Arhive lunare: mai 2021

Aproape 100.000 de tineri români sunt dependenți de jocuri de noroc, arată un studiu efectuat la finalul anului 2016. Numărul lor, ca și cel al sălilor de joc crește exponențial în fiecare an. Jocurile de noroc sunt privite la început ca o formă de distracție, însă în multe cazuri joaca devine o adicție periculoasă. Dependența de jocuri de noroc este o tulburare de control a impulsurilor. Dacă ești un jucător compulsiv, nu poți controla impulsul de a juca sau paria, chiar și atunci când are consecințe negative pentru tine sau pentru cei dragi.

Nu poți să citești acum? Ascultă acest articol cu ușurință

Ce este dependența de jocuri de noroc?

 Dependența apare atunci când jocurile de noroc trec de la o distracție inofensivă la o obsesie nesănătoasă, cu consecințe grave. Indiferent dacă vorbim despre pariuri sportive, ruletă, păcănele, poker sau sloturi – într-un cazinou sau online – dependența de jocuri de noroc îți poate tensiona relațiile, poate interfera cu munca și poate duce la un dezastru financiar. Dependența de jocuri de noroc  este clasificată ca o tulburare de control a impulsurilor. Dacă ești un jucător compulsiv, vei juca indiferent de consecințe – chiar și atunci când știi că șansele sunt împotriva ta sau că nu îți permiți să pierzi. O dependență sau o problemă cu jocurile de noroc este adesea asociată cu alte tulburări de comportament sau dispoziție. Mulți jucători cu probleme suferă, de asemenea, de probleme de abuz de substanțe, ADHD, stres, depresie, anxietate sau tulburări bipolare. Dependența de jocuri de noroc a fost recunoscută ca o tulburare adictivă târziu, în cea de-a cincea ediția a DSM – Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale – abia în 2013. Dependența de jocuri de noroc a fost considerată mult timp o tulburare de control a impulsului asemănătoare cleptomaniei sau piromaniei însă studiile din domeniu au descoperit că persoanele dependente de jocuri de noroc au mai multe caracteristici în comun cu dependenții de droguri și cu alcoolici, atât din punct de vedere al comportamentului lor cât și la nivelul structural al creierului. Aceste descoperiri au revoluționat profund modul în care este percepută dependența de jocuri de noroc conducând totodată și la dezvoltarea unor noi metode de tratament. Principiul de funcționare al adicției Așa cum explică un articol din publicația științifică Scientific American, Asociația Americană de Psihologie (APA) și-a bazat această definire pe studiile din domeniul neuroștiinței care au urmărit schimbările ce au loc la nivelul creierului pe măsură ce dependența de jocuri de noroc se dezvoltă. În mijlocul creierului nostru o serie de circuite cunoscute sub denumirea de “sistem de recompense” conectează diversele regiuni craniene cu rol în memorie, mișcare, plăcere și motivație. Atunci când desfășurăm anumite activități plăcute neuronii din sistemul de recompense secretă dopamină, lucru care ne crește satisfacția și ne încurajează să facem din acea activitate un obicei. Odată cu trecerea timpului, manifestarea regulate a obiceiului nu mai induce același efect puternic de euforie. Creierul se adaptează și nu mai secretă dopamină, apare toleranța și este nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a putea ajunge iar la starea de fericire deplină. În funcție de gradul de severitate al dependenței poate apărea sevrajul și atunci căile neurale care conectează sistemul de recompense cu cortexul prefrontal se slăbesc și datorită faptului că impulsurile sunt controlate de cortexul prefrontal, dependenților le este din ce în ce mai greu să se oprească. Jucătorii de noroc patologici și dependenții de droguri împărtășesc multe din predispozițiile genetice pentru impulsivitate și recompensare. Exact cum dependenții de substanțe au nevoie de doze din ce în ce mai mari la fel și jucătorii de noroc compulsivi se angajează în acțiuni din ce în ce mai riscante. Ambele categorii ajung în sevraj atunci când nu mai primesc ceea ce își doresc.

Cauze si factori de risc

Jocurile de noroc pot duce la o serie de probleme dramatice, dar dependența se poate întâmpla oricui. Nimeni nu poate prezice cine va dezvolta o dependență de jocuri de noroc sau dependență de păcănele. Mulți dintre cei care dezvoltă o dependență de jocuri de noroc sunt considerați oameni responsabili și de încredere, dar unii factori pot duce la o schimbare a comportamentului. De cele mai multe ori, nici ei nu își dau seama când distracția sau relaxarea se transformă în adicție. Factori care pot conduce la dependența de jocuri de noroc:

•   circumstanțe traumatice: divorț, deces în familie, accident, pierderea locului de muncă etc.
•   stresul legat de locul de muncă
•   tulburări emoționale, cum ar fi depresia sau anxietatea
•   singurătate
•   depresie, stări de anxietate sau tulburări de personalitate
•   alte dependențe, cum ar fi drogurile sau alcoolul
•   utilizarea anumitor medicamente, de exemplu, medicamente antipsihotice care au fost corelate cu un risc mai mare de dependență de jocuri de noroc
•   sexul, deoarece este mai probabil să afecteze bărbații decât femeile
•   factori de mediu, cum ar fi prietenii sau oportunitățile disponibile

Studiile au sugerat că persoanele cu tendință de a dezvolta dependențe și care se confruntă deja cu astfel de probleme, pot fi mai expuse riscului. Factorii genetici și neurologici pot juca și eu un rol. Un studiu care a analizat vârsta de debut a tulburărilor de joc a constatat că 69% dintre adolescenți au raportat că au început jocurile de noroc înainte de vârsta de 12 ani. Jocurile de noroc în copilărie și adolescență cresc riscul de a dezvolta dependență de jocuri de noroc la maturitate. Statisticile privind vârsta dependenței de jocuri de noroc indică faptul că un debut mai timpuriu este legat de severitatea crescută a dependenței de jocuri de noroc și, în general, de sănătatea mintală mai slabă. 16-24 de ani Copiii și adolescenții care joacă jocuri de noroc online gratuite au mai multe șanse să ajungă să parieze ca adulți. Aproximativ 1 din 25 de adolescenți au o problemă cu jocurile de noroc 25 – 45 de ani Jocurile de noroc compulsive sunt cele mai frecvente la persoanele mai tinere și de vârstă mijlocie De la 45 de ani în sus Adulții mai în vârstă pot fi mai vulnerabili la jocurile de noroc compulsive dacă experimentează singurătate sau izolare. S-a constatat că această grupă de vârstă nu are dificultăți deosebite în privința jocurilor de noroc ca dependență și în înțelegerea acesteia ca pe o afecțiune tratabilă. Majoritatea persoanelor din această grupă de vârstă consideră că jocurile de noroc compulsive sunt o deficiență morală.

Simptome dependența jocuri de noroc

Jocurile de noroc reprezintă o activitate diversă, astfel încât există și diferite tipuri de dependență de jocuri de noroc. Nu este întotdeauna evident momentul când individul devine dependent. Contrar credinței populare, jocurile de noroc nu se limitează la mașinile de joc, cazinourile sau cărțile de joc. Achiziționarea de bilete la loterie, participarea la tombole sunt de asemenea forme de jocuri de noroc, chiar dacă prezintă mai puține riscuri de adicție. Jocurile de noroc reprezintă un fenomen pe care îl întâlnim în diverse forme. Oamenii pariază pentru meciuri sportive, joacă în cazinouri, în online sau privat cu prietenii. Câștigul sau pierderea implica bani, posesiuni și chiar efecte non-fizice ca mândria, timpul sau favorurile. Definiția ‘’jocurilor de noroc”  ar putea să fie “asumarea riscului în speranța unui rezultat dorit”. Jocurile de noroc se bazează pe așteptări, pe speranță, pe dorință, dar mai presus de toate, se bazează pe mult noroc. Din păcate, șansele sunt mereu împotriva jucătorului, pentru fiecare victorie vor fi multe pierderi. Însă cei mai mulți jucători își amintesc doar victoriile, acel sentiment de euforie, și la fel ca un dependent de droguri, vor face orice pentru a obține iar și iar acel sentiment, cu orice preț. Cu cât vor pierde mai mult, cu atât își doresc să joace mai mult pentru a atinge iar starea euforică a câștigului. Și așa se instalează dependența de jocuri de noroc. Dr. Timothy Fong, profesor de psihiatrie la Universitatea din California, este co-director al unui program de studii specializat în studiul jocurilor de noroc. El descrie simptomele principale ale dependenței de jocuri de noroc prin:

•   distorsiuni cognitive
•   comportament impulsiv
•   pierderea controlului și continuarea jocului în ciuda înregistrării unor pierderi foarte mari

Acest tip de comportament nu este normal și nu face parte din activitatea de tip recreațional. Dependența de jocuri de noroc este deseori clasificată ca o “boală ascunsă”, deoarece nu există semne sau simptome fizice evidente, cum se întâmplă în cazul altor dependențe. Este posibil să ai o problemă cu jocurile de noroc dacă:

•   Simți nevoia să ascunzi pasiunea pentru jocurile de noroc. Joci în secret sau minți în legătură cu cât de mult pariezi, simțind că alții nu vor înțelege sau speri că îi vei surprinde la un moment dat cu o mare victorie
•   Ai o problemă de control. După ce începi să joci, mai poți pleca sau rămâi până îți termini toți banii?
•   Joci chiar și atunci când nu îți permiți financiar. Folosești banii pentru cheltuielile lunare, casnice, de hrană și confort pentru a continua jocul.
•   Familia și prietenii sunt îngrijorați și nu înțeleg pasiunea și controlul pe care tu îl afișezi. Negarea este un efect normal în cazul adicției de jocuri de noroc.
•   Ești preoupat de jocurile de noroc, cum ar fi planificarea constantă a modului de a obține mai mulți bani din jocuri de noroc.
•   Trebuie să pariezi cu sume bani tot mai mari pentru a obține același senzație de satisfacție.
•   Încercarea de a controla, reduce sau opri jocurile de noroc, fără succes. Te simți neliniștit sau ușor iritabil atunci când încerci să reduci jocurile de noroc.
•   Încercarea de a recupera banii pierduți jucând mai mult (urmărind pierderile)
•   Periclitarea sau pierderea unor relații importante, a unui loc de muncă sau a oportunităților de muncă din cauza jocurilor de noroc

Fă testul dependenței jocurilor de noroc

   

 Diagnostic pentru dependența jocurilor de noroc

Pentru un diagnostic al dependenței de jocuri de păcănele (și orice alte jocuri de noroc), DSM-5   (Manual de Diagnostic si Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale)  afirmă că o persoană trebuie să arate sau să experimenteze cel puțin patru dintre următoarele simpome în ultimele 12 luni:

•   Nevoia de a paria cu sume tot mai mari de bani pentru a resimți entuziasmul inițial.
•   Stare de neliniște și iritabilitate dacă încearcă să se oprească din a juca.
•   Încercări repetate nereușite de a opri, controla sau reduce jocurile de noroc.
•   Gânduri obsesive și planuri legate de jocurile de noroc.
•   Practică jocuri de noroc pentru a depăși stări neplăcute de singurătate, supărare, anxietate și depresie.
•   Revenirea la jocuri de noroc deși a pierdut sume semnificative de bani
•   Ascunderea obiceiului de a juca
•   Probleme în relațiile personale, sociale și profesionale din cauza jocurilor de noroc

Dependența de păcănele e boală psihică?

Începând cu anul 2013, DSM-5  a inclus dependența de jocuri de noroc ca o tulburare diagnosticabilă. Asta înseamnă că există suficiente dovezi de sprijin prin cercetări și studii, că tulburarea jocurilor de noroc nu este o lipsă de voință, ci este o afecțiune de sănătate mintală care poate fi ajutată cu un tratament profesional. Ca orice tulburare de sănătate mintală, știm acum că persoanele care se luptă cu problemele de joc nu sunt slabe. Se luptă cu păcănelele sau jocurile de noroc la fel cum o persoană se poate lupta cu alcoolul sau consumul de droguri. Atât persoana care se luptă cu tulburarea jocurilor de noroc, cât și persoana care se luptă cu alcoolismul se luptă de fapt cu o dependență. Studiile arată că majoritatea celor care se confruntă cu dependența de jocuri de noroc, au o istorie de viață dezordonată și experiența altor tulburări. Pe lângă lupta cu jocurile de noroc:

•   Peste 60% au, de asemenea, o tulburare de personalitate,
•   Peste 49% au, de asemenea, o tulburare de dispoziție,
•   Peste 41% au, de asemenea, o tulburare de anxietate,
•   Aproape 37% dintre cei care se confruntă cu o dependență de jocuri de noroc au și gânduri suicidare.

Toate comportamentele compulsive au origini sociale, psihologice și biologice. Semnificația socială și acceptarea de către ceilalți sunt importante pentru noi toți, iar pentru jucătorii compulsivi acestea pot fi găsite în sălile de jocuri virtuale, cazinourile reale, casele de pariuri și așa mai departe. Jocurile de noroc schimbă, de asemenea, modul în care ne simțim psihologic și social. Ne permite să evadăm din viața noastră normală și din luptele de zi cu zi pe care le trăim. În perioada în care jucăm mintea noastră este ocupată cu cote, pariuri, curse, acțiunile altor jucători, rularea cărților și așa mai departe. Poate consuma totul și, prin urmare, oferă o evadare captivantă din viața obișnuită. La nivel biologic, comportamentele compulsive pot avea un efect direct asupra creierului, prin sistemul de recompensare a dopaminei. Acest sistem reglementează răspunsurile noastre la recompense naturale, cum ar fi hrana, sexul și interacțiunea socială. Comportamentele compulsive repetate pot acționa asupra acestui sistem cu o putere și persistență care pot schimba celulele chimic și structural. La rândul său, acest lucru poate avea un efect copleșitor asupra bunăstării generale. Este posibil ca oamenii să nu mai răspundă în mod normal la recompense precum mâncarea, sexul și interacțiunea socială și, în schimb, depind de jocurile de noroc pentru acest sentiment. Prin urmare, jocurile de noroc compulsive se pot dezvolta prin semnificația socială și ușurarea psihologică pe care le oferă. Acest lucru este agravat și de schimbările chimice din creierul nostru care însoțesc aceste experiențe. De fapt, este artificial să separi acești factori, deoarece toți apar simultan pentru jucătorul compulsiv. Semnificația socială, ușurarea psihologică și un sistem de recompensă cu dopamină declanșat pot fi o combinație dificilă de experiențe pentru cei mai rezistenți dintre indivizi.

