de abandon poate fi devastatoare.

Comportamentele și acțiunile noastre în relațiile actuale sunt toate considerate a fi rezultatul unor frici vechi și a unor concepte învățate încă din copilărie.

Mitologia este plină de povești despre îndrăgostiți respinși și abandonați, în special femei care își dedică întregul sine partenerilor lor doar pentru a fi lăsate în urmă când iubitul pleacă să cucerească lumea.

Psihologi de renume precum Carl Jung, susțin că aceste mituri și legende au devenit parte a inconștientului nostru colectiv. La un anumit nivel primar, am interiorizat anumite arhetipuri și povești și le-am făcut parte din viziunea noastră comună asupra lumii.

Fiecare avem însă și un mit personal – unul care nu este împărtășit cu ceilalți, dar care se află adânc în centrul ființei noastre. Potrivit lui Jung, acest mit personal este alcătuit din interpretările noastre despre inconștientul colectiv prin filtrele propriilor noastre experiențe.

 

Care sunt cele mai comune cauze ale apariției fricii de abandon?

În momentul în care ne naștem, avem acest instict intrinsec, această nevoie profundă de a ne simți în siguranță, de a fi protejați și iubiți. Nevoia de siguranță cu care venim pe lume este aceea care ne asigură supraviețuirea, iar atașamentul este o structură afectivă care se dezvoltă în scopul protecției copilului.

Teoria atașamentului dezvoltată de psihologul John Bowlby susține că toți copiii se nasc cu un sistem psihobiologic, așa-numitul sistem comportamental de atașament, care îi motivează să caute și să mențină proximitatea față de o figură de atașament.

Prima relație pe care o vom consolida și care ne va influența primele trăiri și contactul cu lumea este, evident, cea cu mama. Toate comportamentele de atașament se structurează în relația mamă-copil.

Avem patru tipuri de atașament:

  1. Atașamentul securizant – apare atunci când copilul este îngrijit de persoane sensibile și receptive. Copiii cu atașament securizant știu să își regleze suferința și știu că își pot arăta nevoile și sentimentele fără a se simți respinși

 

  1. Atașamentul nesigur evitant tinde să apară atunci când îngrijitorului (părinți, bunici)  îi este greu să accepte sau să răspundă sensibil la nevoile bebelușului. Acești copii au în general figuri de atașament ostile sau obsedate de control și grijă excesivă. Ei ajung să se vadă pe ei înșiși nedemni de iubire și ajung la maturitate să se implice cu greu emotional în relații de iubire.

 

  1. Atașamentul nesigur anxios – tinde să apară atunci când îngrijitorul răspunde inconsecvent la cerințele copilului. Acesti copii exagerează comportamentul lor de atașament pentru a atrage atenția. Ambivalența lor reflectă simultan nevoia lor cât și furia față de  figura de atașament.

 

  1. Atașamentul dezorganizat – se observă la copiii care sunt îngrijiți de cei care au o atitudine violentă emoțional. Copiii se pot teme de principala figură de atașament pentru că nu pot prezice dacă vor răspunde pozitiv (de ex.cu mângâieri) sau negativ (de ex. Strigând, lovind). În consecință, acești copii nu sunt capabili să-și „organizeze” propriul comportament și au dificultăți în reglarea emoțiilor lor.

Sistemul de atașament se formează la vârsta de șase săptămâni și evoluează în timp, ca funcție a răspunsurilor continue ale figurii de atașament la suferința copilului.

Copii care nu dezvoltă un stil de atașament securizant, vor dezvolta cel mai probabil frica de abandon care îi va însoți în toate relațiile, inclusiv la maturitate.

 

Cum se manifestă teama de abandon la bebeluși și copii?

 

Atunci când copiii primesc constant iubire și afecțiune, care răspund nevoilor lor, vor dezvolta modele interne pozitive de lucru în relația cu ceilalți. Acesti copii vor avea un sentiment de securitate în orice relație interumană, și le vor considera interesante și sigure chiar și în situații dificile și de stres. Bowlby a considerat atasamentul securizant ca fiind crucial pentru formarea unor relații sănătoase.

În cealaltă direcție, copiii neglijați, care primesc îngrijiri inconsistente sau sunt despărțiți de figura principală de atașament, vor dezvolta un model intern bazat pe anxietate, neîncredere, îndoială și frică de abandon. Acești copii învață să facă față suferinței folosind strategii de reglare și modele problematice de comunicare interpersonală, care duc în cele din urmă la relații interumane disfuncționale.

Există două tipuri de comportament pe care le poți observa la copiii care încep să dezvolte frica de abandon: hiperactivitate în lipsa figurii de atașament sau încercări insistente de agățare în momentul despărțirii de aceasta.

Formarea fricii de abandon la copii se poate observa în trei faze:

  •   protest (legat de anxietatea de separare),
  •   disperare (legat de durere și doliu)
  •   negare sau detașare (formată ca mecanism de apărare)

Bowlby a susținut că sugarii și copiii experimentează anxietate de separare sau teama de abandon atunci când afișează atât un comportament de evadare, cât și  unul de  atașament, asta înseamnă că de la plans și disperare în momentul despărțirii de părinte copilul trece la nepăsare și lipsă de reacție.

În opinia lui Bowlby, anxietatea de separare excesivă se datorează experiențelor adverse ale familiei, cum ar fi amenințări repetate de abandon sau respingere afectivă de către unul dintre părinți – sau  boala unui părinte, a unui frate pentru care copilul se simte responsabil.

Frica de abandon la copii și bebeluși poate să apară în oricare dintre tipurile de atașament care nu sunt securizate.

Cum recunoaștem frica de abandon la copii?

  • evitarea contactului vizual cu familia și respingere față de persoane necunoscute
  • incapacitatea de a oferi sau a primi afecțiune
  • probleme de furie și impulsivitate
  • reacții exagerate în fața suferinței
  • lipsă de iubire față de animale
  • incapacitatea de a se încadra armonios în societate
  • semne de tristețe timpurie
  • incapacitatea de a crea relații de prietenie, de a se juca armonios cu ceilalți copii.

Cum ajuți copilul care a dezvoltat teama de abandon?