Internare pentru dependența de jocuri de noroc

Deși dependența de jocuri de noroc este o tulburare gravă, potențial periculoasă, ea poate fi tratată cu o combinație de modalități terapeutice, resurse de recuperare și servicii psihosociale de susținere. Aceste terapii și servicii sunt disponibile prin programe profesionale de tratament specializate în abordarea jocurilor de noroc compulsive, cu sau fără o tulburare de consum de substanțe care apare simultan. Internare pentru dependența de jocuri de noroc poate fi recomandată în cazurile extreme de adicție.

Care sunt efectele negative ale dependenței de cafea și jocuri de noroc asupra sănătății?

Dependența de cafea și jocurile de noroc pot avea efecte negative semnificative asupra sănătății. În cazul dependenței de cafea, simptome precum tremurul mâinilor, neliniștea sau insomniile pot apărea. De asemenea, poate duce la probleme digestive, anxietate sau palpitații. În cazul jocurilor de noroc, dependenta de cafea poate duce la izolarea socială, pierderea timpului și a banilor și creșterea nivelului de stres. Este important să fie conștienți de aceste consecințe și să căutăm modalități de a evita sau gestiona dependențele.

Tratament dependența de jocuri de noroc

Să cauți un ajutor profesional nu este semn de slăbiciune. Terapia îți poate oferi instrumentele și suportul pentru a face față dependenței. Nu există tratament medicamentos care să te ajute să depășești dependența de jocuri de noroc, poți găsi însă suportul necesar în terapie. Personal voi susține întotdeauna căutarea unui ajutor profesionist în situații de dependență.

 Apelează la psiholog

Pentru mulți jucători cu probleme, cea mai mare provocare nu este renunțarea la jocuri de noroc, ci mai degrabă să rămână în recuperare – adică să își ia un angajament permanent de a sta departe de jocuri de noroc. Internetul a făcut jocurile de noroc mult mai accesibile și, recuperarea în urma dependenței de jocuri de noroc mai dificilă. Cazinourile și casele de pariuri online sunt deschise toată ziua, în fiecare zi pentru oricine are un smartphone sau acces la un computer. Menținerea recuperării după dependența de jocuri de noroc este încă posibilă dacă te înconjori de persoane care să te susțină, eviți mediile tentante și site-urile web, cedezi controlul finanțelor (cel puțin la început) și găsești activități mai sănătoase pentru a le înlocui jocuri de noroc în viața ta. Este însă foarte dificil să parcurgi singur acest drum al recuperării, așa că în cazul în care ai o problemă cu dependența de păcănele și jocuri de noroc, un psiholog te poate ajuta să găsești calea spre vindecare. Depășirea unei probleme de jocuri de noroc nu este niciodată ușoară și căutarea unui tratament profesional nu înseamnă că ești slab într-un fel sau nu poți rezolva problemele tale. Dar este important să ne amintim că fiecare jucător este unic, deci ai nevoie de un program de recuperare adaptat în mod specific nevoilor și situației tale.  Tratamentul psihologic pentru afecțiunile de bază care contribuie la dependența de  jocuri de noroc – inclusiv abuzul de substanțe sau probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, anxietatea, tulburare obsesiv compulsivă sau ADHD- ar putea include terapie, medicamente și modificări ale stilului de viață. Terapie cognitiv comportamentală te poate învăța cum să lupți împotriva nevoii de a juca și te poate ajuta să rezolvi problemele financiare, de muncă și de relație cauzate de jocurile de noroc. Principiul de bază al terapiei cognitiv comprtamentale aplicată pentru jocurile de noroc patologice este acela de a identifica gândurile negative, distorsiunile cognitive și percepțiile eronate despre jocurile de noroc care sunt responsabile pentru dependență. Terapia cognitiv comportamentală pentru jucătorii patologici poate apărea într-o varietate de metode, de la terapia individuală la cea de grup. Un psiholog te poate ajuta cu o gamă largă de tehnici, de la didactic la jocul de rol, la credințe și atitudini provocatoare. În general, sunt necesare  de la  8 până la 15 ședințe.

Terapia prin hipnoză pentru jocurile de noroc

Hipnoterapia este o metodă eficientă pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc. Hipnoza pentru dependența de jocuri de noroc se concentrează pe schimbarea comportamentelor și a gândurilor nesănătoase, dăunătoare, a raționalizărilor și credințelor false legate de activitate. Prin modificarea proceselor de gândire și canalizarea emoțiilor în moduri diferite, poți învăța cum să-ți depășești comportmentul nociv. Hipnoza funcționează pe fondul unei stări de relaxare indusă și concentrare sporită, în decursul căreia subconștientul primește sugestiile, urmând să le pună în aplicare. Subconştientul este tărâmul emoțiilor, este arhiva amintirilor, este partea care percepe realitatea prin intuiție. Emoțiile sunt în strânsă legătură cu crezurile, valorile noastre. Subconştientul nu judecă faptele aşa cum o face mentalul conştient, el acceptă gândurile transmise din partea conştientului fie că sunt bune sau rele. Subconştientul nu este capabil să facă selecții sau comparații, deci nu poate raționa. Subconştientul este în permanență sensibil la toate sugestiile, fie că ele provin direct de la mintea conştientă, fie din exteriorul subiectului în cauză. Principala funcție a subconştientului este de a ne proteja. Modul în care acesta înțelege şi învață o situație, o întâmplare, influențează reacția viitoare la o situație similară. Atât acțiunile pe care le-ai comis cât şi gândurile pe care le-ai avut în trecut te urmează inconştient producând rezultate bune sau mai puțin bune, în funcție de natura lor. Hipnoza poate fi folosită cu succes ca metodă terapeutică pentru orice dependență (fie ea fizică de un obiect sau emoțională, de o persoană), fobie, frică, dar și pentru rezolvarea unor probleme de sănătate. Ea poate fi însoțită și de alte tehnici adiacente în procesul de vindecare.

Sfaturi pentru depășirea dependenței de jocuri de noroc

Cel mai mare pas care conduce spre depășirea dependenței de jocuri de noroc este realizarea faptului că ai o problemă. Este nevoie de putere și curaj să accepți asta, mai ales după ce ai pierdut bani, relații, imagine de-a lungul drumului. Invață să depășești momentele, sentimentele sau stările neplăcute în moduri mai sănătoase. Te joci atunci când ești singur sau plictisit? Pariezi după o zi stresantă la birou? Da, jocurile de noroc par a fi o modalitate de a calma emoțiile neplăcute. Există însă modalități mai eficiente și în același timp mai sănătoase pentru a gestiona proasta dispoziție, cum ar fi alergarea în aer liber, meditația, desenul sau masajul. Consolidează-ți relațiile. Este greu să lupți singur cu o adicție, de orice fel ar fi. Dacă nu vrei/poți/simți că poți apela la un specialist, găsește modalități de a-ți ține familia și prietenii aproape.  Drumul renunțării e la fel de lung ca drumul adicției așa că ai nevoie de sprijin și îndrumare. Internetul a făcut jocurile mult mai accesibile și devine astfel mai greu să renunți sau să eviți recidiva. Cazinourile online și casele de pariuri sunt deschise întotdeauna, în fiecare clipă pentru orice posesor de smartphone.  Așa că e timpul să îți petreci cât mai puțin timp “online” și să renunți la controlul financiar (pe perioada recuperării). Caută ajutor pentru tulburările stării de spirit care apar în urma adicției. Depresia, stresul, abuzul de substanțe sau anxietatea sunt cele mai întâlnite efecte ale depedenței de jocuri de noroc. Chiar și atunci când jocurile de noroc ajung să nu mai facă parte din viața ta, aceste probleme vor rămâne și vor acționa în continuare împotriva ta, deci este important să le abordezi și să le rezolvi.

Dispozitivele mobile au devenit o parte omniprezentă a vieții moderne. Nu numai că servesc ca o modalitate de comunicare, dar acționează și ca instrument de rețea socială, organizator personal, instrument de cumpărături online, calendar, ceas cu alarmă și bancă mobilă. Deși sunt fără îndoială dispozitive benefice, se pare că dependența de telefon și de alte dispozitive digitale a devenit o formă de dependență comportamentală.

Utilizarea frecventă a telefonului mobil are potențialul de a provoca rezultate negative pe termen scurt, cum ar fi distragerea atenției, dar poate avea și consecințe pe termen lung, cum ar fi exacerbarea problemelor existente de sănătate mintală sau dezvoltarea de alte dependențe comportamentale.

Nu poți să citești acum?
Ascultă acest articol cu ușurință

Ce este nomofobia, vibrația fantomă si textrafrenia?

Nomofobia

Tehnologia poate fi o binecuvântare, dar și un blestem. În aceste zile, majoritatea dintre noi suntem conectați constant prin intermediul internetului de mare viteză pe dispozitive mobile sau tablete. Adesea, când acestea ne sunt luate, ajungem cu ușurință să ne simțim anxioși sau nerăbdători.

Dependența de telefon ne poate provoca mult stres, ajungând chiar să suferim de tulburări de anxietate în lipsa dispozitivelor care ne asigură permanenta legătură online.

De fapt, termenul de nomofobie a fost inventat destul de recent pentru a descrie frica de a fi fără telefonul tău. Aceasta include nu doar pierderea, uitarea sau distrugerea telefonului, ci și faptul că în anumite momente nu te afli  în contact cu telefonul mobil.

Atunci când oamenii își pierd telefonul, când mobilul nu mai are baterie sau se află într-o zonă fără semnal, asta poate duce la sentimente de stres și anxietate – sau chiar sentimente de frică sau panică.

Te-ai simțit vreodată îngrijorat sau chiar panicat când nu ți-ai găsit telefonul? Gândul de a fi blocat într-un loc izolat, fără semnal, îți crează un sentiment de teamă?

Dacă da, este posibil să ai unele dintre simptomele nomofobiei.

Termenul  de nomofobie a fost inventat pentru prima dată într-un studiu din 2008, comandat de Oficiul Poștal din Marea Britanie. Într-un eșantion de peste 2.100 de adulți, studiul a indicat că 53% dintre participanți au prezentat dependență de telefon.

Condiția se caracterizează prin sentimente de anxietate atunci când oamenii își pierd telefoanele, rămân fără baterie sau nu au acoperire de semnal.

Studiul a dezvăluit că această teamă poate fi atât de puternică încât mulți oameni nu își opresc niciodată telefoanele, chiar și noaptea sau în perioade în care nu își vor folosi dispozitivele mobile. Nomofobia este caracterizată și de o nevoie exagerată de a ține legătura cu familia și prietenii.

Teama că ar putea pierde o informație este ceea ce îi determină pe atât de mulți oameni să afirme că ar răspunde la un apel sau la un mesaj text chiar dacă se află în mijlocul unei alte activități sau conversații.

Studiul a arătat că oamenii erau deseori dispuși să întrerupă activitățile în desfășurare pentru a răspunde la un apel. Majoritatea dintre participanții la studiu (80%) au fost dispuși să răspundă la un apel în timp ce se uită la televizor, 40% ar răspunde la un apel în timp ce mănâncă, iar 18% ar fi dispuși să răspundă la telefon când se aflau în pat cu o altă persoană.

Într-un studiu din 2015, cercetătorii au identificat câteva dimensiuni cheie ale nomofobiei.

Teama de a nu avea telefonul aproape se concentrează pe:

•       Nepuțința de a comunica cu ceilalți.
•       Senzație generală de deconectare.
•       Incapacitatea de a accesa informații.
•       Lipsa unui confort psihologic.

Toate acestea conduc la o stare de anxietate generală, neliniște, nerăbdare și lipsă de concentrare. Singurul gând care mai stăruie este dorința de a intra cât mai repede în contact cu telefonul.

Persoanele cu nomofobie  își verifică în permanență telefoanele, își duc telefoanele oriunde merg (inclusiv la duș și baia), petrec multe ore pe zi folosind telefoanele și experimentează sentimente de neajutorare și separare în lipsa acestora.

Studiile au arătat că utilizarea frecventă sau compulsivă a telefonului mobil conduce la creșterea nivelului de stres, anxietate și depresie. Utilizarea excesivă a telefonului a fost legată de o serie de efecte negative care includ scăderea rezultatelor școlare, anxietate crescută, satisfacție scăzută a vieții și un sentiment mai scăzut al bunăstării generale.

FĂ TESTUL SI AFLĂ DACĂ EȘTI DEPENDENT DE TELEFON

 

Vibrația fantomă

Un alt fenomen modern este cunoscut sub denumirea de sindrom de vibrație fantomă, în care oamenii cred că telefonul mobil sună sau vibrează atunci când în realitate nu se întâmplă asta.

Se pare că unii oameni sunt atât de îngrijorați că ar putea să piardă un apel sau un mesaj, încât ajung să resimtă  senzațiile pe care le au când le primesc chiar și în lipsa acestora.

La nivel mondial, un număr din ce în ce mai mare de oameni țin telefoanele mobile pe modul vibrații  pentru a avea (aparent!) mai multă liniște.

Dr. Robert Rosenberger a studiat impactul tehnologiei asupra comportamentului nostru la Institutul de Tehnologie din Georgia. El afirmă că detectarea unui telefon cu vibrații a devenit un obicei, iar cea mai mică zvâcnire musculară sau senzația de mișcare a hainelor ar putea fi interpretate în mod greșit ca vibrație a telefonului.