Preventiv, bebelușul ar trebui să rămână în contact (inclusiv fizic) cu mama, cel puțin în primii 3 ani de viață, care sunt piatra de temelie în dezvoltarea personalității copilului. Este important ca mama să fie prezentă în viața copilului nu doar pentru acoperirea nevoilor de bază (hrană, îngrijire) ci și în sens psihologic/emotional.

Asta presupune să-i răspundă cu blândețe și dragoste, să-l iubească necondiționat, să-l încurajeze, să stabilească limite rezonabile, să fie empatică, sensibilă, înțelegătoare și constantă în decizii și comportamente.

Dacă nu este mama principalul îngrijitor al copilului, atunci acest rol este însușit de tată, bunică, bunic sau orice persoană în grija căreia se află copilul.

Ca figură primară de atașament este necesar să:

  • fii un model pozitiv
  • stabilești limite clare în relația cu copilul și să le respecți
  • armonie în decizii și comportament în relația cu partenerul
  • atitudine calmă, blândă și înțelegătoare atunci când copilul este supărat sau are un comportament neadecvat
  • disponibilitate și sensibilitate în timpul unui conflict
  • încercarea de a forma obiceiuri și rutine solide pentru copil
  • stabilirea unui ton echilibrat în comunicarea cu copilul
  • lipsa oricărei forme de violență
  • în loc să cauți o soluție pentru grijile sau temerile copilului, oferă confirmare  sentimentelor lui și învață-l că este OK să simtă așa în acea situație.

 

Interacțiunile timpurii sunt în cele din urmă înlocuite cu o serie de relații interpersonale diverse în adolescență și maturitate (prieteni, iubiți, colegi, consilieri etc.).

 

Cum se manifestă teama de abandon în relație și cum scapi de ea?

Milioane de oameni se luptă cu teama de abandon în relația de cuplu.

Când vine vorba de relații, poți recunoaște teama de abandon dacă ai mai multe dintre următoarele comportamente:

  •   Te atașezi rapid- chiar și în cazul partenerilor indisponibili emoțional sau relațiilor dificile
  •   Lipsă de angajament deplin și puține relații pe termen lung
  •   Consum rapid al etapelor relației
  •   Lipsa scopului în relație
  •   Sexualitate neasumată și raport sexual chiar și în momente când nu ți-l dorești (acest lucru este frecvent la femei)
  •   Rămâi în relații, oricât de nesănătoase ar fi
  •   Te străduiești să pari greu de mulțumit și cucerit
  •   Ai dificultăți în a experimenta intimitatea emoțională
  •   Te simți nesigur și nevrednic de dragoste
  •   Îți este greu să ai încredere în oameni
  •   Ești adesea gelos și nesigur pe orice apare în viața partenerului tău
  •   Experimentezi sentimente intense de anxietate de separare
  •   Ai sentimente de anxietate generală și depresie
  •   Ai tendința să te gândești prea mult la lucruri pentru a afla semnificații ascunse
  •   Ești hipersensibil la critici
  •   Furie reprimată și problemele de control
  •   Te victimizezi constant în fața partenerului dar te cerți în mintea ta pentru orice greșeală
  •   Te obsedează orice greșeală pe care o faci în relație
  •   Ești obsedat de ceea ce gândește partenerul despre tine
  •   Îți vezi partenerul ca singura sursă de fericire și împlinire

Pentru a explica mai bine modul în care un individ cu frică de abandon poate naviga într-o relație, iată un exemplu despre modul în care o relație tipică în care există teama de abandon poate începe și evolua.

Să ne cunoaștem unul pe altul

În acest moment, te simți relativ în siguranță. Nu ai investit încă emoțional în relația cu cealaltă persoană. Așadar, continui să îți trăiești viața în timp ce te bucuri de timpul petrecut alături de persoana aleasă.

Faza lunii de miere

Această fază apare atunci când ai făcut conștient alegerea de a avea o relație serioasă cu partenerul tău. Ești dispus să treci cu vederea posibile probleme și dificultăți, pentru că pur și simplu ești prea îndrăgostit. Începi să petreci mult timp cu cealaltă persoană și te bucuri de fiecare dată. Începi să te simți în siguranță.

Relația reală

Faza lunii de miere nu poate dura pentru totdeauna. Indiferent cât de bine se înțeleg două persoane, viața reală le aduce întotdeauna cu picioarele pe pământ. Oamenii se îmbolnăvesc, au probleme familiale, încep să lucreze ore întregi, au griji financiare și au nevoie de timp pentru a le rezolva.

Deși acesta poate fi un pas foarte normal și pozitiv într-o relație, pentru cei cu frică de abandon poate fi terifiant, percepând momentul ca un semn că cealaltă persoană se îndepărtează. Dacă ai teamă de abandon, probabil că te lupți constant cu tine însuți să nu îți exprimi grijile, de teama de a nu părea disperat, agasant, de a dezamăgi partenerul și de a-l pierde în final.

Reactia

Pentru cei cu teama de abandon , acesta este un punct de cotitură. Dacă ai această teamă de abandon, probabil că începi să vezi cu ușurință semne că partenerul tău nu te mai iubește sau nu te mai dorește cu aceeași intensitate. Ceea ce se întâmplă în continuare este determinat aproape în întregime de frica de abandon și de severitatea acesteia.

Sunt oameni care se agăță și devin extrem de exigenți, insistând ca partenerul lor să le demonstreze dragostea prin orice mijloace. Alții din contra fug, respingându-și partenerii înainte de a ajunge în situația de a fi ei respinși. O a treia categorie este reprezentată de cei  simt simt că poartă toată vina și că nu merită iubirea așa că  încearcă să se transforme în „partenerul perfect”  pentru a-l împiedica pe celălalt să plece.

Toate aceste reacții rezultă dintr-un stil de atașament nesecurizant dezvoltat în copilărie care a produs teama de abandon în relațiile mature.

Cei mai mulți oameni care au dezvoltat frica de abandon se tem de singurătate. Cei mai mulți se luptă cu unele sentimente fundamentale că sunt neiubiți sau acceptați pentru ceea ce sunt. Există acea „voce interioară critică”, un dialog intern negativ care critică cronic sau transmite gânduri și sfaturi negative.

Această „voce” perpetuează deseori teama de abandon: „El te va părăsi”, avertizează. „Probabil că te înșală”, strigă. Deoarece avem cu toții „voci” și alarme care sunt declanșate atunci când ne simțim singuri, este util să avem instrumente și strategii pentru a ne calma atunci când observăm că temerile noastre se amplifică.