“Prin obișnuința corporală, telefonul tău devine de fapt o parte din tine și ești instruit astfel să percepi vibrațiile telefonului ca un apel sau un mesaj de intrare. Deci, datorită acestor tipuri de obiceiuri, devine foarte ușor să percepi greșit alte senzații similare. “

Textafrenia

O altă tulburare comună de comportament dată de dependența de telefon este textafrenia.

Textafrenia este considerată a fi o combinație de halucinații auditive și amăgire pe care o trăiește individul care crede că a auzit un ton de mesaj text sau simțit că telefonul său vibrează că a primit un mesaj nou, în timp ce în realitate nu se întâmplă asta.

Această tulburare comportamentală nou recunoscută se răspândește foarte repede în rândul adolescenților care folosesc pe scară largă dispozitivele mobile.

Oamenii care suferă de textafrenie de obicei prezintă semne și simptome de anxietate, anorexie, nesiguranță, dezamăgire, depresie, iritare, și stima de sine scăzută.

Deși este o problemă de sănătate mintală nou apărută, doar câteva persoane sunt conștiente de semne și simptome ale textafreniei. Din acest motiv, mulți oameni nu știu că ar putea suferi efectiv de asta.

Cum îți dai seama dacă suferi de textafrenie?

• Dacă ți-ai verificat dispozitivul mobil pentru mesaje text de cel puțin 8 ori într-o oră fără primești vreun mesaj text real, atunci ai putea suferi de textafrenie.
• Dacă ai telefonul pe modul silențios, dar ai senzația că auzi tonul mesajelor,  atunci ai putea să sufere de textafrenie.

Simptomele dependenței de telefon

Teama de a nu avea telefonul mobil în preajmă provine din dependență. Atunci când o persoană se simte dependentă fizic sau mental de orice, nu poate găsi o modalitate de a opri dependența.

Oamenii au tendința de a experimenta această fobie atunci când sunt nesiguri, sau au lipsă de autocontrol și disciplină, se plictisesc cu ușurință sau sunt nerăbdători și nu au alte hobby-uri și puncte de recreere etc.

Oamenii sunt animale sociale care au nevoie de companie constantă și au dorința de a vorbi și de a se conecta cu ceilalți. Prin urmare, această fobie nu este atât de nenaturală, dat fiind faptul că telefoanele mobile sunt ușor disponibile peste tot și utilizate de oameni de toate vârstele.

Dependența de telefon include următoarele simptome comportamentale:

•       Incapacitatea de a-ți opri telefonul;
•       Verificarea în permanență a telefonului pentru mesaje ratate, e-mailuri sau apeluri;
•       Încărcarea bateriei chiar și atunci când telefonul este aproape complet încărcat;
•       Iei telefonul cu tine oriunde mergi, chiar și în baie;
•       Verifici în mod repetat pentru a te asigura că ai telefonul la tine;
•       Ignorarea activităților sau evenimentelor planificate pentru a petrece timpul pe dispozitivul mobil;

Dependența de telefon include următoarele simptome emoționale:

•       Ingrijorare, frică sau panică atunci când te gândești că nu îți poți folosi telefonul;
•       Anxietate și agitație dacă trebuie să pui telefonul jos sau să știi că nu îl vei putea folosi o vreme;
•       Panică sau anxietate dacă nu îți găsești rapid telefonul;
•       Iritație, stres sau anxietate atunci când nu îți poți verifica telefonul;
•       Teama de a nu avea Wifi sau de a nu te putea conecta la o rețea de date mobile;
•       Ești îngrijorat de lucrurile negative care se pot întâmpla dacă nu poți apela la ajutor/ nu te simți în siguranță fără telefon;
•       Stresul de a fi deconectat de la prezența online.

Dependența de telefon include următoarele simptome fizice:

•       Senzația de gheară  în piept;
•       Probleme de respirație normală;
•       Tremurături;
•       Transpirație crescută;
•       Senzație de leșin, amețeală sau dezorientare;
•       Bătăi rapide de inimă.

Utilizarea telefonului sau îngrijorarea că nu ai  telefonul nu înseamnă neapărat că suferi de dependența de telefon. Dar este o idee bună să te gândești serios la această problemă dacă:

• O parte dintre simptomele de mai sus sunt frecvente și persistă pe tot parcursul zilei.
• Îți afectează munca sau/și relațiile.
• Îți îngreunează somnul și procesul de adormire.
• Îți cauzează probleme în activitățile tale de zi cu zi.
• Au un impact negativ asupra sănătății tale sau calității vieții.

 

15 Sfaturi utile cum să scapi de dependența de telefon

87% dintre tinerii adulți spun că preferă să nu-și lase niciodată deoparte smartphone-ul, în timp ce 80% dintre utilizatorii de telefon mobil își verifică telefonul în primele 15 minute de la trezire.

Smartphone-urile sunt menite să ne ajute să ducem o viață mai bună și mai productivă. Dar când cedăm dependenței de telefon, devenim sclavii telefonului nostru. Acest lucru ne afectează relațiile, munca și viața.

Ești dependent de telefonul tău mobil sau cunoști pe cineva care nu poate sta departe de smartphone-ul său?

Indiferent cât de ușoară sau severă este dependența de telefon, iată 15 sfaturi utile prin care o poți depăși. 

1. Dezactivează notificările

Mulți oameni sunt distrași de notificările nesfârșite pe care le primesc de la Facebook, Youtube, Instagram, Spotify și alte aplicații.

Nu trebuie să știi instant dacă cineva „apreciază” ultima ta postare, te urmărește pe Instagram sau îți trimite un e-mail.

Cu cât îți verifici mai des telefonul, cu atât devine mai obișnuit și șansele să crească dependența de telefon se măresc. Deci, dezactivează notificările și te vei simți mai puțin curios să-ți folosești telefonul.

2. Când simți nevoia de a-ți verifica telefonul, închide ochii și respiră adânc

Citești o carte, te uiți la un film sau pur și simplu te pregătești să ieși în oraș… dintr-o dată, simți un îndemn copleșitor de a-ți scoate telefonul și de a-ți verifica fluxul de știri din Facebook.

Cedezi în fața dorinței. Gășești cele mai recente fotografii de vacanță ale unui prieten și comentezi la trei dintre ele. Apoi, mai citești și un articol lung despre viețile ascunse ale supermodelelor. Apoi urmărești un videoclip cu pisici și unul pentru bebeluși.

Înainte de a-ți da seama, au trecut 20 de minute – când intenționai doar să faci o pauză de 3 minute.

Sună familiar?

Îndemnul de a-ți verifica telefonul vine în valuri. Dacă ai voință să te reții câteva zeci de secunde, dorința va trece. Apoi te poți întoarce la ce aveai de făcut.

Iată ce îți recomand: atunci când simți că trebuie să îți verifici telefonul, închide ochii și respiră adânc. Inspiră timp de trei secunde și expiră timp de trei secunde. Dorința va scădea în intensitate.

Dacă dorința este încă acolo, continuă să respiri adânc.

Aceasta este o tehnică simplă, dar puternică, care te poate ajuta să îți  întrerupi dependența de telefon.

3. Șterge toate aplicațiile de socializare de pe telefon

Sună ca o măsură drastică, dar nu este. Vei putea în continuare să accesezi site-urile de socializare prin browserul de internet al telefonului.

YouTube, Facebook, Instagram și Twitter au site-uri web pentru dispozitive mobile. Sigur, experiența web mobilă nu este la fel de simplă ca experiența aplicației. Dar este suficient de bună pentru a-ți satisface dorința ocazională de social media.

În plus, pasul suplimentar de deschidere a aplicației browserului de internet și introducerea adresei URL a site-ului adaugă inconveniențe procesului. Acest lucru te va împiedica să verifici prea des actualizările de pe rețelele sociale.

4. Șterge toate aplicațiile pe care nu le utilizezi

Acest lucru te va ajuta să elimini aglomerația de pe telefon și să reduci timpul petrecut „explorând” prin telefon/ Ca atare, vei fi mult mai aproape de a-ți depăși dependența de telefon.

Ștergerea aplicațiilor neutilizate – sau puțin folosite – eliberează, de asemenea, spațiu de stocare și îmbunătățește durata de viață și performanța bateriei telefonului.

5. Setează limite specifice pentru utilizarea smartphone-ului.

Să-ți spui că ar trebui să „folosesc mai puțin telefonul” nu este eficient, deoarece această expresie este prea generală. Pentru a limita utilizarea telefonului, setează în schimb anumite limite.

Iată câteva limite posibile:

– Nu folosesc telefonul la masa;

– Fără utilizarea telefonului la toaletă;

– Fără utilizarea telefonului la evenimente sociale;

– Fără utilizare a telefonului în timpul conversațiilor fata in fata;

– Nu folosesc telefonul în pat când mă pregătesc pentru somn.

Începe cu ceva ușor și adăugă câte o limită pe lună. De-a lungul timpului, vei vedea o diferență uriașă în tiparele de utilizare a telefonului.

6. Dezactivează conversațiile de grup.

Dezactivează toate chaturile de grup Whatsapp. În acest fel, nu ești bombardat de mesaje pe tot parcursul zilei.

Dacă ești ca majoritatea oamenilor, mesajele pe care le primești în grupurile de whatsapp nu sunt așa importante. Deci, este suficient să citești mesajele din grupuri doar de câteva ori pe zi.

7. Arhivează chaturile inactive.

Utilizatorii de smartphone-uri derulează adesea prin zeci de chat-uri înainte de a-l găsi pe cel pe care îl caută. Pe termen lung, asta înseamnă multă pierdere de timp.

Care este alternativa?

Arhivează chaturile inactive.

Dacă conversația s-a încheiat, arhiveaz-o. Dacă ai în prezent sute de chat-uri în ecranul de pornire al aplicației de mesagerie, ia-ți 10 minute pentru a le parcurge și a le arhiva pe cele inactive.

Vor fi 10 minute bine petrecute!

(Dacă preferi, poți șterge chaturile inactive în loc să le arhivezi. Reține că, dacă ștergi un chat, vei pierde istoricul chatului. Dar dacă arhivați un chat, istoricul chatului va rămâne.)

După ce ai finalizat acest proces, probabil că vei rămâne cu 5 până la 10 chat-uri active pe ecranul de pornire al aplicației de messenger. Acest lucru te va ajuta să găsești mai ușor chat-urile pe care le cauți. De asemenea, va reduce aglomerația din telefon, astfel încât vei fi mai organizat.

Ca atare, vei petrece mai puțin timp procesând mesajele text, ceea ce te va ajuta să îți depășești dependența de telefon.

8. Răspunde la mesaje text doar de trei ori pe zi

În afară de mesajele text urgente de la familie și prieteni apropiați, nu răspunde tuturor mesajelor imediat. Știu că tentația de a răspunde imediat este grozavă, dar trebuie să înveți să te împotrivești.

De ce?

Deoarece este mai eficient să răspunzi la mesaje text în loturi, mai degrabă decât unul câte unul.

Îți recomand să răspunzi la mesaje o dată dimineața, o dată după-amiaza și o dată seara. Acest lucru îți va economisi timp în general și te va împiedica să verifici în mod compulsiv telefonul pentru mesajele la care să răspunzi.

Acest lucru este în concordanță cu obiectivul mai mare: eliminarea dependenței de telefon.

9. Oprește telefonul înainte de a merge la culcare.

Oprește telefonul înainte de culcare și lasă-l să se încarce în afara dormitorului. Poate fi tentant să-ți folosești telefonul în toiul nopții, dar nu vei mai face asta dacă e nevoie de prea mult efort pentru a ajunge la telefon.

10. Folosește un ceas cu alarmă real

Se pare că toată lumea își folosește telefonul ca ceas cu alarmă, nu? Ei bine, poți fi diferit și poți folosi în schimb un ceas cu alarmă.

În acest fel, nu vei avea nicio scuză pentru a nu practica Sfatul # 9. Ceea ce înseamnă că vei fi, de asemenea, pe cale să lupți împotriva dependenței de telefon.

11. Înainte de a începe lucrul, pune telefonul la cel puțin 10 metri distanță de tine

Și mai bine, pune telefonul în afara camerei în care intenționezi să lucrezi. Pentru a elimina complet ispita, oprește telefonul – sau cel puțin pune-l pe modul avion.

Erik Altmann, profesor de psihologie la Michigan State University, a constatat că o întrerupere de doar 2,7 secunde dublează rata de eroare la locul de muncă.

12. Folosește aplicații pentru a urmări și restricționa utilizarea smartphone-ului.

Aceste aplicații rulează în fundal, deci nu îți vor distrage atenția.

13. Poartă un ceas, astfel încât să nu ai nevoie să îți verifici telefonul

Probabil că îți folosești telefonul pentru a afla ora. Dar sunt sigur că ți s-a întâmplat asta …

Te uiți la telefon pentru a vedea ce oră este. În timp ce faci acest lucru, vezi un flux de notificări Facebook și mesaje text. Începi să le parcurgi și, într-o clipită, au trecut 15 minute.

Și tot ce voiai să faci era să dureze două secunde pentru a verifica timpul.

Cum poți să previi acest lucru?

Poartă un ceas. Este atât de simplu, într-adevăr.

14. Vorbește despre decizia ta și solicită ajutorul

Dacă le spui și altora despre decizia ta de a-ți vindeca dependența de telefon și le ceri ajutorul, este mai probabil să reușești. Anuntă-ți familia și prietenii și spune-le că te bazezi pe ei că vor înțelege schimbările tale de comportament legate de comunicarea online.

15. Blochează telefonul cu o parolă deranjant de lungă.

Majoritatea oamenilor își pun o parolă scurtă, astfel încât să poată debloca rapid telefonul. Dar dacă vrei să îți reduci dependența de telefon, setează o parolă lungă, de cel puțin 15 caractere și include simboluri și litere mari.

Inconvenientul deblocării telefonului înseamnă că nu îl vei folosi la fel de mult. Cu alte cuvinte: misiune îndeplinită.

Consecințele dependenței de telefon

Aceste statistici despre dependența de telefon sunt destul de copleșitoare:

•       Utilizatorul tipic de telefon mobil își atinge telefonul de 2.617 ori în fiecare zi. De 2.617 ori!
•       Majoritatea oamenilor, în medie, petrec zilnic 3 ore și 15 minute pe telefoanele lor.
•       Jumătate din toate ridicările de telefon se întâmplă în decurs de 3 minute de la precedenta.

Și impactul acestei utilizări este uluitor:

•       Reducerea calității conversațiilor.
•       Impactul negativ asupra memoriei pe termen scurt și rezolvarea problemelor.
•       Ne afectează negativ tiparele de somn.
•       Rezultând mai multă negativitate, suferință și o recuperare emoțională mai mică la copii.
•       Creșterea obezității.
•       Iar corelația pozitivă dintre dependența de smartphone și depresie este alarmantă.
•       Durerea și disconfortul asociat vizionării unui ecran digital timp de peste 2 ore.

Mulți oameni cred că pot să efectueze mai multe sarcini și să-și folosească telefoanele în timp ce conduc, dar acest lucru provoacă deficiențe semnificative și îi pune pe șofer și pe cei aflați în trafic în pericol.

Cercetările au arătat că trimiterea de mesaje text în timp ce conduci pot fi la fel de periculoasă ca și alcoolul la volan.

De asemenea, se pare că mai multe trăsături și condiții de personalitate au fost asociate cu utilizarea problematică a telefonului mobil.

Aceste trăsături de personalitate includ:

•    stimă de sine scazută;
•    autocontrol redus;
•     anxietate crescută;
•    depresie.

Cercetătorii subliniază că nu este întotdeauna clar dacă problemele legate de utilizarea excesivă a telefonului mobil cauzează aceste condiții sau dacă condițiile în sine îi fac pe oameni mai vulnerabili la suprautilizare.

Când este cazul să te adresezi unui specialist?

Dacă dependeța de telefon începe să îți afecteaze sănătatea, relațiile și responsabilitățile, ar putea fi timpul să faci unele modificări.

Mai întâi, află dacă există îngrijorări adiacente.

Psihologii consideră că persoanele care folosesc compulsiv telefoanele mobile pot încerca să evite problemele din viața lor prea dificile sau complicat de rezolvat.

Deci, unul dintre primele lucruri de luat în considerare este dacă există ceva mai profund care te deranjează. Rezolvarea problemei de bază ar putea fi cheia reducerii anxietății.

Știind ce te deranjează cu adevărat, te poți ajuta să reduci dorința de a scrie,a  cumpăra, fixa, glisa sau posta în mod compulsiv.

Este întotdeauna în regulă să soliciți ajutor atunci când ai de-a face cu orice problemă care te privește sau despre care simți că nu o poți controla.

Dacă observi simptome de dependență de telefon, ai încercat mai multe variante de a o opri și totuși nu reusești, poate fi o idee bună să ceri ajutor.

Utilizarea problematică a telefonului mobil are multe caracteristici în comun cu dependențele comportamentale, cum ar fi jocurile de noroc compulsive, așa că să apelezi la un terapeut pentru ajutor îți poate fi foarte folositor.

Persoanele care dezvoltă un model dependent de utilizare a telefonului suferă de obicei de o pierdere a controlului.

Terapia cognitiv-comportamentală și/ sau hipnoterapia pot fi ambele foarte eficiente pentru a revendica un sentiment de control asupra utilizării telefonului.

 

 

 Ce înseamnă tulburare obsesiv compulsivă?

Tulburarea obsesiv compulsivă (TOC) este o tulburare comună, cronică și de lungă durată, în care o persoană are gânduri incontrolabile, recurente (obsesii) și / sau comportamente (compulsii) pe care simte nevoia să le repete mereu.

Nu poți să citești acum?
Ascultă acest articol cu ușurință

Tulburarea obsesiv compulsivă este una dintre cele mai frecvent întâlnite forme de anxietate, afectând aproximativ 2-3% din populația lumii. Tulburarea obsesiv compulsivă este o nevroză care afectează persoanele de toate vârstele și mediile de viață.

Obsesiile sunt gânduri nedorite, intruzive, imagini care provoacă sau declanșează sentimente extrem de dureroase. Compulsiile sunt comportamentele în care un individ se angajează să încerce să scape de obsesii și / sau să-și reducă suferința.

Cei mai mulți dintre oameni au gânduri obsesive și / sau comportamente compulsive în diverse momente din viața lor, dar asta nu înseamnă că toți avem “TOC”. Pentru a se considera că suferi de tulburare obsesiv compulsivă, acest ciclu de obsesii și compulsii trebuie să fie unul extrem, să îți consume foarte mult  timp și să împiedice activitățile importante pe care le ai de făcut.

Obsesiile

Obsesiile sunt gânduri, imagini sau impulsuri care apar de multe ori și sunt în afara controlului. Persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă nu doresc să aibă aceste gânduri, încearcă să le respingă și le consideră deranjante. În majoritatea cazurilor, persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă înțeleg, conștientizează că aceste gânduri nu au nici un sens.

Obsesiile sunt, de obicei, însoțite de sentimente intense și inconfortabile, cum ar fi teama, dezgustul, îndoiala sau sentimentul că lucrurile trebuie făcute într-un mod care este “corect”. În contextul tulburării obsesiv compulsive, obsesiile consumă mult timp și intră în activitățile cotidiene.

Această ultimă parte este extrem de importantă pentru a ține cont de faptul că, în parte, determină dacă cineva are TOC- o tulburare psihologică – și nu o trăsătură obsesivă de personalitate.

Vrei să Asculți oriunde? Descarcă Versiunea Audio de mai jos:

Câteva exemple de obsesii:

•       teama de a se răni pe ei înșiși sau pe alții (deliberat sau accidental)
•       teama de a fi “contaminat” cu germeni / bacterii
•       dorința de simetrie
•       teama de imagini violente sau oribile în mintea cuiva
•       teama de a scoate la iveală obscenități sau insulte
•       teama de a fura lucruri
•       teama de a pierde sau de a uita informații importante
•       incapacitatea de a decide dacă să păstreze sau să arunce lucrurile
•       teama de a pierde lucrurile

Compulsiile

Compulsiile reprezintă a doua parte a tulburării obsesiv compulsive. Acestea sunt comportamente repetitive sau gânduri pe care o persoană le folosește cu intenția de a neutraliza, de a contracara sau de a face ca obsesiile să dispară.

Persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă realizează că este doar o soluție temporară, dar fără o modalitate mai bună de a face față se bazează pe constrângere ca o evadare temporară. Compulsiile pot include și evitarea situațiilor care declanșează obsesiile. Compulsiile consumă, de asemenea, mult timp și împiedică activitățile cotidiene.

Similar cu obsesiile, nu toate comportamentele repetitive sau “ritualurile” sunt constrângeri. Trebuie să te uiți la funcția și contextul comportamentului. De exemplu, rutina de somn, practicile religioase și deprinderea unei noi aptitudini implică un anumit nivel de repetare a unei activități, dar este, de obicei, o parte pozitivă și funcțională a vieții de zi cu zi.

Comportamentul depinde de context. În tulburarea obsesiv compulsivă, comportamentul compulsiv se face cu intenția de a încerca să scape sau să reducă anxietatea sau prezența obsesiilor.

Câteva exemple de compulsii:

•       Curățenia pentru a reduce teama că germenii, murdăria sau substanțele chimice îi vor “contamina”. Sunt oameni care petrec ore spălându-se sau făcând curățenie în spațiul lor.
•       Repetarea pentru a depăși anxietatea. Unii oameni rostesc un nume sau o frază sau repetă un comportament de mai multe ori pentru a se proteja împotriva unei suferințe sau unei temeri puternice.
•       Verificarea excesivă. De exemplu, de teamă că au uitat să închidă ușa sau să oprească aragazul, unii oameni dezvoltă ritualuri de verificare. Unii oameni se întorc în mod repetat să verifice dacă au încuiat ușa.
•       Aranjarea excesivă pentru reducerea disconfortului. Sunt oameni care preferă să pună obiecte, cum ar fi cărțile într-o anumită ordine, sau să aranjeze obiectele de uz casnic “la fel” sau în mod simetric.
•       Verificarea unor părți ale stării fizice sau ale corpului
•       Repetarea mișcărilor corpului (exemplu: atingere,clipire)
•       Repetarea activităților în „multipli” (exemple: efectuarea unei sarcini de trei ori pentru că trei este un număr „bun”, „corect”, „sigur”)

 

Fă testul și află dacă suferi de comportament obsesiv compulsiv

Testul pentru TOC determină severitatea simptomelor de tulburare obsesiv compulsivă.

Scala Yale-Brown pentru tulburarea obsesiv compulsivă (Y-BOCS) este un test psihologic profesional conceput pentru a determina tulburarea obsesiv compulsivă. Această scală este larg utilizată și are o valabilitate ridicată. 

Chestionarul de testare conține 2 subsecțiuni: un subscale de gânduri obsesive (obsesii) și acțiuni obsesive (compulsii).

 

 Cauze tulburare obsesiv compulsivă

În ciuda unei game largi de teorii și cercetări considerabile, oamenii de știință nu au reușit până acum să identifice o cauză clară pentru tulburarea obsesiv compulsivă.

Cu toate acestea, există o mulțime de teorii care înconjoară cauzele potențiale ale TOC: comportamente neurobiologice, genetice, învățate, factori de mediu sau evenimente specifice care declanșează tulburarea la un anumit individ într-un anumit moment al timpului.

Mai departe vom rezuma cele mai importante teorii legate de cauzele dezvoltării unui comportament obsesiv compulsiv.

Factori biologici

Studiile de imagistică a creierului au demonstrat în mod constant diferite modele de flux sanguin în rândul persoanelor cu tulburare obsesiv compulsivă, iar regiunile ganglionare corticale și bazale sunt cel mai puternic implicate. S-a dovedit că persoanele care dezvoltă comportament obsesiv compulsiv au o activitate cerebrală diferită.

O scanare a creierului este sensibilă la diferite tipare de activitate din creier și poate, de exemplu, să detecteze diferența în ceea ce privește modul în care creierul reacționează între muzicienii experți care ascultă muzică și persoanele fără cunoștințe speciale de muzică.

Aceste zone ale creierului devin relevante și „pornite” în anumite medii în care persoana este cuprinsă de anxietate. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că există diferențe de activare a creierului între persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă și cele fără.

Factori genetici

Unele cercetări genetice indică o probabilitate mare ca cei care suferă de tulburare obsesiv compulsivă să aibă un membru al familiei cu comportament obsesiv compulsiv sau cu una dintre celelalte tulburări din „spectrul” TOC.

În 2001, o meta analiză a arătat că o persoană cu TOC are de 4 ori mai multe șanse să aibă un alt membru în familiei cu TOC decât o persoană care nu are tulburarea.

Acest studiu și alte studii au ridicat posibilitatea prevalenței genetice a tulburării obsesiv compulsive și au condus la o căutare pentru identificarea factorilor genetici specifici care ar putea fi implicați.

Dezechilibru chimic

Este obișnuit să vezi și să auzi profesioniști din domeniul sănătății mintale care descriu cauza tulburării obsesiv compulsive în termeni de „dezechilibru biochimic”. Aceste abordări s-au concentrat pe un neurotransmițător anume: serotonina.

Serotonina este o substanță chimică (cunoscuta si sub denumirea de hormonul fericirii, fiind responsabilă de starea de bine) produsă de corpul nostru care permite celulelor din creier și celor din sistemul nervos să comunice între ele. Serotonina este astfel implicată în reglarea anxietății.

Studiile arată că există un deficit brut de serotonină în cazul celor care suferă de tulburare obsesiv compulsivă.

Factori psihologici

Alte cercetări au arătat că pot exista o serie de alți factori care ar putea juca un rol în apariția TOC, inclusiv factori comportamentali, cognitivi și de mediu.

De exemplu, conform teoriei învățării, simptomele comportamentului obsesiv compulsiv sunt rezultatul faptului că o persoană dezvoltă gânduri negative și modele de comportament învățate din situații anterior neutre care pot rezulta din experiențele de viață.

Cercetările au dezvăluit multe despre factorii psihologici care mențin TOC, ceea ce, la rândul său, a condus la un tratament psihologic eficient sub forma terapiei cognitiv comportamentale.

Teoria Cognitivă

Mulți teoreticieni ai psihologiei cognitive consider că indivizii cu comportament obsesiv compulsiv au credințe defecte și că interpretarea greșită a gândurilor intruzive este cea care duce la TOC.

Conform modelului cognitiv al tulburării obsesiv compulsive, toată lumea experimentează gânduri intruzive din când în când. Cu toate acestea, persoanele cu tulburare obsesiv compulsivă au adesea un sentiment de responsabilitate umflat și interpretează greșit aceste gânduri ca fiind foarte importante și semnificative, ceea ce ar putea duce la consecințe catastrofale.

Interpretarea greșită repetată a gândurilor intruzive duce la dezvoltarea obsesiilor și, deoarece gândurile sunt atât de dureroase, individul se angajează într-un comportament compulsiv pentru a încerca să reziste, să blocheze sau să neutralizeze gândurile obsesive.

Dacă evaluarea este axată pe vătămare sau pericol, atunci reacția emoțională este probabil anxietate. Astfel de evaluări ale cognițiilor intruzive și ale consecințelor schimbărilor de dispoziție pot deveni parte a unei spirale negative de evaluare a dispoziției.

Prin urmare, modelele cognitiv-comportamentale susțin că obsesiile normale devin problematice atunci când apariția sau conținutul lor sunt interpretate ca fiind semnificative și amenințătoare personal și această interpretare este cea care mediază suferința cauzată.