 

Cum scapi de teama de abandon în relație?

Teama de abandon este o experiență foarte reală și foarte dureroasă, însă dacă înveți să practici autocompasiunea, poți reuși în timp cu răbdare și înțelegere, să depășești momentele în care se declanșează.

Îmbunătățirea imaginii de sine și iertarea sunt de asemenea elemente favorabile construirii stimei de sine și eliminării fricii de abandon. Acest proces  implică trei elemente principale:

Autocompasiune: în momentele dificile, fii mai blând și mai înțelegător cu tine, și mai puțin judecător și aspru evaluator. Știu, acest lucru pare simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Reține însă că cu cât ai o atitudine mai caldă și de acceptare față de tine însuți și de luptele tale interioare, cu atât te vei simți mai puternic în fața circumstanțelor dificile

Conștientizare: A fi conștient înseamnă să nu te identifici excesiv cu gândurile și sentimentele tale. Când experimentezi teama de abandon, tendința este să ai o mulțime de gânduri răutăcioase față de tine însuți, perpetuând și dând putere acestei temeri. Imaginează-ți cum ar fi dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te copleșească. Ai putea să ai o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca niște nori pe cer în loc să plutești printre ele?

Acceptare: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem simpli oameni și, la fel ca toți oamenii, vom avea lupte de dus în viața asta, cu atât mai multă compasiune de sine și mai multă forță putem cultiva. Dacă îți poți aminti în mod constant că nu ești singurul și că suferința e parte din realitatea vieții, cu atât poți face față mai ușor stărilor și sentimentelor de frică de abandon.

 

Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce îi face rău și să facă față sentimentelor primare de abandon pe care le-a avut în copilărie când nu avea control asupra situației sale .

Cu toate acestea, dacă ești capabil  să faci față acestor sentimente, te poți elibera esențial de multe dintre lanțurile trecutului tău și de teama de abandon. Poți deveni un adult sigur pe tine, care este capabil să creeze noi povești și noi relații în care se simte în siguranță, se simte văzut, liniștit, iubit și acceptat.

Exercițiu pentru iertare și vindecare teama de abandon

Relație

Cum Știi că Urmează o Despărțire în Relație?

Cuvintele care ne arată că urmează o Despărțire

Limbajului se schimbă cu trei luni înainte de întreruperea relației.

Unul dintre semnele că un cuplu se va despărți sunt evidente în modul în care partenerii folosesc cuvintele încă cu câteva luni înainte de eveniment, arată ultimele studii în domeniu.

Despărțirea de cineva este o decizie grea pentru toți cei implicați. Dar este ceva cu care se confruntă mulți oameni.

Ceea ce o face și mai dură este când știi că urmează o despărțire, cu ceva vreme înainte de a se întâmpla de fapt ceva.

Cercetările constată că există semne care prefigurează acest eveniment nefericit cu câteva săptămâni înainte ca orice alt semn de probleme să înceapă să apară vreodată în relația voastră.

Tipurile de cuvinte pe care le folosesc ambele persoane se schimbă cu trei luni înainte de despărțire, iar limbajul lor se deplasează mai mult către o auto-focalizare cu o utilizare mai mare a pronumelui „I”, folosind în același timp mai multe cuvinte care indică procesarea cognitivă decât cele utilizate în mod obișnuit în conversație sau corespondența scrisă doi parteneri care sunt încă împreună (pentru că nu au atins încă aceste etape).

Această schimbare a modului în care persoana vorbește despre sine ar putea fi un indiciu al stimei de sine scăzute sau a îndoielilor personale care încep să devină prea mari pentru ei și să-i facă să-și dorească să iasă din relație.

Acest lucru se întâmple chiar dacă s-ar putea să nu fi realizat ei înșiși la început asta. Acest lucru ar putea apoi să conducă la sentimente rănite ale partenerului lor, precum și la furie, deoarece s-ar simți păcăliți de modul în care au fost gestionate lucrurile.

Tipurile de cuvinte pe care le folosesc ambele persoane se modifică cu aproximativ trei luni înainte de despărțire.

Limbajul începe să se orienteze mai mult către o auto-focalizare, cu o utilizare mai mare a pronumelui ‘” eu ”.

Există, de asemenea, o utilizare mai mare a cuvintelor care indică procesarea cognitivă.

Acest lucru sugerează că se gândesc intens la ceva.

Iată care sunt cuvintele cel mai des întâlnite când urmează o Despărțire în Relație

Cum Știi că Urmează o Despărțire în Relație comunicare

Exemple de cuvinte de procesare cognitivă includ „vreau”, „gândesc”, „nevoie”, „realizare”, „decizie”, „raționament”, „depinde” și „uimire”.

Acest lucru este confirmat, indiferent dacă ei sunt cel/cea care încheie relația sau, care sunt “părăsiți”.

Doamna Sarah Seraj, primul autor al studiului, a spus:

„Se pare că, chiar și înainte ca oamenii să fie conștienți că o despărțire va avea loc, acest lucru începe să le afecteze viața.
Nu observăm cu adevărat de câte ori folosim prepoziții, articole sau pronume, dar aceste cuvinte funcționale se modifică într-un fel când treci printr-o revoltă personală care ne poate spune multe despre starea noastră emoțională și psihologică.”

Studiul a analizat peste 1 milion de postări făcute de 6.800 de persoane pe Reddit, o platformă socială online unde se discută foarte multe subiecte.

Unul dintre aceste forumuri, numit r / BreakUps, este dedicat problemelor în relație.

Când știi că urmează o Despărțire în Cuplu

Rezultatele analizei au arătat că utilizarea limbajului a devenit mai personală și informală cu aproximativ trei luni înainte ca despărțirea cuplurilor.

Acest model a continuat încă șase luni după aceea.

Modificări similare în utilizarea limbajului au fost observate în forumurile care discutau despre divorț și relații de cuplu.

Dna Seraj a spus:

„Acestea sunt semne că cineva se gândește intens la asta.
Sunt absorbiți de asta și se consumă și devin tot mai concentrați.
Uneori, utilizarea cuvântului „eu” este corelată cu depresia și tristețea.
Atunci când oamenii sunt deprimați, tind să se concentreze asupra lor și nu sunt capabili să se raporteze la alții la fel de mult. ”

O parte dintre cei care au trecut printr-un proces de despărțire nu și-au revenit din acest moment dificil și s-au întors la forumul r / BreakUps pentru a relata povestea sfârșitului relației lor din nou și din nou.