Conform modelelor cognitive, interpretarea unui gând intruziv are ca rezultat o serie de reacții voluntare și involuntare, care la rândul lor pot avea un impact asupra puterii credinței în interpretarea originală. Prin urmare, evaluările negative pot acționa atât ca agenți cauzali, cât și ca agenți de întreținere în TOC.

Stresul

Stresul nu provoacă de fapt TOC, dar evenimentele traumatice ale vieții pot precipita apariția comportamentului obsesiv compulsiv. Cu toate acestea, nu se crede că acestea provoacă TOC, ci mai degrabă o declanșează la cineva deja predispus la tulburare.

Dacă nu este tratată, anxietatea și stresul cotidian în viața unei persoane vor agrava simptomele TOC. Problemele la școală sau la locul de muncă, presiunile la examenele universitare și problemele normale de zi cu zi pe care le pot aduce relațiile sunt factori care contribuie la creșterea frecvenței și severității tulburării obsesiv compulsive a unei persoane.

Sindromul Pandas

Sindromul Pandas  implică schimbări bruște și adesea majore ale personalității, comportamentului și miscării la copii în urma unei infecții cu streptococ.

Infecțiile streptococice declanșează un răspuns imun care la unii indivizi generează anticorpi care reacționează încrucișat cu ganglionii bazali. Explicația a fost că unii copii încep să prezinte simptome TOC după o infecție severă a gâtului.

Se crede că răspunsul natural al organismului la infecție, producerea anumitor anticorpi, atunci când este direcționat către părți ale creierului ar putea fi legat într-un fel de tulburări neuropsihiatrice autoimune pediatrice asociate cu infecția streptococică (PANDAS).

Ceea ce știm este că, dacă tulburarea obsesiv compulsivă rezultă dintr-o infecție cu streptococ, simptomele vor începe rapid, probabil în decurs de una sau două săptămâni.

Așadar, s-ar putea ca Pandas, deși nu este o cauză a comportamentului obsesiv compulsiv, să declanșeze simptome la copiii care sunt deja predispuși la tulburare, probabil prin genetică sau alte explicații cauzale.

Simptome tulburare obsesiv compulsivă

Tulburarea obsesiv compulsivă are 3 elemente principale:

•   obsesii – în care un gând, o imagine sau o dorință nedorite, intruzive și deseori chinuitoare, îți intră în minte în mod repetat
•   emoții – obsesia provoacă un sentiment de anxietate intensă sau suferință
•   compulsii – comportamente repetitive sau acte mentale pe care o persoană cu TOC se simte determinată să le efectueze ca urmare a anxietății și a suferinței cauzate de obsesie

Obsesiile pot fi în mod constant în mintea unei persoane. De asemenea, pot fi declanșate de obiecte fizice, situații, mirosuri sau ceva auzit la televizor, radio sau într-o conversație.

Obsesiile se pot schimba în natură și severitate și nu răspund la logică. Anxietatea obsesională duce la vigilență pentru posibile amenințări și la o nevoie imperioasă de certitudine și control. Obsesiile pot produce sentimente variind de la enervare și disconfort la suferință acută, dezgust și panică.

Compulsiile pot fi comportamentale (acțiuni) sau mentale (gânduri). Compulsiile sunt acțiuni repetitive care sunt adesea efectuate într-un model special sau conform unor reguli specifice. Compulsiile sunt de obicei efectuate pentru a încerca să prevină apariția unei frici obsesive, pentru a reduce anxietatea pe care o creează gândul obsesiv sau pentru a face lucrurile să se simtă „corect”.

Unele persoane cu comportament obsesiv compulsiv au și ticuri. Ticurile motorii sunt mișcări bruște, scurte, repetitive, cum ar fi clipirea ochilor și alte mișcări ale ochilor, grimase faciale, ridicarea umerilor și scuturarea capului sau umărului. Ticurile vocale obișnuite includ sunete repetitive de curățare a gâtului, adulmecări sau mormăituri. 

Simptomele pot apărea și dispărea, ușura în timp sau se pot agrava. Persoanele cu TOC pot încerca să se ajute evitând situațiile care le declanșează obsesiile sau pot folosi alcool sau droguri pentru a se calma.

Deși majoritatea adulților cu TOC recunosc că ceea ce fac nu are sens, este posibil ca unii adulți și majoritatea copiilor să nu-și dea seama că comportamentul lor este ieșit din comun. Părinții sau profesorii recunosc de obicei simptomele unui comportament obsesiv compulsiv la copii.

Gânduri

• Sunt responsabil pentru acel accident?
• Și dacă mă îmbolnăvesc?
• Dacă nu primesc un 10 la examen, viitorul meu este ruinat.
• Dacă sunt bolnavă, dar nu știu asta și apoi le fac rău celor din jurul meu când îi ating?
• Nu pot să stau fără să știu asta!

Stări fiziologice

• Dureri de stomac
• Ameţeală
• Bătăi puternice de inimă
• Respirație superficială
• Dureri de cap
• Tensiunea musculară
• Dificultăți de respirație
• Senzație de decorporalizare

Emoţii:

• Anxietate
• Griji
• Frică
• Tristeţe
• Furie
• Rușine
• Vinovăţie

Comportamente:

• Verificarea dacă cei din jur s-au spălat pe mâini înainte de masă
• Spălarea excesivă a mâinilor și corpului
• Repetarea anumitor fraze

Situații comune și zone afectate

• Performanța școlară
• Performanța sportivă
• Activități de recreere
• Punctualitate
• Organizare și concentrare
• Relațiile sociale
• Igienă personală

Compulsiile și obsesiile pot dura multe ore din ziua unei persoane și pot interfera cu relațiile familiale și sociale. Ele pot avea, de asemenea, un efect negativ asupra educației și ocupării forței de muncă.

Pe măsură ce comportamentul obsesiv compulsiv devine mai sever, „evitarea” poate deveni o problemă din ce în ce mai mare. Persoana poate evita orice lucru care i-ar putea declanșa temerile obsesive.

TOC poate face dificilă desfășurarea unor activități de zi cu zi precum mâncatul, băutul, cumpărăturile sau cititul. Unii oameni pot deveni legați de casă. Comportamentul obsesiv compulsiv este adesea agravat de depresie și alte tulburări de anxietate, inclusiv anxietate socială, tulburare de panică și anxietate de separare.

Persoanele cu tulburare obsesiv compulsive sunt deseori extrem de jenate de simptomele lor și vor depune eforturi mari pentru a le ascunde. Înainte ca tulburarea să fie identificată și tratată, familiile pot deveni profund implicate în ritualurile pacientului, care pot provoca suferință și perturbări ale membrilor familiei.

Tratament pentru comportamentul obsesiv compulsiv

Alegerea unui tratament pentru TOC depinde de mai mulți factori, printre care:

•       Ce a funcționat în trecut
•       Atitudinea față de medicație
•       Motivația de a fi supus prevenirii răspunsului la expunere
•       Gravitatea simptomelor
•       Prezența altor tulburări, cum ar fi depresia

În general, majoritatea tipurilor de tulburare obsesiv compulsivă răspund la psihoterapie, combinație de terapie cognitiv comportamentală și prevenirea răspunsului la expunere și medicație.

 Tratament naturist pentru tulburarea obsesiv compulsivă

Remediile naturale pot ușura simptomele tulburării obsesiv compulsive fără efecte secundare și sunt adesea la fel de eficiente ca tratamentul standard al TOC.

Tratamentul medical de primă linie pentru tulburarea obsesiv compulsivă este de obicei reprezentat de anxiolitice eliberate pe bază de rețetă, dar aceste medicamente sunt recomandate doar pentru situațiile avansate. Nu funcționează pentru toată lumea și pot avea efecte secundare neplăcute.

Dacă simți că obsesiile și constrângerile  îți conduc viața, ai și alte opțiuni.

Există numeroase remedii naturale pentru tulburarea obsesiv compulsivă – terapii, suplimente, intervenții asupra stilului de viață și tehnici minte-corp – care pot atenua simptomele TOC, fără medicamente.

Există câteva suplimente care au fost cercetate în studiile de tratament pentru TOC, cum ar fi vitamina D, vitamina B12, acid folic, homocisteină, oligoelemente, N-acetil cisteină, glicină, mioinozitol, sunătoare, ciulin de lapte, rădăcină de valeriană, curcumină și borage .

Regimul alimentar

Cel mai adesea tulburările psihologice sunt afectate de nivelul scăzut de vitamine din grupa B. Ca să te reechilibrezi consumă carne de vită, pește, legume cu frunze verzi. Unele inflamații dau stări de disconfort psihologic. Ca să le previi consumă fructe și legume proaspete, precum și ulei de cocos sau de măsline. Evită cât poți alimentele intens procesate, alcoolul, cofeina, grăsimile și făina alba.

Vitamina D

Vitamina D are funcții importante în modularea imunității, răspunsul inflamator și procesele antioxidante. Este, de asemenea, esențială pentru dezvoltarea și funcționarea normală a creierului și joacă roluri cheie în procesele sistemului nervos, cum ar fi neurotransmisia, neuroprotecția, proliferarea și diferențierea.

Studiile au demonstrat că deficitul de vitamina D este asociat cu numeroase boli neuropsihiatrice care includ autismul, tulburarea depresivă majoră, schizofrenia și tulburarea obsesiv compulsivă.

Vitamina B12, acid folic și homocisteină

Vitamina B12, acidul folic și homocisteina joacă un rol important în metabolismul transferului de carbon, care menține metilarea proteinelor, fosfolipidelor din membrana neurală și neurotransmițătorilor, cum ar fi serotonina și alte monoamine. Astfel, nivelurile neurotransmițătorilor pot scădea din cauza deficitului de vitamina B12 și acid folic.

Toate aceste constatări sugerează că vitamina B12, acidul folic și homocisteina pot fi corelate cu etiologia TOC.

Glicină

Glicina este un aminoacid care este asociat cu funcția corticală glutamatergică. Glicina are potențialul de a ameliora simptomele TOC.

Alimentele bogate în proteine ​​precum carnea, peștele, fasolea și produsele lactate includ glicina. Mai multe studii au arătat beneficiul glicinei la pacienții cu TOC și tulburări dismorfice ale corpului, dar sunt necesare cantități mari de glicină (60 g / zi).

Ciulinul de lapte

Silybum marianum (ciulinul de lapte) este o plantă medicinală, care este cultivată în regiunile mediteraneene și persane. Crește serotonina în cortex și acționează ca un inhibitor al anxietății.

Rădăcină de valeriană

Valeriana este o plantă perenă, care a fost folosită ca parfum în secolul al XVI-lea. Rădăcinile de valeriană sunt eficiente în tratarea simptomelor psihotice ale anxietății severe. Efectele sale sunt calmante, analgezice.

 Medicamente pentru tulburarea obsesiv  compulsivă

Unele medicamente, în special antidepresivele care afectează sistemul serotoninei, s-au dovedit utile în reducerea simptomele TOC. Aceste medicamente pot fi prescrise doar de către un medic.

Antidepresivele sunt adesea primele medicamente prescrise pentru tulburarea obsesiv compulsivă. Medicul îți poate prescrie clomipramină (Anafranil), fluoxetină (Prozac), fluvoxamină (Luvox), paroxetină (Paxil), sertralină (Zoloft) sau alt antidepresiv, în funcție de vârstă, sănătate și simptome.

Efectele secundare ale antidepresivelor pot include greață, dureri de cap, gură uscată, vedere încețoșată, amețeli și oboseală. Aceste efecte scad adesea după primele câteva săptămâni de tratament. Dacă reacțiile adverse sunt severe sau durează mult timp, trebuie să discutați acest lucru cu medicul dumneavoastră.

De obicei, medicamentul are nevoie de câteva săptămâni pentru a produce efecte. La reducerea sau oprirea medicamentelor, doza trebuie redusă lent sub supraveghere medicală.

 Apelează la psiholog pentru tulburarea obsesiv compulsivă

Terapia cognitiv comportamentală își propune să schimbe tiparele de gândire, credințele și comportamentele care pot declanșa anxietatea și simptomele obsesiv compulsive. Această terapie folosește educația interioară pentru a promova controlul asupra simptomelor.

O parte a terapiei implică expunerea treptată a persoanei la situații care îi declanșează obsesiile și, în același timp, ajutarea acesteia să-și reducă constrângerile și comportamentele de evitare.

Acest proces este gradual și de obicei începe cu situații mai puțin înspăimântătoare. Sarcinile de expunere și prevenirea a constrângerilor se repetă zilnic și în mod constant până când anxietatea scade.

De-a lungul timpului, acest lucru îi permite persoanei să-și reconstruiască încrederea în capacitatea sa de a gestiona și funcționa, chiar și cu anxietate. Acest proces este cunoscut sub numele de prevenirea expunerii și a răspunsului. (ERP)

Cu toate acestea, 20% dintre pacienţii cu tulburare obsesiv compulsivă nu acceptă ERP, iar alţi 25 % renunţă la această tehnică după prima ședință de expunere, astfel că este nevoie de adăugarea unei medicaţii antidepresive sau intervenţii terapeutice cognitive suplimentare.

Folosirea tehnicilor specifice terapiei cognitiv comportamentală produce  o îmbunătăţire clinică în sfera toleranţei la incertitudine și scăderii reacţiei la stimuli anxiogeni, o modificare în sfera credinţelor disfuncţionale și a credinţelor iraţionale, precum şi o mai mare complianţă la tratament în cazul celor care urmează și tratament medicamentos.

Nu în ultimul rând, tehnicile cognitive au şi rolul de a pregăti pacientul pentru expunerile comportamentale care se vor efectua în cadrul terapiei.

 Comportament obsesiv compulsiv la copii

Toți copiii au griji și îndoieli și tot în copilărie apar primele manifestări de anxietate. Dar copiii cu tulburare obsesiv compulsivă  de multe ori nu se pot opri din îngrijorare, oricât de mult și-ar dori. Și aceste griji îi obligă frecvent să se comporte în anumite moduri nefirești.

Comportamentul obsesiv compulsiv implică îngrijorarea excesivă sau gândirea obsesivă la ceva, în ciuda eforturilor de a nu mai gândi la asta, precum și de a avea ritualuri sau lucruri pe care trebuie să le facă pentru a preveni să se întâmple ceva rău (compulsii).

La copii și adolescenți cu TOC, cele mai frecvente obsesii includ:

•       Teama de murdărie sau germeni,
•       Teama de contaminare,
•       Nevoie de simetrie, ordine și precizie,
•       Obsesii religioase,
•       Numere norocoase și ghinioniste,
•       Gânduri sexuale sau agresive,
•       Frica de boală sau de vătămare asupra propriei persoane sau a rudelor,
•       Sunete sau cuvinte intruzive,

 

Aceste compulsii sunt cele mai frecvente în rândul copiilor și adolescenților:

•       Ritualuri de îngrijire exagerate, inclusiv spălarea mâinilor, dușul și spălarea dinților
•       Repetarea ritualurilor, inclusiv intrarea și ieșirea din ușă, necesitatea deplasării prin spații într-un mod special sau recitirea, ștergerea și rescrierea
•       Ritualuri pentru a anula contactul cu o persoană sau obiect „contaminat”
•       Ritualuri emoționale
•       Ritualuri pentru a preveni rănirea sinelui sau a celorlalți
•       Aranjarea obsesivă a obiectelor
•       Numărarea ritualurilor
•       Acapararea și colectarea lucrurilor fără valoare aparentă
•       Ritualuri de curățare legate de casă sau alte obiecte

Comportamentul obsesiv compulsiv la copii este de obicei diagnosticat la vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Deoarece aceștia sunt anii în care copiii se simt în mod natural preocupați de a se potrivi cu prietenii lor, disconfortul și stresul provocat de TOC îi pot face să se simtă speriați, scăpați de sub control și singuri.

 Tulburarea obsesiv compulsivă este vindecabilă?

Tulburarea obsesiv compulsivă poate fi o afecțiune complexă, debilitantă și pe termen lung.

La fel ca în cazul altor forme de boli mintale, nu se cunoaște vindecare pentru tulburarea obsesiv compulsivă. Deși medicația poate reduce sau chiar elimina simptomele TOC dacă încetezi să iei medicamentul, este posibil ca simptomele să revină.

La fel, în timp ce psihoterapia poate fi foarte eficientă, dacă încetezi să utilizezi tehnicile pe care le-ai învățat, simptomele tale se pot agrava din nou.

Deși nu există nici un tratament pentru TOC, există tratamente sigure și eficiente disponibile care pot ajuta la îmbunătățirea a peste 50% din suferința. Tratamentele includ în general o combinație de următoarele: psihoterapie, tratamente naturiste, obiceiuri și stil de viață, și pentru anumite cazuri se poate recomanda și medicația.

 Complicații ale tulburării obsesiv compulsive netratate

Fără tratament, severitatea TOC se poate agrava și poate duce la depresii severe și chiar sinucidere. În mod specific, copiilor le poate inhiba capacitatea de a merge la școală iar adulților de a-și păstra un loc de muncă și / sau poate duce la izolare socială.

Mulți oameni cu această afecțiune se gândesc să se sinucidă și aproximativ 1% din cei care suferă de comportament obsesiv compulsiv o și fac.

Ca și în cazul oricărei tulburări de sănătate mintală, TOC poate provoca alte complicații în viață. Următoarele sunt cele mai frecvente complicații ale tulburării obseiv compulsive:

• Gânduri de sinucidere
• Probleme în relațiile personale
• Depresie
• Tulburări de alimentație
• Greu de mers în locuri publice, cum ar fi munca sau școala
• Contracția dermatitei datorită spălării excesive a mâinilor
• O calitate generală a vieții slabă

Toate acestea pot complica și mai mult starea existentă a tulburării obsesiv compulsive.

În ceea ce privește pronosticul pentru simptomele specifice, este rar ca vreunul să progreseze la un nivel fizic debilitant. Cu toate acestea, probleme precum spălarea compulsivă a mâinilor pot provoca în cele din urmă complicații, cum ar fi pielea uscată și chiar descompunerea.

În timp ce la aproximativ 40% dintre persoanele diagnosticate cu tulburare obsesiv compulsivă simptomele tind să persiste pe o perioadă nedefinită într-o anumită măsură, majoritatea sunt afectate doar ușor până la moderat de aceste simptome dacă sunt tratate în mod adecvat.

Persoanele care prezintă simptomele acestei afecțiuni mai mult timp înainte de a fi diagnosticate și tratate au ambele un risc mai mare de a avea TOC mai sever și de a dezvolta alte boli de sănătate mintală (comorbiditate) în viitor.

Tinerii cu comportament obsesiv compulsiv sunt expuși riscului de a avea dificultăți academice, de a participa la mai puține activități recreative și de a întâmpina probleme cu relațiile de la egal la egal.

 Tulburarea obsesiv compulsivă vs schizofrenie

Schizofrenia este o boală mintală severă și cronică care afectează aproximativ 1% din populație. Este o tulburare psihiatrică cu potențialul de a avea un impact semnificativ asupra funcționării sociale și profesionale a unei persoane.

Complicând lucrurile în continuare, unii indivizi cu schizofrenie se confruntă cu tulburare obsesiv compulsivă, ceea ce face ca diagnosticul și tratamentul să fie și mai provocatoare. De fapt, există un grup suficient de mare de indivizi care se confruntă cu ambele tulburări încât unii au propus ideea unei „tulburări schizo-obsesive”.

Schizofrenia se identifică prin prezența iluziilor, halucinațiilor sau vorbirii dezorganizate, precum și comportamentului dezorganizat sau „simptomelor negative”.

O halucinație este definită ca o percepție senzorială falsă. De exemplu, auzi o voce care îți vorbește atunci când, de fapt, nimeni nu este prezent.

Iluziile sunt definite ca fiind credințe neîntemeiate, idiosincrasice, care nu sunt susținute de dovezi justificative. De exemplu, o amăgire tipică la bolnavii de schizofrenie este că extratereștrii au implantat un cip în creier și îl folosesc pentru a-i controla.

Exemplele de „simptome negative” ale schizofreniei includ exprimarea emoțională redusă și dificultăți extreme în luarea deciziilor.

Una dintre părțile mai dificile pentru a determina dacă cineva se luptă cu schizofrenia versus TOC este încercarea de a înțelege dacă individul se confruntă cu o iluzie sau o obsesie. Regula generală este că iluziile sunt în concordanță cu ideile unei persoane despre sine, inclusiv nevoile și imaginea de sine ideală.

Oamenii care suferă de iluzii sunt confortabili și acceptă convingerile lor și nu văd nevoia să pună la îndoială prezența unei astfel de credințe și nici conținutul acesteia.

În schimb, obsesiile sunt incompatibile cu nevoile și imaginea de sine a cuiva. Persoanele cu TOC au de obicei îndoieli că obsesia lor este adevărat și, de obicei, se vor întreba de ce au un gând obsesiv în primul rând.

Un diagnostic adecvat duce la un tratament eficient. Ceea ce știm despre tratarea TOC ar trebui să ajute la informarea abordărilor de tratament pentru cei la care schizofrenia și tulburarea obsesiv compulsivă apar simultan.

Schizofrenia și TOC se pot suprapune și împărtășesc câteva trăsături importante:

•       Ambele sunt boli psihice severe și cronice;
•       Ambele tulburări sunt legate de anomalii ale structurii și funcționării creierului;
•       Ambele pot contribui la dificultăți în angajare, relații interumane și bunăstare emoțională și mentală.

De remarcat, în timp ce persoanele cu TOC nu par a avea mai multe șanse decât populația generală să aibă schizofrenie, persoanele cu schizofrenie prezintă simptome obsesiv-compulsive la o rată crescută.

În timp ce rata de comportament obsesiv compulsiv la populația generală este de aproximativ 1%, rata simptomelor TOC la persoanele cu schizofrenie este de 25%, iar procentul de persoane cu TOC complet este de 12%.

De asemenea, s-a observat că la mulți oameni care dezvoltă ulterior schizofrenie, primele lor simptome clinice sunt adesea o prezentare asemănătoare a tulburării obsesiv compulsive, iar diagnosticul de schizofrenie devine mai clar în timp.

Datorită co-apariției comune între cele două tulburări, un termen de diagnostic propus pentru „tulburare schizo-obsesivă” a fost discutat pe larg în literatura științifică. Deși nu este încă un termen psihiatric oficial în Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale (DSM), acest potențial diagnostic a început să primească atenție.

Concluzii

 Tulburarea obsesiv compulsivă este o tulburare de anxietate complexă și uneori înspăimântătoare. Simptomele pot varia foarte mult, unele persoane având doar câteva simptome, iar altele prezintă toate simptomele.

Cauzele pot varia și la fel și chiar și atunci profesioniștii din domeniul medical nu pot spune cu certitudine ce determină o persoană să sufere de TOC. Este important ca persoanele care cred că pot suferi de comportament obsesiv compulsiv să se prezinte la un medic/psihoterapeut pentru a obține un diagnostic corect.

 Aceasta nu este o tulburare cu care trebuie să ne confruntăm singuri; există opțiuni de tratament disponibile.

 Există  însă și câteva modalități prin care te poți ajuta în plus față de căutarea ajutorului profesionist. Câteva sugestii sunt:

•       Reorientează-ți atenția (cum ar fi să faci exerciții fizice sau să joci un joc pe computer). Posibilitatea de a întârzia dorința de a efectua un comportament compulsiv este un pas pozitiv.
•       Scrie despre gândurile sau grijile obsesive. Acest lucru te poate ajuta să identifici cât de repetitive sunt obsesiile tale.
•       Anticipează îndemnurile pentru a le ușura. De exemplu, dacă verifici în mod compulsiv că ușile sunt blocate, încearcă să blochezi ușa cu o atenție suplimentară prima dată. Când dorința de a verifica apare mai târziu, va fi mai ușor să re-etichetezi această dorință ca „doar un gând obsesiv”.
•       Alocă timp pentru o perioadă de îngrijorare zilnică. În loc să încerci să suprimi obsesiile sau compulsiile, rezerva-ți o perioadă pentru obsedare, lăsând restul zilei liber. Când gândurile sau îndemnurile îți apar în cap în timpul zilei, scrie-le și amână-le pentru perioada de îngrijorare – păstrează-le pentru mai târziu.
•       Ai grijă de tine. Deși stresul nu provoacă TOC, poate declanșa apariția unui comportament obsesiv și compulsiv sau îl poate agrava. Încearcă să practice tehnici de relaxare (cum ar fi meditația mindfulness sau respirația profundă) timp de cel puțin 30 de minute pe zi.

Ce este frica de singuratate?

Frica de singurătate este o frică patologică, anormală și persistentă de singurătate, de idea de a rămâne singur. Cei care suferă de această frică au o anxietate nejustificată, chiar dacă își dau seama că a fi singuri nu le amenință în niciun fel viața sau bunăstarea ei. Pentru cei care se află într-o relație, frica de singurătate produce griji legate de lipsa de iubire, de ignorare și de teama de abandon.

Nu poți să citești acum?
Ascultă acest articol cu ușurință

Frica de singurătate, acest termen captiv include mai multe temeri discrete care pot avea sau nu o cauză comună, cum ar fi frica de:

•   A fi separat de o anumită persoană
•   Să fii singur acasă
•   Să fii în public de unul singur
•   Te simți izolat sau ignorat
•   Simți pericolul în timp ce ești singur
•   Să trăiești singur
•   Singurătate în orice spațiu

Singurătatea, chiar și într-un loc sigur ca acasă, poate provoca o anxietate extremă celor care se luptă cu această tulburare. Chiar dacă este clar că sunt în siguranță fizică, încă se pot teme de cel puțin una dintre categoriile:

•   Străini sau intruși
•   Teama de a fi neiubit sau nedorit
•   Dezvoltarea unei probleme medicale acute
•   Zgomote neașteptate sau inexplicabile

Persoanele care trec prin această tulburare recunosc că nu există nici o bază pentru anxietatea lor extremă, însă nu își pot controla simptomele. Nu pot funcționa normal până când nu mai sunt singuri și simt nevoia disperată de a pune capăt singurătății cât mai curând posibil.

Pentru a gestiona simptomele fricii de singurătate, unii suferinzi ajung să apeleaze la droguri sau alcool. Consumul de substanțe rareori face ca anxietatea să dispară, dar mulți cred că îi va scăpa de sentimentele incomode. În multe cazuri efectul este contrar, nivelul sau intensitatea anxietății trăite poate crește mult mai rău și poate declanșa un set complet nou de probleme.

Cum se numește în termeni medicali frica de singurătate?

În termeni medicali frica de singurătate se numește autofobie sau monofobie.

Știi că ai o frică serioasă de a fi singur atunci când simți mereu că ai nevoie de o altă persoană sau de alte persoane în jur pentru a te simți în siguranță – chiar și într-un loc care ar trebui să fie reconfortant, precum casa ta. De îndată ce ești singur, te poți simți intens singuratic, plictisit sau anxios.

Dacă acest lucru se întâmplă de câteva ori, este absolut normal. Dar dacă începi să observi un tipar de frică, panică sau tristețe intensă de fiecare dată când ești singur, atunci este foarte posibil să suferi de o tulburare de autofobie. Și ar putea provoca chiar și disconfort fizic, cum ar fi dureri de stomac, dureri de cap, dureri de spate sau mușchi, sau chiar somnolență.

Este posibil să ai, de asemenea, probleme de concentrare sau de îndeplinire a sarcinilor, care îți pot afecta viața profesională. Frica de a fi singur te poate împiedica să reușești în multe profesii, pentru că ar putea fi necesar să lucrezi singur pentru o bună performanță sau avansare la locul de muncă.