Acest lucru sugerează că unora le este deosebit de greu să se adapteze la noile lor circumstanțe.

Dr. Kate Blackburn, coautor al studiului, a spus:

„Ceea ce face acest proiect atât de fascinant este că, pentru prima dată, folosind tehnologia, putem vedea modul în care oamenii experimentează o despărțire în timp real. Implicațiile pentru această cercetare sunt de anvergură.
La nivelul cel mai de bază, ne oferă, mie și oamenilor obișnuiți, o perspectivă asupra modului în care cei dragi pot răspunde în timp la sfârșitul unei relații romantice. ”

Desigur, acestea nu sunt singurele semne că o relație se îndreaptă către o despărțire dar este cu siguranță unul dintre elementele care ne arată cu mare certitudine acest lucru.

Acesta este doar un prim studiu în această direcție dar unul care arată foarte promițător și care cu siguranță poate ajuta cuplurile să se înțeleagă mi bine situația relației lor și să poată face demersuri în această direcție.

Cum te ajută aceste descoperiri?

Faptul că identificăm aceste expresii și cuvinte în limbajul nostru și / sau al partenerului nu reprezintă un final inexorabil, de ne-evitat! Ele ne arată care este situația actuală iar asta înseamnă că putem acum, conștienți fiind, să începem să schimbăm asta.

O relație de succes presupune mult efort și atenție și intenție din partea ambilor parteneri. Acum că știi, folosește această informație și vezi dacă este nevoie să schimbi ceva în relația ta.

 

Întrebări pentru tine:

  • Ai probleme în relație? Crezi ca urmează o despărțire?
  • Dacă ai trecut printr-o despărțire, îți sună cunoscute cuvintele prezentate mai sus?
  • Acum că știi aceste informații, cum schimbă asta modul în care interacționezi în relație cu partenerul sau partenera ta?

Răspunde mai jos la această postare și hai să pornim un dialog pe această temă.

 

 

#relatii #despartire #cuplu #putereamintii
amintiri neplacute martor - puterea mintii

Cea mai Simplă Metodă de a Scăpa de Amintiri Neplăcute

Cea mai Simplă Metodă de a Scăpa de Amintiri Neplăcute

Pe scurt: Perspectiva din care sunt ne amintim amintirile, schimbă aceste amintiri.


Amintirile asociate, adică cele în care revedem un eveniment ca și cum am vedea prin ochii noștrii tind să le facă mai puternice.

Dacă ne reamintim acel eveniment ca și cum am privi din afară, persoana a treia, ca un martor, atunci amintirea e mai slabă în internsitate iar emoția simțită este mult mai redusă.

Aceasta este o metodă foarte simplă și eficientă care ne permite să procesăm amintirile diferit și astfel să modificăm modul în care acestea ne influențează.

Dacă NU dorim ca o amintire din trecut să ne mai afecteze, putem pur și simplu să schimbăm punctul de vedere!

Constatările au implicații pentru tratamentul unor afecțiuni precum depresia, fobia, anxietatea sau tulburarea de stres post-traumatic, care implică recurența amintirilor tulburătoare.

 

Ce spun specialiștii

 

Dr. Peggy St. Jacques, co-autor al studiului, a declarat:

„Perspectiva noastră, atunci când ne amintim, schimbă regiunile din creier responsabile de memorie și modul în care aceste regiuni ale creierului interacționează împreună”.

 

Cum s-a realizat studiul

eliminare amintiri neplacute - puterea mintii

În acest studiu participanți își aminteau evenimentele din perspective diferite, iar creierul lor era scanat în acest timp pentru a vedea care sunt zonele din creier care se activează si în ce mod se activează.

Rezultatele au arătat că amintirea din perspectiva de observator a dus la o interacțiune mai mare între regiunile creierului importante pentru memorie și zonele care construiesc reprezentări mentale complexe ale evenimentelor.

 

Dr. St. Jacques a spus:

„Aceste descoperiri susțin un număr mare de alte studii mai mare de cercetări care arată că modul în care ne amintim ceva este un proces activ care poate influența și chiar distorsiona acele amintiri.

Adoptarea unei perspective de observator implică vizualizarea trecutului într-un mod nou, ceea ce necesită o interacțiune mai mare între regiunile creierului care ne susțin capacitatea de a ne aminti detaliile și de a recrea imagini mentale”.

Se știe că amintirile care provoacă frică sunt greu de eliminat iar amintirile care au un puternic conținut emoțional durează cel mai mult.

Amintindu-ne evenimentele din postura de martor la eveniment poate fi o abordare terapeutică utilă, a spus dr. St. Jacques:

„Acesta poate fi un mod eficient de a face față amintirilor tulburătoare prin vizionarea trecutului de la distanță și reducerea intensității emoțiilor pe care le simțim”.

 

Concluzii

Aceste studiu vine să confirme odată în plus, faptul că tehnici foarte simple, cum ar fi Hipnoza Regresivă și Linia Timpului pot fi extrem de eficiente în a rezolva traume din trecut într-un mod foarte rapid și eficient.

Dacă vrei să afli mai multe depsre aceste tehnici precum și alte metode de dezvoltare personală și autovindecare vino în Biblioteca Puterea Minții, cea mai mare resursă din acest domeniu din România.

 

 

Studiul a fost publicat în revista Cortex (Iriye & St. Jacques, 2020).
introvertit - puterea mintii

Ești un Bun Psiholog?

Vrei să știi dacă ai calități înnăscute de psiholog?

Ca să spunem lucrurilor pe nume, unii oameni sunt mai buni psihologi ca alții atunci când vine vorba de terapie sau consiliere. Dar care sunt aceștia?

Ei bine, un studiu realizat cu peste 1000 de persoane ne dezvăluie acest secret!

introvertit - puterea mintii

Oamenii care sunt mai triști și mai introvertiți sunt cei mai buni psihologi naturali, obținând cel mai mare scor la diferite teste despre natura umană, aratî noi cercetări.

Rezultatele Studiului

Concluzia vine dintr-un studiu în care persoane fără nici o pregătire în doemeniul psihologiei au primit teste despre fenomene psihologice de bază.