Autofobia este considerată o fobie situațională. Aceasta înseamnă că situația de a fi singur suferință extremă. Pentru a fi diagnosticat cu autofobie, frica ta de a fi singur îți provoacă atât de multă anxietate încât îți interferează cu rutina zilnică.

În unele cazuri, oamenii au mai multe fobii odată. Este posibil să ai de-a face cu mai multe fobii, ceea ce ar putea face ca autofobia ta să fie și mai dificilă.

Cum se manifestă frica de singurătate?

Problemele de sănătate emoțională și mentală și simptomele fizice pot apărea atunci când o persoană care trăiește cu frica de singurătate sau autofobie se confruntă cu posibilitatea de a fi singură.

Simptomele autofobiei vor varia în combinație și intensitate, dar pot include:

•   Simptome de anxietate anticipatoare caracterizate de aceleași probleme cu care se confruntă atunci când sunt de fapt în singurătate atunci când se confruntă cu posibilitatea de a fi singuri.
•   Te simți detașat de corpul tău când experimentezi singurătatea
•   Simptome fizice care pot include tremurături, transpirații, dureri în piept, amețeli, palpitații cardiace, hiperventilare și greață, hipertensiune.
•   Teroare copleșitoare, insecuritate
•   Dorință intensă de a fugi de situație (singurătate)
•   Atacuri de panică
•   Probleme care afectează alte sisteme ale vieții, inclusiv capacitatea de a menține relații sănătoase

În cazul relațiilor romantice, s-ar putea să te trezești “compromis” și să ieși cu cineva care te tratează foarte prost – doar pentru că ai prefera să faci asta decât să fii singur. Acest lucru te-ar putea duce la a te grăbi într-o relație cu cineva care nici măcar nu-ți place atât de mult (ceea ce explică de ce nu durează).

Care sunt cauzele declanșatoare pentru sentimentul de singurătate?

Nu este foarte clar ce conduce la frica de singurătate. Este posibil să se dezvolte din cauza unei experiențe traumatice pe care ai avut-o când ai rămas singur sau este posibil să fi învățat comportamentul de la un membru al familiei sau un prieten apropiat.

De asemenea, este posibil ca adversitatea din copilărie să joace un rol în dezvoltarea fricii de singurătate. Copiii pot dezvolta frica de a fi singuri după ce au avut experiențe  precum:

•   Abuz
•   Moartea unui părinte
•   Divorțul părinților
•   Violență domestică
•   Probleme economice în cadrul familiei
•   Separarea prelungită de un părinte
•   Neglijare
•   Abuzul substanțelor parentale sau boala mintală
•   Boală gravă a unui membru al familiei

Sentimentele de singurătate și provocările cu autoreglarea pot declanșa, de asemenea, frica de singurătate. Condiția poate fi legată de sentimentele de inadecvare în cazul apariției unei situații de urgență, o preocupare comună pentru mulți oameni care se tem să fie singuri chiar și atunci când sunt în propria casă.

De asemenea, este posibil să ai motive legitime pentru a te simți fricos, de exemplu, dacă locuiești într-un cartier cu o rată ridicată a criminalității. În general, aceste temeri nu ar trebui să dicteze modul în care îți trăiești viața, dincolo de a te încuraja să iei măsuri de siguranță raționale.

Factori de risc pentru frica de singurătate

Se crede de asemenea că o varietate de factori contribuie la dezvoltarea fricii de singurătate. Acești factori includ genetica, funcția creierului, comportamentul învățat și traumele. Factorii de risc suplimentari sunt vârsta, temperamentul și comportamentul membrilor familiei în situații similare

Factorii de risc comuni pentru frica de singurătate includ:

Vârsta: Fobiile specifice apar de obicei până la vârsta de 10 ani (deși se pot dezvolta la orice vârstă).

Experiențe traumatice: o experiență negativă înspăimântătoare asociată cu a fi singur este un factor de risc pentru dezvoltarea monofobiei.

Gene: A avea un membru imediat al familiei cu fobie crește șansele de a dezvolta o fobie de 3 ori

Funcția creierului: modificările funcționării creierului datorate tulburărilor de dispoziție, abuzului de substanțe sau altor obiceiuri de viață pot contribui la dezvoltarea unei fobii.

Comportament învățat / comportamentul unui membru al familiei: copiii uneori învață să se teamă să stea singuri urmărind reacția unui membru al familiei al familiei când rămâne singur.

Învățarea despre o experiență proastă a cuiva rămas singur: Auzirea sau citirea despre experiența negativă a unei alte persoane de a fi singur poate duce la dezvoltarea monofobiei.

Temperament: Un individ care este mai sensibil decât media are un risc mai mare de a dezvolta o fobie.

Cum sa depășim autofobia?

Persoanele cu fobii specifice, cum ar fi autofobia, se tratează cel mai bine cu psihoterapie. Cele mai eficiente tipuri de psihoterapie folosite pentru a depăși frica de singurătate sunt terapia de expunere și terapia comportamentală cognitivă.

Terapia expunerii

Terapia cu expunere tratează un comportament de evitare care s-a dezvoltat de-a lungul timpului. Scopul este ca acest tratament să îți îmbunătățească calitatea vieții, astfel încât autofobia ta să nu îți mai limiteze viața.

Terapeutul tău  îți va recomanda să te expui la sursa fobiei tale. Va face acest lucru mai întâi într-un cadru controlat în care să te simți în siguranță și, în cele din urmă, vei trece la o situație din viața reală.

Pentru autofobie, terapeutul va lucra cu tine pentru a-ți crește toleranța de a fi lăsat singur pentru perioade de timp în creștere. Poate începi să ieși din cabinetul terapeutului și să stai la câțiva metri distanță pentru o scurtă perioadă. Distanța și timpul pot fi mărite pe măsură ce progresezi în fiecare zi.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)

În terapia cognitiv-comportamentală, terapeutul te va expune la fobie. De asemenea, va folosi și alte tehnici care te vor ajuta să înveți cum să te confrunți și să te descurci să fii singur într-un mod mai constructiv. Va lucra cu tine pentru a-ți examina tiparul de gândire în jurul fobiei tale.

TCC îți poate oferi un sentiment de încredere atunci când te confrunți cu frica de singurătate. Acest lucru te va ajuta să te simți mult mai puțin copleșit data viitoare când trebuie să te confrunți cu singurătatea.

Medicamente

În majoritatea cazurilor, psihoterapia ca atare are succes în tratarea autofobiei. Însă, uneori, medicamentele pot fi utile în reducerea simptomelor unei persoane, astfel încât să se poată recupera prin psihoterapie. Profesionistul din domeniul sănătății mintale poate prescrie medicamente la începutul tratamentului. De asemenea, te poate instrui să-l utilizezi în situații specifice sau rare pe termen scurt.

Mecanisme de coping

A te simți incapabil să fii singur poate face să fie foarte dificile multe aspecte ale vieții tale. Este posibil să ai probleme semnificative în menținerea prieteniei și a relațiilor romantice, deoarece alții ar putea să îți perceapă anxietățile ca pe un comportament controlant sau lipicios.

Dacă suferi de frica de singurătate, este important să soliciți tratament și să urmați sfatul terapeutului tău. Acesta te poate ajuta cu strategii de coping la domiciliu pe care le poți folosi pentru a-ți atenua anxietatea. Aceste tehnici ar putea include:

•   Respirație adâncă
•   Meditaţie
•   Relaxare musculară progresivă
•   Vizualizare
•   Yoga

S-ar putea să descoperi că zgomotul de fundal te ajută să îți distragă atenția în situațiile în care trebuie să fii singur. Purtarea unei jucării stimulante îți poate oferi, de asemenea, ceva pe care să te concentrezi în timp ce te afli în public pentru a atenua anxietatea, la fel ca și transportul în jurul unei cărți sau al unei tablete – ai grijă doar ca acest lucru să nu devină un comportament de evitare.

De asemenea, ai putea găsi confort în a te asigura că ai minimizat riscurile legitime care îți pot cauza frica. Acest lucru ar putea însemna să te asiguri că locuința ta este sigură sau să te asiguri că nu ești singur într-o locație periculoasă.

„A fi singur” are o semnificație diferită pentru oameni diferiți. Unii oameni se tem că nu au o anumită persoană sau, uneori, nici o persoană, în imediata apropiere. Iar nevoia de proximitate variază de la persoană la persoană; sunt oameni cu autofobie care simt nevoia să se afle în aceeași cameră cu o altă persoană, dar pentru alții să fie în aceeași casă sau clădire este suficient.

Pentru persoanele cu autofobie, nevoia de a fi alături de altcineva le împiedică să ducă o viață fericită și productivă, deoarece trăiesc în mod constant cu frica de a nu fi singuri.

Dacă crezi că suferi de frica de singurătate, fii sigur că există ajutor pentru tine. Dacă îți respecți planul de tratament, recuperarea este posibilă. Cu terapia potrivită de tratament, vei învăța mai bine să îți gestionezi și să îți înțelegeți reacțiile, sentimentele și gândurile.

Cum sa treci peste o despartire? Este o întrebare pe care fiecare dintre noi ne-am pus-o cel puțin o dată în viață. Când ne despărțim, durerea pe care o experimentăm se poate simți insuportabilă. Durerea este complicată și uneori ne întrebăm dacă se va termina vreodată. Trecem printr-o varietate de experiențe emoționale, cum ar fi furia, confuzia și tristețea. 

Nu poți să citești acum?
Ascultă acest articol cu ușurință

Și ne întrebăm de fiecare dată, ce am putea să facem pentru a depăși mai ușor acest moment dureros al despărțirii?

Etapele despărțirii dovedite științific

O teorie dezvoltată de psihiatrul Elisabeth Kübler-Ross susține că parcurgem cinci etape distincte de durere după pierderea cuiva drag sau când vrei să treci peste o despărțire. Cele cinci etape sunt generale și chiar dacă în cartea sa Kübler-Ross făcea referire la durerea cauzată de pierderea fizică a unei persoane dragi, ele poti fi aplicabile și durerii cauzate de o despărțire (divorț, ruperea unei relații, parasirea de către persoana iubită).

Etapele durerii și ale doliului sunt universale, iar fiecare om le experimentează la un moment dat pe parcursul vieții.

Cunoscând cele cinci etape ale durerii cauzate de despărțirea de persoana iubită, poți învăța cum să treci peste o despărțire și să faci față mai ușor durerii.

1. Negarea
2. Furia
3. Negocierea
4. Depresia
5. Acceptarea

Negarea

Negarea este prima dintre cele cinci etape ale durerii. Ne ajută să facem față pierderii. În această etapă, lumea devine lipsită de sens și copleșitoare. Viața nu are sens. Suntem într-o stare de șoc și negare. Ne simțim amorțiți, anesteziați. Ne întrebăm cum putem continua, dacă putem continua, de ce ar trebui să continuăm. Încercăm să găsim o modalitate de a trece pur și simplu prin  fiecare zi după despărțire.

Negarea și șocul ne ajută să facem față despărțirii și să facem posibilă supraviețuirea. Este modalitatea naturii de a lăsa să intre durere doar atât cât putem face față. Pe măsură ce acceptăm realitatea pierderii și începem să ne punem  întrebări, începem, fără să știm, procesul de vindecare. Devenim mai puternici și negarea începe să se estompeze.

Apare în cazul partenerului care nu a inițiat despărțirea, mai ales dacă acesta nu a înțeles cât de grave sunt problemele în relație. În această primă fază, apar emoții precum confuzia, evitarea realității, teama și senzația de dezorganizare interioară.

Durerea despărțirii pare atât de intensă încât este evitată în întregime, putând apărea reacții precum: „Nu vorbești serios!” sau „Nu se poate să ne despărțim!”. Dacă treci prin această etapă, este posibil să îți amintești momente frumoase din relație, pe care le scoți la iveală pentru a combate decizia despărțirii.

O despărțire atrage după sine o mulțime de informații de explorat și o mulțime de imagini dureroase de procesat. Negarea încearcă să încetinească acest proces și să ne ducă la el, pas cu pas, mai degrabă decât să riscăm să ne simțim  copleșiți de emoțiile noastre.

Furia

Furia este o etapă necesară a procesului de vindecare de după o despărțire. Fii dispus să-ți simți furia, deși poate părea nesfârșită. Cu cât o simți mai intens, cu atât va începe să se disipeze mai mult și cu atât mai repede vei trece de această etapă.  Există multe alte emoții sub furie și vei ajunge la ele în timp, însă furia este emoția cu care suntem cei mai obișnuiți.

Sub furie se află tot durerea. Cum să trecem peste o despărțire fără să ne simțim pustii și părăsiți?!

Furia este însă și forță și poate fi o ancoră, dând structură temporară neantului pierderii. La început, durerea se simte ca și cum ai fi pierdut absolut tot, fără nicio legătură cu nimic. Apoi te enervezi pe cineva, poate pe un prieten care a uitat să te sune, poate pe o persoană care nu te susține suficient, pe un vecin gălăgios sau un coleg băgăcios etc. Deodată ai o structură – furia ta față de ei.

Mânia devine astfel un pod peste marea deschisă. Este ceva de care să te ții; și o conexiune făcută din puterea furiei se simte foarte intens. De obicei știm mai multe despre suprimarea furiei decât simțirea ei. Furia este doar un alt indiciu al intensității iubirii tale.

De asemenea, în această etapă sunt frecvente învinovățirile la adresa partenerului, precum și frustrarea și iritarea față de decizia acestuia. În unele cazuri, partenerul de cuplu simte furie pentru că nu înțelege cu ce a greșit în relație, iar suferința despărțirii este văzută ca o nedreptate.

Negocierea

După o pierdere, negocierea poate lua forma unui armistițiu temporar. Ne pierdem într-un labirint de declarații „Dacă aș face asta...” sau „Ce se întâmplă dacă …”, “Putem face lucrurile să meargă”. Vrem ca viața să se întoarcă la ceea ce a fost; vrem ca persoana iubită să fie din nou lângă noi. Vrem să ne întoarcem în timp, să îndreptăm situația.