Pe lângă faptul că erau mai triști și mai introvertiți, cei care au obținut cel mai mare scor au fost, de asemenea, mai deștepți și mai curioși.

Domnul Anton Gollwitzer, primul autor al studiului, a spus:

„Se pare că ci mai triști sunt mai înțelepți.
Nu privesc lumea prin lentile roz, așa cum fac oamenii joviali și extrovertiți „.


Unele dintre întrebările adresate a peste 1.000 de persoane din studiu au inclus:

  1. Oamenii lucrează mai mult în grupuri sau ca indivizi?
  2. Se simt oamenii mai responsabili pentru comportamentul lor când sunt în grupuri sau când sunt singuri?
  3. Funcționează catharsisul: dacă sunt supărat, și îmi manifest supărarea pe o păpușă, mă va face asta să mă simt mai bine?

Răspunsurile sunt: ​​oamenii au tendința de a fi mai putin productivi în grupuri, de asemenea, simt mai puțină responsabilitate în grupuri și bătutul unei păpuși nu eliberează emoții.

Faptul că persoanele introvertite se descurcă mai bine la aceste teste este fascinant.
Dl. Gollwitzer a declarat:

„S-ar putea ca oamenii melancolici, introvertiți, să petreacă mai mult timp observând natura umană decât cei care sunt ocupați să interacționeze cu alții sau să fie mai exacți la introspecție.

Oricum, acest lucru demonstrează un aspect de apreciat al introvertitilor ”.



Cercetătorii au descoperit că a fi un bun psiholog natural provine din a avea o imagine mai exactă despre sine și despre ceilalți.


Domnul Gollwitzer a spus:

„Acești psihologi sociali „naturali” pot fi capabili să interpreteze și chiar să prezică schimbările sociale din societatea noastră pentru că înțeleg mai bine fenomenele sociale. Poate că sunt exact ceea ce lipsește din actuala noastră guvernare și pozițiile de putere.”



Întrebări pentru tine:

  1. Ești introvertit sau extrovertit?
  2. Consideri că îi înțelegi pe cei din jur mai bine decât restul?

 

Scrie răspunsul tău mai jos și hai sa discutăm pe acest subiect!

Studiul a fost publicat în revista  Social Psychology (Gollwitzer & Bargh, 2018).
Cum știi dacă ai de-a face cu un narcisist? Te uiți la semnătura sa.

Narcisist? Află 3 secrete din semnătura sa

Studiile arată că persoanele cu semnături mai mari sunt narcisiști.

Pentru ca un scris sau o semnătură să fie considerată mare, trebuie să aibă mai mult de 3 milimetri în zona de mijloc a scrisului.

 

Cum s-a realizat studiul despre narcisism

Concluzia vine dintr-un studiu asupra semnăturilor a 500 de directori economici.

Semnăturile au fost preluate din documentele notariale furnizate Comisiei pentru valori mobiliare și bursă.

S-a descoperit astfel că, cei cu cele mai mari semnături, erau cei care aveau cel mai adesea tendința de a eluda legea.

În cazul de față, raportarea greșită a veniturilor companiei sau controale interne mai puțin riguroase.

Dr. Charles Ham, unul dintre autorii studiului, a declarat:

„Într-un cadru ideal, cel mai probabil că ai fi luat direct legătura cu directorul și l-aii fi pus să facă un test de personalitate.
Dar, adesea, asta nu este posibil.
Semnătura vine direct de la executiv.
Am utilizat două teste de laborator pentru a stabili legătura între mărimea semnăturii și narcisism. ”

Uneori, oamenii consideră că narcisismul este un avantaj, a spus dr. Ham:

„Când oamenii se gândesc la narcisism, primul lor gând este Steve Jobs. O consideră o trăsătură bună. ”

Cu toate acestea, doar unele părți ale narcisismului sunt pozitive, cum ar fi încrederea în sine.

 

Legătura dintre Narcisism și Semnătură

Cercetătorii au descoperit că o semnătură mare are legătură doar cu părțile mai întunecate ale narcisismului, cum ar fi autoritatea și exploatarea.

Dr. Ham a spus:

„Am căutat firul comun și nu l-am găsit.
La început nu am prevăzut că mărimea semnăturii va fi legată doar de elementele întunecate ale narcisismului. Dar asta am găsit. ”

 

Cum știi dacă ai de-a face cu un narcisist? Te uiți la semnătura sa.

Donald Trump si semnatura sa

 

Profesorul Nick Seybert, coautor al studiului, a declarat:

„Am luat în calcul factori precum genul, statutul și istoricul corporativ.
De asemenea, am măsurat mărimea semnăturilor CEO pentru a determina interacțiunea – și pentru a vedea dacă a fost cu adevărat CFO-ul care a condus procesul de supraveghere. „

 

Cum poți detecta o persoană narcisistă prin scris?

Grafologia este studiul scrisului. Grafologia este o știință foarte bine documentată și cu set foarte clar de reguli și criterii.

Alte modalități de a detecta narcisismul într-o semnătură sunt:

  • utilizarea de linii suplimentare
  • utilizarea de semne de exclamare
  • dimensiunea scrisului în partea sa de mijloc. Dacă depășește 3 milimetri, acesta poate fi un semn foarte clar.

 

Ce alte semne mai cunoști despre narcisiști?

Scrie răspunsul tău într-un comentariu mai jos și hai să pornim o discuție pe acest subiect!

 

 

 

 

Studiul a fost publica în Journal of Research in Personality (Mailhos et al., 2016).
Perfomanța Creierului

Perfomanța Creierului Crește cu 13% folosind Stimularea Electrică

Perfomanța creierului crește cu aproximativ 13% iar asta este cel mai vizibil mai ales când vine vorba de învățarea unei limbi străine.

Într-un nou studiu publicat în revista Știința Învățării, cercetătorii au arătat că atunci când creierul este stimulat electric cu mici șocuri,  abilitățile sale se îmbunătățesc iar participanții la studiu au putut recunoaște tonurile limbilor străine mult mai bine. Acest efect care a dăinuit și după stoparea stimulării.

„Oamenii sunt învățători excelenți”, scriu cercetătorii. „Cu toate acestea, o excepție notabilă și bine documentată este achiziția de categorii de vorbire nativă la vârsta adultă.”