Vinovăția este adesea tovarășul negocierii. Ne determină să găsim greșeli în noi înșine și ceea ce „credem”că am fi putut face diferit. Putem chiar să ne târguim cu durerea. Vom face orice pentru a nu simți durerea acestei pierderi.

În unele cazuri, în urma negocierii, poate avea loc împăcarea. Însă în cazul în care efortul de negociere a împăcării a fost generat doar de unul dintre parteneri, despărțirea se dovedește a fi de fapt doar amânată. La scurt timp de la împăcare, partenerii vor trece prin aceleași etape ale despărțirii, pentru că efortul de reconstruire a unei relații nu poate fi susținut de o singură persoană.

În alte cazuri, etapa negocierii se manifestă prin conversații lungi și repetate cu alte persoane pe tema despărțirii, în încercarea de a înțelege de ce a avut loc aceasta. Aceste conversații au și rolul de a te ajuta să accepți mai ușor realitatea.

Depresia

După negociere, atenția noastră se mută direct în prezent. Durerea intră în viața noastră la un nivel mai profund decât ne-am imaginat vreodată.

Pierderea speranței legate de împăcare este primul pas către acceptarea ei. Dar acesta aduce deseori o etapă de durere emoțională copleșitoare, singurătate, senzație de neajutorare, abandon și dezorientare.

 Această etapă depresivă se simte ca și cum va dura pentru totdeauna.

Este important să înțelegem că această stare depresivă nu este un semn de boală mintală. Este răspunsul adecvat la o mare pierdere. Ne retragem din viață, lăsați într-o ceață de tristețe intensă, întrebându-ne, poate, cum vom reuși singuri?

Dacă durerea este un proces de vindecare, atunci etapa stării de depresie este unul dintre mulții pași necesari de parcurs.

Acceptarea

Acceptarea este etapa în care începi să revii la viața normală. Ai o perspectivă mai optimistă și mai deschisă asupra vieții, începi să faci planuri noi.

Această etapă este despre acceptarea realității că relația s-a terminat și recunoașterea faptului că această nouă realitate este una permanentă.

Acceptarea este etapa în care începem să avem mai multe zile bune decât cele rele. Începem să facem noi conexiuni, noi relații semnificative. În loc să ne negăm sentimentele, ne ascultăm nevoile; ne mișcăm, ne schimbăm, creștem, evoluăm.

Ce întelegem din aceste 5 etape de doliu prin care trecem după o despărțire? Durerea despărțirii este inevitabilă și ai nevoie de timp și înțelegere să poți să depășești momentul.

 Metode dovedite știintific care te ajută să treci peste o despărțire mult mai ușor

Dar dacă vindecarea ar putea fi puternică și completă … și mai rapidă? Este posibil ca știința să fii găsit calea cum să treci peste o despărțire mai ușor😊

Noi cercetări arată că o parte importantă a vindecării este un proces numit „reorganizare a conceptului de sine”, ce implică reconstruirea și întărirea sentimentului lui “cine sunt”, independent de relație.

Relațiile au un impact profund asupra convingerilor pe care le avem despre noi înșine, indiferent dacă ne dăm seama sau nu. Acest lucru nu se datorează faptului că te pierzi, deși cu siguranță asta se poate întâmpla, ci pentru că intimitatea implică deschiderea către o altă persoană – deschiderea către dragostea, dorințele, nevoile, sentimentele, opiniile, iubirea, obiectivele, visele lor.

Când se întâmplă asta, nu poți să nu fii influențat și, în cele din urmă, să mergi în aceeași direcție. Uneori, asta implică ajustarea propriilor direcții. Totul este o parte sănătoasă de a fi cu cineva pe deplin și o parte a magiei imprevizibile a relațiilor.

O despărțire înseamnă desfacerea acestei fuziuni, care este dureroasă. Oricât de puternică și independentă ar fi o persoană, destrămarea unei relații poate însemna și destrămarea conceptului de sine. Una dintre cele mai dureroase părți ale unei despărțiri este că ea pune capăt lucrurilor pe care le-ați înrădăcinat împreună.

Familiarul a dispărut, planurile s-au schimbat și viitorul are dintr-o dată prea multe spații goale acolo unde ar fi trebuit să fie lucruri fericite.

Deci, pentru a fii puternic după o despărțire, știința ne spune că…

Dacă vrei să ai puterea să treci peste o despărțire este important să ai grijă de tine. „Fii propriul tău cel mai bun prieten și tratează-te cu dragoste și compasiune. Sentimente precum tristețe, furie și chiar depresie sunt normale după o despărțire “, spune Antonia Hall, MA, psiholog, expert în relații și în sex.

Studiile indică, de asemenea, că pot apărea probleme de somn, așa că este important să reglezi somnul din alimentație și activitate fizică.

Dacă ești îngrijorat că despărțirea poate începe să îți afecteze viața de zi cu zi, iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a te menține sănătos mental și emotional.

Sfaturi pentru a trece peste o despărțire

Cum să treci peste o despărțire Mental

Detoxifiere de rețelele sociale

Rețelele sociale te pot ajuta să te conectezi cu prietenii tăi, dar în sine nu îți sunt cele mai bune prietene – cu siguranță nu atunci când treci printr-o despărțire. Un studiu, publicat în Proceedings of the ACM (Association for Computing Machinery) în 2019, a susținut că rețelele sociale ne pot prezenta situații care îngreunează trecerea peste  relațiile din trecut.

Acest lucru este atribuit algoritmilor pe care aplicațiile de socializare le folosesc pentru a te conecta cu oameni pe care îi cunosti sau amintirile care te pot interesa.

 Conectează-te cu alte persoane la nivel chimic

Ca oameni, avem o nevoie biologică de a ne conecta. „Știința sugerează că o întrerupere a conexiunii, inclusiv ruperea unei relații romantice, provoacă dureri reale, resimțite la nivel fizic”, spune Jordan Pickell, MCP RCC, consilier clinic relațional.

Din acest motiv, recuperarea după o despărțire include în mod necesar o conexiune cu o altă persoană, fie cu un nou partener romantic, fie cu un prieten sau terapeut.

Există mai multe modalități de a ușura durerea unei despărțiri, dar una este de a investi în alte relații care ar putea stimula aceeași chimie a creierului.

Găsește-ți noi hobby-uri

Sfârșitul unei relații înseamnă mai mult timp liber doar pentru tine. Umple-ți acest timp cu o activitate nouă și productivă, nu îți lăsa mintea inactivă – este total neproductiv când treci  printr-o despărțire.

Cei mai mulți dintre noi ne plângem întotdeauna că nu avem suficiente ore într-o zi pentru a putea face tot ceea ce ne-am dori. Ei bine, este timpul să te apuci de acel lucru pentru care ți l-ai dorit întotdeauna dar nu aveai suficient. Un studiu publicat în Journal of Positive Psychology susține că timpul petrecut zilnic pentru o activitate creativă poate promova o mai bună sănătate mintală și bunăstare.

Mergi la terapie

Ai putea face totul greșit sau ai putea rămâne perfect în formă după despărțire, și chiar și așa să îți rămână răni adânci de care poți să fii mai mult sau mai puțin conștient. Unii dintre noi suntem chiar mai predispuși genetic la depresie și alte afecțiuni de sănătate mintală.

Acestea fiind spuse, dacă te simți copleșit după despărțire, apelează la un terapeut care te poate ajuta.  Psihoterapia poate să fie exact colacul de salvare de care ai nevoie. 

Cum să treci peste o despărțire Fizic

Fă cât mai mult sport

„Atunci când te simți deprimat sau anxios, exercițiile fizice îți îmbunătățesc starea de spirit la fel de puternic ca și medicamentele”, indică un studiu din Journal of Evidence-Based Medicine, care a constatat că persoanele care practicau yoga se simțeau mai capabile să facă față suferinței.

 Orice fel de activitate fizică scade intensitatea sentimentelor de depresie, datorită endorfinelor care stimulează starea de spirit.

Mănâncă sănătos

Nutritia joacă un rol important pentru sănătatea ta fizică și mentală. O dietă potrivită te ajută să ții sub control anxietatea dar și să ai un somn mai liniștit și o minte mai limpede.

Cum să treci peste o despărțire Spiritual

Meditează

Meditația îți dezvoltă capacitatea de a găsi soluţii la o problemă, scade nivelul de stres și ajută la reducerea simptomelor depresiei și anxietăţii.

De asemenea, meditația are beneficii dovedite în reducerea senzației de singurătate, depresie, crește optimismul și starea de relaxare. Îmbunătățește starea generală și inteligența emoțională.

Mergi într-o vacanță

Dacă ți-ai dorit vreodată să mergi într-o vacanță, dar ai decis să nu o faci, deoarece fostul tău partener avea mereu alte planuri, acum este momentul să îți rezervi călătoria. Călătoria poate fi eliberatoare, dar îți oferă și posibilitatea de a reînvăța să te bucuri de viață și singur.

Comportamentul barbaților după despărțire

Un studiu care a cuprins peste cinci mii de persoane din nouăzeci și șase de țări diferite, realizat la Universitatea Binghamton a descoperit că, după o despărțire, bărbații tind să se angajeze în comportamente mai „distructive” decât femeile. Conducătorul studiului, Craig Morris, a afirmat:

“Bărbații arată mai multe sentimente de furie și se angajează în comportamente mai autodistructive decât femeile. În comparație, femeile se simt adesea mai deprimate și participă la mai multe activități sociale decât bărbații.”

Pe de altă parte, bărbații, care sunt crescuți cu o abordare tradițională masculină a emoțiilor, sunt învățați că trebuie să țină capul sus oricum le-ar fi. Asta înseamnă să-ți păstrezi independența, să nu ceri niciodată ajutor și să pari mereu puternic și controlat.

De aceea, deseori după o despărțire vei vedea bărbați care se implică în comportamente care nu au nimic de-a face cu procesarea emoțională: alcool și petreceri, muncă în exces sau înlocuirea rapidă cu alte femei.

Comportamentul femeilor după despărțire 

Iată partea în care stereotipurile tradiționale despre bărbați și femei și despre romantism par să se manifeste cu adevărat. Femeile sunt învățate să se simtă confortabil cu emoțiile lor și să le exprime deschis. Plâng, își împărtășeșc durerile, merg la terapie și încearcă să fie tot mai bine. Suferința femeilor este destul de mult expusă și vizibilă celorlalți.

Craig Morris observă, de asemenea, că auto-reflecția intensă și loviturile majore asupra stimei de sine pe care femeile tind să le experimenteze după o despărțire pot fi benefice. În 2011, el și echipa sa au realizat un studiu care a constatat că femeile

„Au fost aproape întotdeauna capabile să identifice o linie de conștientizare personală sporită și o mai mare percepție cu privire la relațiile viitoare”.

Chiar mai încurajator? Acest mecanism de adaptare „ajută femeile să se recupereze complet și să iasă din punct de vedere emoțional mai puternice decât bărbații”.

Ce sa faci după o despărțire

Iată câteva lucruri care te pot ajuta să depășești ma rapid și mai ușor momentul dureros al despărțirii:

•       Oferă-ți spațiu – ar putea fi util să încerci să eviți persoanele comune pentru o vreme după despărțire (asta poate însemna și online)
•       Ai nevoie de timp liber. Fă cât mai multe lucruri care ți se par relaxante – ascultă muzică, citește, fă sport.
•     Rămâi ocupat. S-ar putea să îți dai seama că ai foarte mult timp liber, mai ales în weekend. Planifică-ți din timp zilele și străduiește-te să le încarci cât mai mult cu activități care îți plac.
•  Socializează. Familia și prietenii apropiați (în special cei care nu au legături strânse cu fostul partener) pot fi exact umărul de care ai nevoie să te exteriorizezi.
•    Ai răbdare cu tine. Oferă-ți timp pentru a face față schimbării după o despărțiren și nu te aștepta ca procesul să fie unul simplu.
•    Încearcă să dormi cel puțin 7-8 ore pe noapte și fă mișcare regulat.

Este Terapia Cognitiv Comportamentala Eficienta in Trecerea Peste O Despartire?

Este terapia cognitiv comportamentala eficientă în trecerea peste o despărțire? Cu siguranță! Terapia cognitiv comportamentală poate fi de mare ajutor în gestionarea emoțiilor și gândurilor negative care însoțesc o despărțire. Prin participarea la un program de formare în terapia cognitiv comportamentală, persoanele pot învăța cum să facă față cu succes acestui tip de experiență dificilă și să-și recâștige echilibrul emoțional. Este o metodă eficientă și dovedită pentru a-ți înfrunta și depăși durerea despărțirii.
Keyword: cognitive behavioral therapy training.

Ce sa NU faci după o despărțire

Nu-ți căuta fostul partener

Șterge numărul de telefon al fostului iubit- cel puțin pentru moment, oricum.

Poate că ați stabilit că veți rămâne prieteni. O prietenie post-despărțire se poate întâmpla în timp, dar „timpul” este cuvântul cheie aici. Foarte puțini foști fac imediat o tranziție perfectă către prietenie (și dacă crezi că ai făcut-o, vezi ce se întâmplă când unul dintre voi începe să iasă cu cineva nou).

Încetează să-l mai urmărești pe social media

Indiferent dacă te uiți la fotografii vechi din vremuri mai fericite sau verifici profilului fostului tău zilnic pentru a nu rata nicio actualizare, Facebook și Instagram pot fi o otravă pură pentru cei cu inima frântă.

Încercarea de a decoda dacă fostul tău este fericit atunci când el sau ea a postat o poză dintr-o seară liniștită în oras,  te va face să te simți mai prost cu situația.

În final, amintește-ți că orice ai simți acum nu va dura pentru totdeauna. Poate vei avea nevoie de ceva timp pentru a trece peste momentul despărțirii, însă după o perioadă proastă vin întotdeauna și zile mai bune. 😊