Prin stimularea nervului vag, participanții au putut să identifice și să distingă mai bine patru tonuri diferite din limba chineză.

Este știut faptul că, spre exemplu, glumele sunt cel mai dificil de înțeles sau tradus, dintr-o limbă în alta. Iar sensul unei glume stă adesea chiar în tonul vocii sau tonul informației.

Este impresionant, deoarece diferențierea dintre cele patru tonuri comune este extrem de grea pentru vorbitorii nativi de limba engleză care nu sunt obișnuiți să folosească limbile tonale.

În general, s-a observat o îmbunătățire de 13 la sută când oamenii au distins între perechi de tonuri de limba chineză, în comparație cu cei care nu au primit stimulare cerebrală – deși efectul a fost aproape imperceptibil, mai dificil.

„Faptul că stimularea non-invazivă a nervilor periferici ușurează învățarea unei limbi străine este foarte încurajator pentru îmbunătățirea performanței cognitive pe o gamă largă de domenii”, a spus într- o declarație Fernando Llanos, cercetător postdoctoral la laboratorul cerebral sonor al Universității din Pittsburg și autor principal al studiului.

Același efect ar putea fi extrapolat la învățarea tiparelor sonore ale altor limbi, potrivit cercetătorilor.

Perfomanța Creierului și învățarea

„În general, oamenii tind să se descurajeze de cât de greu poate fi învățarea limbilor străine, dar dacă ai putea să oferi cuiva șansa să aibă rezultate cu 13 – 15 la sută mai bune chiar de la prima sesiune, cu siguranță că ar fi mult mai probabil să vrea să continue”, a spus Matthew Leonard, profesor asistent de chirurgie neurologică la Universitatea din California, San Francisco și coautor al studiului.

Cercetătorii cercetează acum dacă extinderea sesiunilor de învățare cu stimulare ar putea îmbunătăți efectul pentru tonurile mai dificil de diferențiat.

Același tip de stimulare a creierului, din aceeași zonă, nervul vag, a fost folosită în tratamentul epilepsiei în trecut și este acum obiectul altor studii care investighează dacă ar putea ajuta la tratarea depresiei sau chiar a bolilor inflamatorii.

Cu toate acestea, aceste tratamente tind să fie mult mai invazive în comparație cu metoda folosită în acest studiu.

 

Perfomanța Creierului

Perfomanța Creierului

„Am observat efecte foarte puternice de învățare  care s-au obținut într-un mod complet non-invaziv și sigur, ceea ce face ca tehnologia să fie scalabilă la o gamă mai largă de aplicații atât pentru consumatori cât și mediul medical cum ar fi spre exemplu reabilitarea după accident vascular cerebral”, autorul principal Bharath Chandrasekaran, profesor și vicepreședinte de cercetare la Școala de Științe a Sănătății și Reabilitării Universității din Pittsburgh, se arată în comunicat.

Cunoșterea cel puțin a unei limbi străine ajută enorm la performanța creierului și dezvoltarea abilităților cognitive și mentale, cum ar fi memoria, înțelegerea noilor concepte, asimilarea de noi informații.

distorsiunile mintii

Distorsiunile Minții

Distorsiunile Minții

Distorsiunile Minții ne fac să ne speriem, să ne îndrăgostim, să fugim sau… să încremenim!

Iată mai jos un exemplu foarte clar și foarte simplu care demonstrează modul în care mintea distorsionează realitate.

Deși distorsiunile pot fi de mai multe tipuri, nu doar vizuale, în acest articol vom prezenta o distorsiune bazată pe simțul văzului.

Vederea ta periferică constituie o parte din câmpul tău general vizual, care are în jur de 190 de grade. Cu toate acestea, este departe de a fi perfectă și uneori ne determină să vedem lucruri care nu există cu adevărat.

 

Exemplu de Distorsiune a Minții

Iată un mod super simplu de a evidenția asta.

Tot ce trebuie să faci este să te concentrezii pe crucea din centrul imaginii de mai jos, fără a muta  privirea. Vei observa cum vederea ta periferică transformă fețele obișnuite ale oamenilor și aceștia devine „monștrii”.

Distorsionarea Mintii

 

WOW!! Fețele încep să se distorsionez, nu-i așa?

Și, cu cât privim mai mult în centrul imaginii, cu atât mai mare este distorsiunea.

Dar de ce se întâmplă asta?

 

De ce Distorsionează Mintea?

Vom explica totul pas cu pas.

Retina are o zonă care se numește punctul galben. Conține cel mai mare număr de receptori din globul ocular, datorită cărora putem vedea mai clar o anumită zonă.

Această zonă mai este numită și câmpul vizual principal. Acesta acoperă aproximativ 10% din întreaga gamă a vederii noastre și evidențiază zona sau suprafața pe care ne concentrăm privirea și atenția.

În acest caz, principalul nostru câmp de vedere este gol; există doar o zonă neagră în care este conturată foarte vag o cruce albă.

Creierul încearcă să ia informații din alte surse situate în afara câmpului principal – în acest caz, imaginile alternante din stânga și din dreapta.

Aceste surse nu sunt foarte „de încredere” iar creierul încearcă să le combine într-o singură imagine.

De asemenea, încearcă să proceseze fotografiile într-o perioadă foarte scurtă de timp, deoarece imaginile se schimbă foarte repede. Drept urmare, capacitatea de a discerne fețele dispare, iar creierul unește pur și simplu diferite caracteristici de la diferite fețe într-un singur întreg.

Acesta este motivul pentru care ajungem să vedem „monștri”!

Foarte interesant nu-i așa?

 

Distorsiunile Minții în viața de zi cu zi

Putem oare trage o paraleleă între această reacții fiziologică și una psihologică?

Una în care mintea omului vede ceva ce nu există?

De câte ori nu ai “înțeles” ceva care s-a dovedit că de fapt nu era corect sau real?

De câte ori nu am “perceput” sau “intuit” lucruri care nu se întâmplau cu adevărat ci erau de fapt creația minții noastre, efortul minții de a umple un gol.

Atenție, această nevoie de a “umple un gol” se manifestă atât pozitiv cât și negativ.

Atât atunci când ne este teamă de ceva ce nu există cât și atunci când apreciem pe cineva care nu merită.

Atât atunci când ne este frică de ceva sau cineva doar pentru că “intuim” că ne poate face rău cât și atunci când ne îndrăgostim de cineva pentru că “vedem” la acea persoană calitățile pe care nu le are de fapt.

Cu toții avem o pată galbenă.

De aceea este atât de important să îți folosești puterea minții și să verifici mereu dacă ceea apare în fața ta este cu adevărat acolo sau este doar creația minții tale.

 

Acum e rândul tău:

  1. Ce părere ai despre modul în care ne păcălește minte?
  2. Ce alte distorsiuni ale minții cunoști?
  3. Ai un exemplu de distorsiune a minții cu care te-ai confruntat?

Scrie răspunsul tău într-un comentariu mai jos și hai să pornim o conversație pe acest subiect!

 

 

 

 

Cele mai triste momente din viata

Cele mai triste evenimente din viață sunt…

Cele mai triste evenimente din viață

Cele mai triste evenimente din viață sunt moartea cuiva foarte apropiat (familie), probleme de sănătate, și pierderi financiare mari.

Studiul celor mai triste evenimente

Cele mai triste momente din viata

Cele mai triste momente din viata

Noile cercetări arată că oamenii au nevoie de aproximativ patru ani pentru a-și reveni după cele mai triste evenimente din viață, cum ar fi doliul, problemele de sănătate, sau pierderi financiare mari.

În schimb, cele mai fericite evenimente din viață – căsătoria, nașterea și un câștig financiar major – ne oferă de obicei un impuls de fericire pentru aproximativ doi ani.

Multe evenimente majore din viață, cum ar schimbarea locuinței sau obținerea unui nou loc de muncă, au un efect relativ redus asupra fericirii, a mai relevat studiul.

 

Dr. Nathan Kettlewell, primul autor al studiului, a declarat:

Căsătoria, nașterea și un câștig financiar major au produs cea mai mare creștere a nivelului stării de bine, însă acestea nu au dus la o fericire de lungă durată – efectul pozitiv s-a diminuat și consumat în general după aproximativ doi ani.

În același timp, au existat și efecte benfice generate de așteptarea unor evenimente fericite cum ar fi căsătoria și nașterea. Starea de bine a crescut în mod constant înainte de aceste evenimente.

 

Cum s-a realizat studiul

Cele mai triste momente din viata - bani

Cele mai triste momente din viata – bani

Studiul a urmărit evenimentele majore de viață a 14.000 de persoane din Australia timp de peste 12 ani.

Cele mai importante patru evenimente din viață sunt:

  • obținerea unui nou loc de muncă,
  • schimbarea locuinței,
  • sarcina,
  • vătămarea sau boala la un membru al familiei apropiate

Rezultatele au arătat că evenimentele care au avut cel mai mare impact negativ asupra stării de bine au fost:

  • pierderi financiare mari,
  • probleme de sănătate și
  • decesul unui partener

Cei care au avut cel mai mare impact pozitiv au fost:

  • un câștig financiar mare,
  • căsătoria și
  • nașterea un copil.

În schimb, a fi concediat, a fi promovat și a schimba locuința au avut un efect relativ redus asupra stării de bine.

Dr. Kettlewell a spus:

Evenimentele de viață care au afectat cel mai puternic starea de bine au fost moartea unui partener sau a unui copil, separarea, o mare pierdere financiară sau un o problemă majoră de sănătate.

Dar chiar și în aceste situații și experiențe negative, oamenii au revenit la starea de bine de dinainte de șoc în aproximativ patru ani.

Satisfacția și Starea de Bine

Cercetătorii au luat în calcul două tipuri diferite de fericire: starea de bine și satisfacția vieții.

Satisfacția vieții este modul în care oamenii își evaluează viața în general, în timp ce fericirea se referă la emoția resimțită în momentul respectiv.

Evenimentele de viață precum căsătoria și pensionarea i-au făcut pe oameni mai mulțumiți de viața lor, dar nu au făcut o mare diferență în modul în care resimt fericirea.

Persoanele care au copii s-au simțit destul de mulțumiți în primul an, dar au fost semnificativ mai puțin fericiți.

Dr. Kettlewell a spus:

Chiar dacă goana după fericire poate fi o atitudine greșită, rezultatele sugerează că cele mai bune șanse de îmbunătățire a stării de bine ar putea fi prevenirea șocurilor negative, de exemplu prin stabilirea unor relații puternice, investiția într-o sănătate bună și gestionarea riscurilor financiare.

Și ne putem consola din faptul că, deși ia timp, bunăstarea se poate recupera chiar și din cele mai grave circumstanțe.

 

Întrebări pentru tine:

  1. Ai avut momente triste în viața ta?
  2. Cât timp a trecut până ți-ai revenit de pe urma lor?
  3. Care a fost cel mai fericit moment din viața ta?

Scrie răspunsul tău într-un comentariu mai jos!

 

 

 

 

Studiul a fost publicat în – Population Health (Kettlewell et al., 2020).
tratarea depresiei - terapia metacognitiva

Tratarea Depresiei prin Terapia Metacognitivă

Tratarea Depresiei prin Terapia Metacognitivă



Această metodă pentru tratarea depresiei este mai rapidă și mai eficientă decât Terapia Cognitiv Comportamentală.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este adesea privită drept metoda etalon când vine vorba de tratarea depresiei.

Cu toate acestea, un nou studiu a descoperit că Terapia metacognitivă dă rezultate mai bune și este mai rapidă.

Trei sferturi dintre pacienții cu depresie s-au recuperat după ce li s-a administrat terapia metacognitivă, comparativ cu doar jumătate din CBT.

 

Ce este Terapia Metacognitivă?

Terapia metacognitivă presupune focalizarea pe procesele de bază ale gândirii.

Se concentrează asupra modului în care gândesc oamenii, în contrast cu terapia cognitiv comportamentală, care se concentrează pe conținutul gândurilor.

Un exemplu simplu de metacunoaștere este acela de a realiza că ești predispus să ai gânduri  depresive repetitive – ceea ce psihologii numesc ruminație.

Terapia Metacognitivă te ajută să înveți cum să faci față ruminației mai eficient.

O strategie este aceea de a învăța că gândurile sunt doar gânduri și nu reflectă de fapt realitatea. Iar adesea, aceste gânduri sunt negative sau întunecate.

Orice gând ai avea, tu îi  permiți să rămână sau să plece mai departe fără a provoca suferință.

 

Profesorul Adrian Wells, autorul studiului, a declarat:

„Terapia Cognitiv Comportamentală a fost principala metodă terapeutică în tratarea pacienților cu depresie majoră, timp de mulți ani atunci și a avut cu diferite grade de succes.

Nu știm sigur de ce Terapia MetaCognitivă ar putea fi mai eficientă, dar este o metodă care are o bază științifică solidă, fondată pe cele mai recente studii și descoperiri din psihologia cognitivă.

Suntem foarte încântați de rezultate.

Focusul celor două tratamente este diferit: TMC își propune să schimbe procesele de control mental de bază care au fost afectate, în timp ce TCC își propune să modifice conținutul gândirii și se bazează mult mai mult pe observația clinică ”.

 

Cum s-a realizat studiul

Studiul a inclus 174 de persoane cu depresie majoră, dintre care 85 au primit terapie metacognitivă și 89 au primit terapie cognitiv comportamentală.

La șase luni după terapie, 74 la sută dintre pacienții care au primit terapie metacognitivă s-au recuperat, comparativ cu doar 52 la sută dintre cei care au primit CBT.

Terapia metacognitivă a fost, de asemenea, mai rapidă, având în medie 5,5 sesiuni, comparativ cu 6,7 pentru TCC.

Profesorul Wells, care a dezvoltat terapia, consideră că are un viitor luminos:

„Credem că TMC poate costa mai puțin decât TCC, dar până în prezent nu au fost efectuate analize formale.

Cu toate acestea, TMC pare să dea mai rapid rezultatele, astfel încât să fie necesare mai puține sesiuni.

Credem că TMC poate fi mai ușor de utilizat, deoarece are un set esențial de principii care pot fi aplicate la multe tipuri de tulburări și nu depinde de testarea realității diferitelor gânduri negative.

În schimb, ajută pacienții să reducă procesul de gândire negativă repetitivă și îngrijorătoare. ”

Pe lângă aceste două modalități de tratare a depresiei, există desigur și terapia prin hipnoză, care este cea mai rapidă și eficientă și care se poate aplica de către oricine.

Chiar mai mult, cei care suferă de depresie, pot să aplice singuri diferite tehnici de autohipnoză fiind astfel complet independenți de alte terapii sau de alți terapeuți.

Autohipnoza este o metodă folosită atât în domeniul medical cât și în cel al terapiilor psihologice dar și pentru dezvoltarea personală și spirituală.


Întrebări pentru tine:

  1. Ai auzit de Terapia metacognitivă până acum?
  2. Ai folosi această metodă pentru tratarea depresiei sau a anxietății?
  3. Ai folosi hipnoza sau autohipnoza?

Scrie răspunsurile tale mai jos și hai să  pornim un dialog pe acest subiect!


Studiul a fost publicat în jurnalul Frontiers in Psychology (Wells, 2020).
fitnes si IQ

Legătura dintre Fitnes și IQ

Există oare o legătură între Fitnes și IQ?

Unul dintre cele mai mari mituri despre IQ că acesta nu poate fi schimbat.

Nimic mai greșit!

Studiile arată că persoanele care sunt în formă fizică bună, sănătoasă, continuă să aibă un coeficient de coeficiență intelectuală mai mare la bătrânețe.

A fi apt fizic duce la o mai bună stare cognitivă, contribuind la reducerea deteriorării naturale cauzate de îmbătrânire.

Faptul că IQ-ul nu poate fi schimbat este unul dintre cele mai mari mituri și unul foarte greșit.

De fapt, abilitățile cognitive pot crește semnificativ în timpul adolescenței.

Cum s-a realizat studiul depsre fitnes și IQ

puterea mintii - fitness si iq

Acest studiu a revelat că IQ-ul poate crește cu până la 20 de procente în doar patru ani.

Cu vârsta, însă, lipsa activității fizice face ca abilitățile cognitive să se estompeze.

Cu toate acestea, acest studiu arată că a abilitatea fizică îi ajută pe oameni să fie mai deștepți mai mult timp.

Participanții la Studiu

Studiul a inclus 460 de persoane care au fost urmărite de la 11 ani până la 79 de ani.

Rezultatele au arătat că starea fizică a contribuit cu peste 3 la sută la capacitatea cognitivă a persoanelor la bătrânețe, chiar și după ce au luat în considerare IQ-ul lor la vârsta de 11 ani.

Dr. Ian Deary, primul autor al studiului, a declarat:

„Rezultatul important al studiului este că fitnessul contribuie la o mai bună capacitate cognitivă la bătrânețe.

Astfel, două persoane care încep cu același IQ la vârsta de 11 ani, persoana care se încadrează la 79 de ani va avea, în medie, o funcție cognitivă mai bună. ”

Starea fizică a oamenilor a fost măsurată în funcție de cât le-a luat să meargă șase metri, funcția pulmonară și puterea de apucare.

Dr. Deary a spus:

„Celălalt rezultat remarcabil a fost că IQ-ul din copilărie a fost în mod semnificativ legat de funcția pulmonară la 79 de ani.

Participanții cu un IQ ridicat în copilărie au avut mai multe șanse să aibă funcții pulmonare mai bune la 79 de ani.

Acest lucru se poate întâmpla din cauza faptului că persoanele cu inteligență mai mare ar putea răspunde mai favorabil la mesajele de sănătate despre a rămâne în formă. ”

Oamenii care erau lucrau în mediul profesional și care aveau niveluri superioare de educație tindeau să aibă o formă de fitness mai bună și scoruri mai mari pentru abilitățile cognitive.

Legătura dintre educație, fitness, ocupație și IQ este cu siguranță un cerc virtuos.

Tinerii adulți care sunt în formă fizică bună, au un coeficient de coeficiență intelectuală mai mare și sunt mai predispuși să meargă la studii superioare, a descoperit un studiu anterior.

 

Întrebări pentru tine:

  1. Faci sport? Mișcare? Fitness?
  2. De la ce vârstă ai început sau… La ce vârstă te-ai oprit din a mai face?
  3. După ce ai citit acest articol, te apuci din nou?

Scrie răspunsurile tale în comentariu la această postare și spune-ne părerea ta!

The study was published in the journal Neurology (Deary et al., 2006).